Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 1 Iulie 2013

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5333 lei
1 USD = 4.1453 lei


Număr accesări
Astăzi:
47217
De la 07 Ianuarie 2003
49765842

Hora ilegalităţilor de la ADS sau

De ce-a ţinut cu dinţii directoarea Maxim la secretizarea activităţii sale?

  • în horă s-a prins numele notarului Agache şi a ex-prefectului Macaleţ

De vreo doi ani încoace am tot încercat să aflăm cum sunt valorificate terenurile aflate în evidenţa Agenţiei Domeniului Statului Botoşani, dar cerbicia directorului Niculina Maxim a fost de neînvins. Sub pretextul secretului de serviciu, ea a refuzat de fiecare dată să dea vreo relaţie legat de modul în care sunt exploatate terenurile fostei INDAGRO Botoşani.
Deşi i s-a explicat că, potrivit prevederilor Legii 544 privind liberul acces la informaţia publică, are obligaţia să ofere, la cererea presei, orice informaţie legată de activitatea sectorului ce-l conduce, aceasta a rămas de neclintit în decizia sa. Acum avem şi dovezi concrete, de ce directorul Niculina Maxim ţinea şi cu dinţii de secretizarea activităţii sale. Ilegalităţile sale şi a altora vor fi prezentate rând pe rând.
Deocamdată prezentăm cazul Stelei Brehuescu, un caz aproape ieşit din comun, în care morţii primesc pământ sub semnătura ex-prefectului Macaleţ şi apoi îl vând viilor printr-un notariat căruia i s-a dus buhul în a legaliza tranzacţii dubioase. Cine este Stela Brehuescu?
Cităm din scrisoarea sa adresată ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, ca o ultimă speranţă în a i se face dreptate: „Deţin o exploataţie agricolă acreditată sub cod RO 0357400819 (cod de exploataţie european) cu vaci de înaltă valoare genetică din rasa FLEKWIEH, provenienţă Austria, din care şapte capete sunt mame de taur, ceia ce reprezintă 50% din topul geneticii taurine din judeţ. Am ajuns, împreună cu soţul meu, la această performanţă după ani de muncă, sacrificiu, din pasiune pentru aceste animale deosebite, care fac parte din patrimoniul genetic naţional, din trei junci importate în 1998 cu 4500 DM/buc., avem în prezent 24 capete”.
Se pare că prosperitatea fermei zootehnice a familiei Brehuescu a atras, într-un anumit fel, atenţia prefectului în funcţie la acea oră, Costică Macaleţi, a fostului primar Florin Egner dar şi a unor invidii personale venite din partea unor profitori ce s-au bucurat de sprijinul nemijlocit a puterii pesediste. În anul 2002, familia Brehuescu încheie cu ADS Botoşani un contract (72/25.03.2002) pentru arendarea a 25 ha păşune situate în localitatea Zăiceşti, comuna Băluşeni, păşune fostă în proprietatea INDAGRO SA Botoşani.
În toamna anului 2003 depune la ADS o documentaţie pentru concesionarea a 46,03 ha păşune în aceiaşi zonă. În luna februarie 2004 Consiliul de Administraţie al ADS aprobă concesionarea. Numai că, surpriză! Abia aprobată concesionarea, când să preia terenul în administraţie, familia Brehuescu rămâne cu gura căscată. Terenul nu numai că fusese restituit unui moştenitor decedat, dar deja decedatul îl vânduse altei persoane extrem de vie şi cu extrem de înalte relaţii în sânul liderilor PSD Botoşani. Iată şi procedura de înstrăinare a terenului.
În regim de extremă urgenţă, prefectul Costică Macaleţi semnează titlul de proprietate nr. 145589/12 februarie 2004, pe acest document punându-şi semnătura şi o altă persoană controversată, Cornelia Pocreaţă, atunci director la Cadastru. Beneficiarul titlului este Petronela Cecilia Mazilu, din comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, decedată în urmă cu vreo doi ani. Titlul a fost emis în baza ordinului prefectului nr. 8/22.01.2002. Să comentăm un pic.
Că decedata Petronela Mazilu avea dreptul la o suprafaţă de teren, este adevărat. Dar dreptul ei de proprietate trebuia reconstituit pe raza comunei Răchiţi şi nu pe păşunea din Zăiceşti, care era proprietatea ADS şi care nu putea fi restituită acesteia. În graba lor de a emite acest titlu de proprietate, cei implicaţi nici măcar nu s-au ostenit să respecte cronologia întocmirii documentelor.
Astfel, constatăm cu uşurinţă că deşi titlul de proprietate era emis în 12 februarie pe baza unui ordin prefectural din 22 ianuarie 2004, abia în şedinţa din 13 februarie 2004, deci ulterior emiterii celor două documente, Prefectura emite Hotărârea nr. 203 prin care avizează ieşirea din domeniul privat al statului a suprafeţei de 47,51 ha, urmând a fi predată particularilor.
Această Hotărâre, care vine să legalizeze o ilegalitate, conţine art. 3 formulat astfel: „Eliberarea titlurilor de proprietate şi punerea în posesie a celor îndreptăţiţi se va face după predarea terenurilor pe bază de protocol sau proces verbal de predare-primire încheiat conform cu prevederile art. 44 din H.G- 1171/21.11.2001 între ADS Bucureşti şi Comisia locală.”
Şi iar o nouă serie de ilegalităţi. Când s-a emis Hotărârea 2003/2004 nu era încheiat protocolul între ADS şi primăria Băluşeni şi nici nu fuseseră întocmite procese verbale de predare – primire. Atunci cum a semnat prefectul titlul de proprietate pentru decedata Petronela Mazilu în 12 februarie pe baza ordinului său din 22 ianuarie 2004? Cred că toţi cei care au semnat aceste documente, pornind de la directoarea ADS Maxim, cea de la Cadastru - Pocreaţă şi prefectul Macaleţi au crezut că sunt nemuritori în funcţiile deţinute şi că niciodată nu se va afla nimic din cele petrecute.
Ca urma acestor aranjamente cadastrale să se piardă, decedata Petronela Mazilu se transformă în moştenitorul Alexandru Mazilu, cu domiciliu în Constanţa. Alexandru ajunge moştenitor graţie unui notariat anonim din Bucureşti. La rândul său, proaspătul moştenitor Alexandru Mazilu mandatează pe Camelia Mazilu, şi ea constănţeancă, să vândă terenul din Botoşani.
Se găseşte şi la Botoşani un notariat care să nu pună prea multe întrebări şi care să legalizeze vânzarea terenului moştenit de Alexandru lui Ion Tatarciuc, despre care se spune că a fost sponsorul în campaniile alegerilor din anul trecut pentru prefectul Macaleţi şi primarul Egner. Aşa s-a ajuns ca la celebrul de acum notariat al Corneliei Ahache din Botoşani să se încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 897/28 februarie 2004.
Camelia, în numele lui Alexandru, i-a vândut lui Tatarciuc 40 ha păşune cu preţul de 80 milioane lei. Preţul tranzacţiei este ridicol, pentru că în acea zonă terenul se vinde cu cel puţin un euro metrul pătrat, fiind zonă căutată pentru vile. La o primă ocheadă, cele 40 ha teren ar fi trebuit să coste cel puţin câteva miliarde de lei. La vânzarea terenului a pus umărul şi fostul primar al comunei Băluşeni. El a emis certificatul 52/24 februarie 2004 „La cererea înregistrată sub numărul de mai sus făcută de către d-na Mazilu Cecilia Petronela…” Care Petronelă, domn’ primar, că săraca era moartă de doi ani?!!
Mai scrie primarul în acest document că eliberează certificatul numai ca terenul să-i fie vândut lui Ion Tatarciuc. Cu alte cuvinte, avem de a face cu un document ce poartă o straşnică dedicaţie, ca nu cumva cineva să greşească numele cumpărătorului. Să recapitulăm:
În 22 ianuarie 2004 prefectul Macaleţi emite un ordin prin care decedata Petronela Mazilu să fie împroprietărită cu peste 40 ha teren pe raza satului Zăiceşti, comuna Băluşeni, teren retras din proprietatea privată a ADS – filiala Botoşani. La 12 februarie 2004, acelaşi prefect semnează şi titlul de proprietate, act contrasemnat şi de la Cadastru prin directoarea Cornelia Pocreaţă.
Constatându-se apoi pripa semnării acestor documente, se încearcă a se acoperi greşeala prim emiterea de către Prefectura Botoşani a Hotărârii 203/13 februarie 2004 prin care se legalizează chipurile ilegalităţile din 22 ianuarie şi respectiv 12 februarie 2004. Cu toate că Niculina Maxim, directorul ADS Botoşani, ştia de concesiunea acestui teren către Stela Brehuescu, n-a împiedicat cu nimic întocmirea acestor documente, dimpotrivă, a achiesat la finalizarea lor.
Imediat după Hotărârea din 13 februarie de legalizare a posesiei pentru Petronela Mazilu se găseşte şi un moştenitor al acesteia, constănţeanul Alexandru Mazilu. Acesta fuge la Bucureşti, găseşte un notariat şi obţine certificatul de moştenitor. Iute se urcă în tren şi se întoarce la Constanţa, s-o mandateze pe Camelia Mazilu pentru a fugi, la rându-i, la Botoşani, să-i vândă moştenirea.
Cum-necum, Ion Tatarciuc află de intenţia vânzării şi credem, pentru operativitate şi a nu scăpa afacerea din mână, o fi aşteptat-o pe Camelia în gară. A urcat-o într-un taxi şi-a oprit la notariatul lui Cornelia Agachi, de-a semnat actul de vânzare-cumpărare. Asta s-a întâmplat în veleat 2004, luna lui făurar, ziua 28, că n-a fost an bisect. Totul s-a petrecut în schimb sub zodia guvernării PSD-ului.
(Va urma – Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Invidia lui Gheorghe
Lumea lu' Rotundu: Conflict între asociaţii
Gastronomie: Mămăliga moldovenească
Editorial
Netrebnicii
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă