Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23861
De la 07 Ianuarie 2003
122909510

Partidele mici bravează în aşteptarea adevărului

  • 9 August 2006, 23:00

Partidele mici din Botoşani îşi fac calcule, pe ultima sută de metri, adunând şi scăzând aleşii locali. Astăzi expiră termenul de depunere a declaraţiilor de apartenenţă a aleşilor locali din judeţ, în următoarele zile putându-se şti clar cât de mult a afectat Legea migraţiei politice partidele mici şi cât au avut de câştigat partidele aflate la putere. Preşedintele PRM Botoşani, Dumitru Codreanu, susţine că a pierdut doar trei aleşi locali. Este vorba de viceprimarii din Havârna şi Săveni, precum şi un consilier săvinean. Calculele sale îi arată că din nouă primari obţinuţi la alegerile din 2004 a mai rămas cu cinci, trei plecând la liberali, iar unul la social democraţi.
În ceea ce priveşte viceprimarii, din cei 15 pe care îi avea, preşedintele peremiştilor botoşăneni crede că a mai rămas cu 12. Cea mai dificilă situaţie este înregistrată în consiliul judeţean, unde din cei cinci consilieri nu mai are nici unul, pierderile nefiind însă cauzate de Legea migraţiei politice. Aceştia au plecat cu mult înainte de trecerea de parlament a acestei legi. Consilierii municipali s-au redus, după cunoştinţele lui Codreanu, la jumătate, în timp ce cei orăşeneşti şi comunali au rămas pe funcţii. Situaţia prezentată de preşedintele PRM Botoşani nu i-a în calcul decât demisiile deja depuse ale aleşilor locali. În urmă cu câteva luni însă Dorin Ciuştea revendica primarii cei cinci trecuţi de Codreanu pe lista celor ce au rămaşi fideli partidului. Există posibilitatea ca PRM să aibă surprize neplăcute după data de 10 august, când vor ajunge la momentul adevărului în ceea ce priveşte fiecare ales local.
Cu mai puţine griji, preşedintele filialei PPCD Botoşani aşteaptă mai liniştit rezultatele reale ale ponderii aleşilor locali în fiecare partid. Deşi la alegeri a obţinut un primar, respectiv Niculai Cucu din Drăguşeni, ţărăniştii s-au obişnuit cu ideea că l-au pierdut. De pe margine, preşedintele ţărăniştilor botoşăneni Corneliu Furtună (foto) remarcă faptul că în contrast cu celelalte zone ale ţării, în care aleşii locali au preferat să se îndrepte spre partidele puterii, botoşănenii nu se dezmint, migrând tot spre PSD, deşi nu mai este partidul aflat la putere.
„În momentul de faţă eu am verificat pe toţi aleşii locali ţărănişti, inclusiv la primării, şi avem 16 din cei 18 consilieri locali cu care am plecat la drum. Emil Teodorescu a plecat la PC în urmă cu un an şi jumătate, iar Gheorghe Condrat de la Drăguşeni a pozaplecat la PD acum un an. În rest, toţi consilierii au rămas la PPCD”, susţine Furtună. Pornind de la acest fapt, preşedintele ţărăniştilor botoşăneni concluzionează că oamenii săi sunt oameni de o înaltă ţinută morală.
Acesta nu a încercat să racoleze aleşi locali pentru că, din punctul său de vedere, corect este ca aleşii locali să rămână pe listele partidului care i-a promovat în funcţiile din administraţia locală. Ieri, conservatorii aşteptau rezultatele de la ultimele 20 de filiale locale, îndrăznind totuşi să afirme că pierderile lor nu sunt atât de mari precum ameninţau partidele de la putere.
„Pierderea pe care am înregistrat-o este cea anticipată. Un număr mic de consilieri, între opt şi zece au plecat din partid. O parte au plecat la PD şi PNL, alta la PSD. Avem şi noi consilieri câştigaţi de la PSD, PRM, precum şi un independent. În general despre bazinul nostru electoral s-a spus că este consecvent, iar acest moment a dat prilejul de a verifica ce ave în teren”, a precizat preşedintele conservatorilor botoşăneni Marcela Lozneanu.
Aceasta se bucură că cei care au avut de plecat au plecat acum şi nu în pragul alegerilor. Din punctul său de vedere însă această lege are destule lacune, cel mai elocvent punct slab referindu-se la independenţi, în privinţa cărora legea nu face precizări. La inadvertenţa specificată de Marcela Lozneanu se adaugă şi observaţia senatorului conservator Gavrilă Vasilescu, ce consideră că acel termen de 45 de zile dat aleşilor locali pentru a se hotărî la ce partid rămân nu este corect.
„Declaraţiile trebuiau făcute în momentul în care legea a intrat în vigoare. Din punctul meu de vedere s-a creat astfel un culoar prin care unele formaţiuni politice şi-au format echipe care în intervalul de 45 de zile au făcut presiuni asupra aleşilor”, declară Vasilescu (foto 2). Această lege mai are un aspect de care partidele mari se pot folosi. Atragerea aleşilor locali de partea lor, duce implicit la scoaterea lor din joc la alegerile din 2008, când nu vor mai putea fi contracandidaţi ai partidului în care tocmai au intrat. Primarul care a reuşit să îşi atragă acum de partea sa eventualii contracandidaţi poate sta mai liniştit în 2008. Cu toate acestea, zarurile au fost aruncate, iar astăzi migraţia politică ia sfârşit, fiecare partid având posibilitatea să se clarifice asupra aleşilor pe care îi are. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Comentariu la comentarii (CXXXI)
Superioritate actoricească
Pofta ce-o poftea Gomboş
Treabă de netrebnici
Ioan Rotundu
Sancţionarea profesorilor se va face cu multă strângere de inimă
Drepturile copiilor promovate de elevi
IPJ scoate la concurs un post
Solicitările pentru locuri de muncă a scăzut
Peste 1.400 de persoane peste 45 de ani au fost încadrate în muncă
Şcolile de şoferi au intrat în vizorul prefectului
Înalţii funcţionari publici s-au constituit într-o asociaţie
Visul prefectului de a avea o vamă nouă capătă contur
Botoşanii au fost introduşi în circuitul Turului de Ciclism al României
Invitaţii tentante pentru penegiştii lui Buţincu
Cupa de canoe se vrea o tradiţie la Botoşani
Zilnic, peste 500 de botoşăneni merg la bibliotecă
Consifcări de tutun şi alcool în valoare de 6.400 lei
Vacanţe ratate din lipsa rezervărilor
Prevederi speciale pentru angajatori
Firmele trebuie să-şi schimbe codurile de înregistrare pentru plata TVA
Ceaiul de cannabis suspectat ca fiind drog
"Nu am făcut poliţie politică nici o secundă !"
În România a apărut ceaiul cu cannabis !
Oare câţi patroni vor face asta ?
Pepeni vânduţi… online
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog