Sâmbătă, ministrul Agriculturii Petre Daia şi-a continuat vizita de lucru în partea de nord a judeţului Botoşani, adică în zona unde i-a făcut program senatorul Lucian Trufin, cunoscut în comuna sa de baştină Vlăsâneşti drept Parpalete.
Ministrului i-au fost prezentaţi nişte fabricanţi de caşcaval pe masa din bucătărie şi nişte legumicultori carte ură plantele cu cana luând apă din găleată.
N-au fost invitaţi la întâlnirea de la Săveni niciunul dintre marii procesatori de lapte precum Lacro Solomonescu, firmă aflată la 5 km de Săveni, , Dorolact Dorohoi sau Five Continents Răchiţi, cum n-au fost invitaţi nici legumicultori de forţă precum primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr care face legumicultură de câţiva ani buni şi are solarii pe suprafeţe care tren de un ha.
După ce ministrul şi-a delectat privirea cu nişte caşcaval şi ceva legume, fiind mulţumit că toate exponatele aveau girul liderilor PSD, s-a deplasat la Manoleasa (foto 1)pentru a vizita o pompă de apă părăsită de mulţi ani şi despre care în Jurnalul s-a scris în repetate rânduri că este devalizată fără ca vreo autoritate publică să se fi sensibilizat. S-a furat şi reţeaua electrică care a costat mulţi bani, s-au furat ţevile de aluminiu şi s-au îngropat canale în care nu s-a mai pus ţeava dar s-a decontat lucrarea ca fiind complet executată. Toate acestea s-au petrecut sub autoritatea Guvernului Năstase când o firmă din Israel şi-a bătu joc de lucrare dar a încasat bani frumoşi.
Culmea, actualul primar de Săveni, Relu Târzioru, cunoaşte foarte bine acel jaf al firmei din Israel pentru că şi pe raza oraşului Săveni a avut implicaţii, dar n-a suflat o vorbă ministrului Daia despre acest trecut istoric nefericit. De ce? Pentru că atunci când vorbea despre jaful comis era liberal iar acum tace complice pentru că este social-democrat.
Ministrul Daia a promis celor care l-au asistat la pompa din marginea satului Sadoveni că va reveni în 30 iunie pentru a o vedea funcţionând. Pun pariu că pompa nu va funcţiona şi nici ministrul nu va mai călca prin acea zonă.
Întors la Săveni, în sala Casei de cultură ministrul s-a întâlnit cu fermieri şi o masivă adunătură politică formată din primarii şi viceprimarii PSD din zonă.
Ministrul le-a tras o cuvântare în stilul limbajului de lemn, mai scurtă decât cea de vineri seară la căminul din Sârbi Vlăsâneşti, dovadă că senatorul Trufin n-a mai fost nevoit să-i facă semne disperate să-şi scurteze peroraţia.
În schimb, în faţa asistenţei din sală s-a consumat un act bine regizat în urma căruia toţi cei prezentă să înţeleagă că plagiatorul Ionică Nechifor (am toate dovezile plagiatului plagiatului şi le voi publica în curând) este un apropiat al ministrului Petre Daia şi că vizita acestuia la cea de noapte la locuinţa lui Nechifor de acum vreo lună de zile în urmă a fost, de fapt, una de prietenie.
În cuvântul său, tam-nisam, adică fătă vreo legătură anume, ministrul i-a mulţumit lui Ionică Nechifor pentru nişte fapte rămase total necunoscute. Poate pentru pielicelele pe care le-a primit în dar de la acesta când l-a vizitat la cea de noapte, dar a făcut-o într-un stil agramat, gen calambur.
La final, cu multă artă regizorală, s-a dat cuvântul şi fermierilor din sală. Bineînţeles că Nechifor a priceput invitaţia şi s-a ridicat să-i spună ministrului că acum vreo 3 ani, mass-media l-a întrebat pe el cine crede că ar fi bun de ministru la Agricultură. Iar el, fără vreo ezitare, a spus că profesorul Petre Daia pe care-l stimează şi apreciază cu veneraţie.
Apoi, Nechifor i-a atras ministrului atenţia că n-a rezolvat o anume problemă promisă unui anume cunoscut al lor. Iar ministrul, ca răspuns la complimentul lui Nechifor, i-a spus acestuia că probabil acea persoană nu i-a putut comunica direct dorinţa şi a făcut-o prin el, adică prin Nechifor, aşa că a luat act şi o va rezolva. Vai, câtă încredere şi confidenţialitate între cei doi şi cum pun ei la cale rezolvarea problemelor agricole ale ţării! Vă daţi seama câtă şarlatanie, prefăcătorie şi impostură s-a consumat în sala Casei de cultură din Săveni?
Pe întreg parcursul vizitei au ţinut trena ministrului parlamentarii PSD de Botoşani în frunte cu Doina Federovici, preşedintele CJ Costică Macaleţi şi mai nebăgat în seamă prefectul Dan Şlincu (foto 2).
De pe urma acestei vizite sunt gata să pun pariu că fermierii din Botoşani nu se vor pricopsi mai mult decât s-au pricopsit până acuma. Dar de câştigat a câştigat Parpalete de Vlăsâneşti adică senatorul Lucian Trufin căruia i-a crescut cota de popularitate în zonă şi în faţa fermierilor pe care îi tot adună pentru fel de fel de discuţii golite de conţinut. Mai direct spus, lui Parpalete îi va creşte cota în privinţa traficului de influenţă ca verigă între anumiţi fermieri din zonă şi anumiţi sus-puşi ai PSD-ului prin ministerul Agriculturii. Trufin şi-a asigurat dreptul de a deţine cuţitul cu care va felia tortul fondurilor pentru agricultură şi de el va depinde cine va primi felia din tort.
Sub acest aspect, jos pălăria, are fler tipul! Numai să fie atent să nu-l mai viziteze mascaţii în zori de zi aşa cum l-au mai vizitat ca primar şi tot pentru mânăreli cu fondurile publice.