Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 10 Septembrie 2008

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5628 lei
1 USD = 3.9248 lei


Număr accesări
Astăzi:
463
De la 07 Ianuarie 2003
51959172

Persoane şi instituţii, victime ale fraudelor prin telefonie mobilă


Şi în această săptămână, abonaţii celor mai cunoscute (şi utilizate) companii de telefonie mobilă au continuat să trimită clienţilor şi abonaţilor avertismente de genul: „pentru a preveni tentativele de fraudă nu comunica nimănui codurile de reîncărcare sau parolele personale”. Este un semn evident al faptului că escrocheriile realizate prin intermediul telefoniei mobile s-au înmulţit alarmant, devenind un veritabil flagel naţional.
La fel ca în întreaga ţară, ca şi în judeţul Botoşani, nici perimetrul oraşului Flămânzi nu a fost scutit de acest tip de înşelăciune, şi aici apărând victime ale celor care, profitând de credulitatea unor abonaţi telefonici, le-au promis acestora câştiguri fabuloase, solicitându-le, pentru a-şi putea ridica premiul, expedierea, pe numărul de contact, a codurilor de reîncărcare a unor cartele totalizând, să zicem, 24 sau 28 de euro.
„Era chiar în preajma unei importante sărbători religioase şi mi-am zis, iete dom’le ce noroc am, că tocmai era ziua mea şi primisem un SMS prin care eram anunţată că am câştigat un telefon mobil şi suma de 3.000 de euro. Am sunat la numărul respectiv, unde mi-a răspuns un domn, care mi-a explicat că, pentru ridicarea premiului, trebuie să trimit la numărul de pe care primisem mesajul contravaloarea a 24 de euro. Am cumpărat 3 cartele a 7 euro şi una de 4 euro, pe care am dat circa 120 lei noi, le-am răzuit şi am trimis codurile de reîncărcare la numărul respectiv. Apoi am sunat din nou, iar domnul în cauză mi-a spus, foarte politicos, că trebuie să mă prezint la ora 17:00, la un magazin din Botoşani, pentru a-mi ridica premiul. M-am dus la Botoşani cu buletinul, şi când am ajuns acolo, cei de la magazin au început să râdă de mine, explicându-mi ce ţeapă am luat. Iari la numărul de contact nu a mai răspuns de atunci nimeni”
, ne-a povestit M.C., o femeie între două vârste, domiciliată în imediata apropiere a oraşului Flămânzi.
În pofida atenţionării continue a presei şi a reprezentanţilor companiilor de telefonie mobilă, escrocii care recurg la asemenea manevre de păcălire a abonaţilor telefonici continuă să îşi facă „numărul”, scornind mereu noi şi noi metode pentru a atrage în cursă clienţii creduli.
Nu mai târziu de luna august, numeroşi abonaţi au primit de la diverse numere private anunţuri precum cel trimis de pe cartela 0747.633.689, având următorul conţinut: „Felicitări! Eşti fericitul câştigător al unei Dacii Logan. Pentru a intra în posesia premiului, cumpără o cartelă de minimum 7 euro până la data de 27.08 şi expediaz-o la acest număr iar un operator te va contacta pentru a-ţi explica cum vei intra în posesia premiului”. După ce a primit acest mesaj, E.C., din Copălău, afirmă că imediat şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi n-a făcut jocul escrocilor.
Pentru inspectorul Marcel Şchiopu, comandantul Poliţiei Flămânzi, stratagema folosită de aceşti infractori nu este o noutate, cunoscând tactica şarlatanilor chiar dacă, oficial, nimeni din zonă nu a depus vreo plângere la poliţie în acest sens. „Sistemul este cunoscut şi a fost mediatizat pe larg ca o metodă de înşelăciune. De aceea atenţionăm cetăţenii să nu răspundă acestor provocări, să încerce să nu cadă în capcanele întinse. Cei care fac parte din această reţea de escroci sunt bine organizaţi, vorbesc de pe cartele Pre-pay de unică folosinţă, care nu pot fi identificate. Dacă răspund acestor solicitări, amatorii de chilipiruri o fac pe pielea lor, mai ales că, se ştie de când e lumea şi pământul, nimeni nu oferă nimic gratis, niciodată”, susţine comandantul Poliţiei Flămânzi.
Şi mai grav este faptul că în imaginaţia lor perfidă aceşti escroci au încercat să pătrundă şi în sistemul administrativ naţional, încercând să-şi realizeze scopurile sub impulsul emoţiei generale create de evenimentele catastrofice din această vară. Un lucrător al unei primării ne-a povestit cum recent, în perioada strângerii ajutoarelor pentru sinistraţi, un individ a sunat la sediul instituţiei solicitând unuia dintre edili să trimită un om la o anumită adresă din Dorohoi, pentru a face o donaţie consistentă sinistraţilor din Rădăuţi Prut.
Cum era vorba de o donaţie consistentă, constând din produse alimentare preambalate, primăria a trimis la Dorohoi un angajat, care, pe drum, l-a contactat pe „donatorul” respectiv, cerându-i detalii. „Bărbatul mi-a vorbit foarte frumos rugându-mă ca atunci când ajung la Botoşani, să cumpăr un anumit număr de cartele telefonice, de care are neapărată nevoie, urmând ca atunci când ajung, să mi le achite pe loc. Cum nu aveam atâţia bani la mine, căci toate cartele costau vreo cinci milioane lei vechi, am împrumutat banii de la o rudă, le-am cumpărat, apoi mi-am continuat călătoria spre Dorohoi. Pe drum am discutat din nou cu binevoitorul respectiv. Acesta mi-a cerut să-i trimit urgent codul unei cartele, ca să putem ţine legătura. I-am trimis codul de reîncărcare la o cartelă de 7 euro, dar, peste câteva minute, mi-a cerut să i le trimit şi pe celelalte, pretextând că are de efectuat nişte convorbiri urgente. Mi-am dat imediat seama că e vorba de o înşelătorie, aşa că nu i-am mai trimis nimic. Când am ajuns la Dorohoi, la adresa indicată era o staţie de taxi. Noroc că, exceptând cartela trimisă, am reuşit totuşi să le restitui şi să-mi recuperez banii”, ne-a povestit angajatul unei primării botoşănene, deranjat de faptul că infractorii „mobili” au ajuns să apeleze la asemenea subterfugii, prea puţin onorante, pentru a-şi atinge scopurile.
Situaţia este cu atât mai serioasă cu cât, la o recentă întâlnire a reprezentanţilor administraţiilor locale, s-a afirmat, neoficial, desigur, că „nu mai puţin de 87 de primării din ţară au fost ţepuite de astfel de escroci, prin metode similare, unele de sume considerabile”. Care este vina acestor primării? Că au încercat să rezolve nişte situaţii care, după cum fuseseră prezentate, ar fi putut uşura oarecum problemele sinistraţilor din zonă?
Poate că nu ar fi rău ca organele abilitate să efectueze în acest sens niscaiva cercetări. Căci una este să te joci cu naivitatea unor oameni simpli care, avizi de un câştig cât de cât, îşi riscă o cartelă telefonică sau două visând la un beneficiu închipuit, şi alta este să-ţi baţi joc – şi să încerci să profiţi – de reprezentanţii unor unităţi administrativ teritoriale care, cu adevărat, au încercat să se implice în rezolvarea unor probleme de suflet, cauzate de necazurile abătute peste sinistraţi. (B.P.F.)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]
 

  
Minciuna va sta, moral, cu preoţii la masă!
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor (CLXXXVI)
(Ioan Rotundu)
Kievul linşează mediatic România
Efectul Kosovo asupra românilor din Serbia
Iodarea sării este un atentat la sănătatea românilor? Ce părere aveţi?
Inconştienţă - românii îşi vând voturile pe bani
Cerşetoria – mijloc de subzistenţă sau afacere profitabilă
Ambasadorul Macovei a intervenit la Patriarhie în cazul părintelui Boian din Timoc
Severin îi cere lui Barroso să ia măsuri cu “gura spoartă” a lui Gray
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Program Tele'M Botoşani miercuri, 10 septembrie
Horoscop
Poliţistul… citit
Vă promite o nuntă ca-n poveşti
Medicii americani operează şi prin judeţ
Pompier şofer încălzit cu prea multe grade… alcoolice
Apa Grup n.a scăpat neamendată
Spitalele aşteaptă aparatura medicală promisă
Tinerii absolvenţi sunt chemaţi la muncă
O amendă care poate băga Doly Com în faliment
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!