Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 1 Aprilie 2011

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Mediu
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5355 lei
1 USD = 4.1620 lei


Număr accesări
Astăzi:
17577
De la 07 Ianuarie 2003
49637935

Se caută vinovatul în cazul revoltei profesorilor


Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Cristian Roman, a dat asigurări că vinovatul în cazul declanşării protestelor profesorilor va fi găsit până maxim săptămâna viitoare. Asta pentru că prefectul a promis cadrelor didactice că adevărul va ieşi la iveală.
Ieri, Cristian Roman a anunţat că prelungit termenul de verificare a centrelor bugetare din cadrul unităţilor de învăţământ, pe marginea problemelor care au fost înregistrate la capitolul drepturi salariale. Scopul acestor controale a fost de a se constata unde s-a greşit la modul de repartizare a sumelor pentru salarii pe centre bugetare.
„Am prelungit termenul de verificare până după de data de 1 aprilie. Verificarea este destul de mare şi am verificat Dorohoiul şi Botoşaniul, toate centrele bugetare. Aici aş vrea să nuanţez, noi nu pedepsim, nici nu căutăm vinovaţi, am promis profesorilor care au manifestat, liderilor de sindicat, am promis că vom scoate adevărul la iveală.
Vrem să vedem cine a greşit, nu suntem chemaţi să judecăm, dar nici nu putea să luăm de bună ce ne spune un sindicat, un director de şcoală sau Inspectoratul Şcolar Judeţean”
, a afirmat Cristian Roman. (Lavinia Preda)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]
 

TeleM
Primari şi viceprimari stăpâni pe moşia satului
Prefectul l-a găsit pătat, judecătorii l-au „curăţat”
Primarul Cătălin Flutur va candida la şefia PDL
Galaxy Tobacco, din nou în epicentrul unui scandal financiar
şeful companiei este cel care îl acuză pe Blejnar de implicarea în traficul cu petrol
Marius Petcu, arestat preventiv
ICCJ a admis recursul procurorilor
Trecutul ne domină prezentul
Ioan Rotundu
Am investit 100 de milioane de dolari în biomasa de pe fundul Mării Negre
de acolo se pot scoate 6 miliarde de barili echivalent
Guvernul nu-si poate permite să platească majorarea salariilor profesorilor cu 50%
există posibilitatea asumării răspunderii pe proiectul privind uniformizarea salariilor
Producătorii de lapte au au de luptat cu birocraţia
ŞI şpăgarii plâng câteodată
Ioan Rotundu
Adio algocalmin!
Noul regulament HSR a fost votat de consilierii locali
Guvernul pregăteşte uniformizarea salarizării în Educaţie anulând hotărârile instanţei
Centrala de la Fukushima trebuie dărâmată
Barack Obama a semnat un ordin secret prin care autorizează sprijinirea rebelilor din Libia
Horoscop
Bancul zilei: Funcţionat la stat
Manuscrisele din Iordania ar putea fi cea mai mare descoperire din istoria creştinismului
Satanismul a renăscut cu ajutorul Internetului
nevoia de exorcişti creste
Înaltpreasfinţitul Teofan a devenit cetăţean de onoare al municipiului Botoşani
Noutăţi în Programul „Rabla”
Caricatura zilei
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă