USL-iştii botoşăneni care apără interesul cetăţenilor în Consiliul Judeţean au parafat, ieri, o răzbunare teribilă pe democrat-liberalii care au privit stupefiaţi la desfăşurarea de forţe concentrată în amendamente subiective.
A venit rândul PSD-iştilor botoşăneni să-şi frece mâinile a bucurie văzându-şi în sfârşit conturile propriilor primării pline doldora cu bani. Întruniţi ieri în şedinţă Extraordinară, consilierii judeţeni au împărţit fondurile alocate în acest an din cote defalcate din TVA şi impozit pe venit către primăriile USL.
Astfel au trimis la dezastru Direcţia Judeţeană de Drumuri, alocându-i doar 1.282.000 lei, de cinci ori mai puţin decât în 2011. Au văduvit Primăria Botoşani de sume importante pentru proiectele pe care le derulează.
Nici Consiliul Judeţean nu a scăpat nepenalizat, cu toate că Mihai Ţâbuleac nu este prea iubit în PDL. La repartizarea sumelor din TVA judeţul a primit doar 41.000 de lei, sumă departe de a fi de-ajuns pentru a asigura finanţările la obiectivele de investiţii derulate prin programe europene, precum reabilitarea de la Spitalul Judeţean Mavromati, construcţia depozitului de deşeuri sau programul de extindere şi modernizare a sistemului de apă şi canalizare.
Decizia USL-iştilor botoşăneni i-a trimis pe PDL-işti la produs la propriul guvern. De acum să mergeţi să aduceţi bani şi la Botoşani, nu numai la Suceava a fost vocea USL-iştilor. Consilierii USL au respins propunerea de buget concepută de preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac şi au votat un amendament propus de ei.
Municipiul Botoşani a primit din cota de 20% din sume defalcate din TVA doar 258.000 de lei, faţă de 1.803.000 propuşi iniţial, în timp ce municipiului Dorohoi i-au fost alocate 1.259.000 lei (faţă de 535.000 iniţial). Săveniul a primit de cinci ori mai mult, 869.000 de lei (faţă de 181.000 iniţial).
A fost adoptat un aşa numit amendament susţinut de consilieri judeţeni, care se abate de la orice fel de principiu, de la orice fel de morală, creează greutăţi foarte mari în ceea ce priveşte susţinerea proiectelor Consiliului Judeţean.
Aproape sigur ne obligă să restructurăm activitatea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi ne pune în imposibilitatea de a mai susţine vreo lucrare pe drumurile judeţului Botoşani.
Nu mai vorbim de faptul că suntem izolaţi, atât eu, ca şi preşedinte al Consiliului Judeţean, cât şi primarul municipiului Botoşani, în ceea ce priveşte efortul de a susţine programele de investiţii pe fonduri europene la care am muncit foarte mult până acum şi pe care avem obligaţia, dar nu numai noi, să le ducem la îndeplinire, a precizat Mihai Ţâbuleac, s-a arătat siderat preşedintele Consiliului Judeţean. (Lavinia Preda)