Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PD-L Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat ieri că a acceptat cu demnitate înfrângerea de la Botoşani şi a pus eşecul pe un vot nesigur al botoşănenilor hăituiţi în ultima perioadă de mişcări politice fără precedent. Şi aici, şeful PD-L a amintit din nou despre ieşirea de la guvernare a PSD într-un moment pe care l-au considerat oportun.
Au motivat ieşirea de la guvernare legându-se de un aspect minor ca să pună pe seama PDL toată responsabilitatea. Păi, pe noi nu ne-a votat nici un bugetar la Botoşani, Şi asta pentru li s-a luat o anume sumă din leafă, a precizat Cătălin Flutur, care s-a declarat pentru o guvernare de dreapta, ca şi doctrină.
În altă ordine de idei, preşedintele PNL a adăugat că ştia de scenariul fraudării alegerilor pregătit de PSD pentru eventualitatea în care votul nu le-a fi favorabil. Unul dintre scenariile lor era foarte clar, dacă pierd alegerile, să meargă cu totul pe cartea fraudării alegerilor, e ca un joc de copii. Au fost ridicoli, s-au bucurat, au desfăcut sticle de şampanie, s-au culcat cu preşedinte şi s-au trezit fără preşedinte. Este cel mai scurt mandat de preşedinte din istoria României, de o noapte. Cei doi preşedinţi ai PSD şi PNL ştiu un lucru clar, că ei îşi pierd funcţiile de preşedinte în partidele pe care le conduc. Ei nu pot recunoaşte această înfrângere, a declarat Cătălin Flutur. (Lavinia Preda)