Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 10 Septembrie 2010

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Important
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5289 lei
1 USD = 4.1565 lei


Număr accesări
Astăzi:
22584
De la 07 Ianuarie 2003
49642942

Drame trăite la Secţia UPU de la Spitalul de Pediatrie Botoşani


Secţia UPU din cadrul Spitalului de Pediatrie Botoşani funcţionează în acest moment la cota de avarie. Personal medical insuficient, fonduri puţine, dar şi „moda” părinţilor de a „sări” peste medicul de familie sunt principalele ingrediente ale unei stări de colaps iminent. Secţia UPU a fost deschisă oficial pe 2 noiembrie, când oficialităţile judeţului au participat în număr mare la sfinţirea evenimentului.
Din ianuarie, unitatea funcţionează efectiv în această locaţie, dar fără acreditare de la Ministerul Sănătăţii, care nu a catadicist nici până în acest moment să trimită o comisie să verifice dacă secţia extrem de modernă corespunde parametrilor. De atunci şi până în prezent, conducerea Spitalului de Pediatrie a cheltuit topuri întregi de hârtie ca să solicite ministerului acreditarea, ca să convingă DSP-ul să intervină.
Mai nou, directorul intituţiei a întocmit un memoriu pe care l-a lăsat pe masa preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, asta după ce instituţia spitalicească a trecut la judeţ. „ Nu am primit nici un răspuns, la nici un demers pe care l-am făcut nici de la minister, nici de la DSP, mai nou nici de la preşedintele CJ. De fapt noi nu vrem un răspuns, vrem să vină acea comisie, care să ne dea acredidare. Pentru că spitalul nu este finanţat acum din sursa corectă. Totul este din fondurile proprii. Facem hârtii după hârtii şi tot nimic” a declarat directorul adjunct al Spitalului de Pediatrie Botoşani, Valentina Giuşcă.

În afară vopsit gardul...
Secţia nou-nouţă de la Spitalul de Copii arată impecabil. Zilnic, pe o singură tură, vin în medie între 45 şi 60 de copii, iar fiecare dinte părintele însoţitor consideră urgenţa sa cea mai importantă. Numai că la câteva luni de la inaugurare, cele 12 asistente şi cei câţiva medici, 8 infirmiere, împărţiţi pe trei ture, sunt la capătul puterilor.
„ Sunt terminată, astăzi au venit în avalanşă. Unul cu iritaţie la pampers, altul că îl doare un deget, altul că nu ştiu ce îl doare...Deja suntem terminate. Sunt foarte mulţi. Aşa o secţie de mare şi doar două asistente, chiar nu mai putem. Ştiu că sunt blocate posturile, ne-ar mai trebui colegi, dar rugăm părinţii să înţeleagă că suntem şi noi oameni. Să mai treacă pe la medicul de familie mai întâi” a declarat Livia, asistentă medicală de peste 13 ani, pe care nu o sperie munca, dar acum se simte epuizată.
De fapt, cadrul medical a punctat corect o problemă ce tinde să devină o modă periculoasă. Părinţii „sar” peste medicul de familie, care de multe ori este prea ocupat cu reţetele lunare ale bolnavilor cronici, pur şi simplu nu este la program sau solicită programare. Aşa că aşteaptă să se însereze, înşfacă certificatul de naştere al copilului şi se prezintă la medic, convinşi fiecare că urgenţa sa este cea mai mare.
„ Vin tot felul de indivizi care te sfidează efectiv. Atunci este clar că se vede pe faţa mea lămâia, dar trebuie să consult copilul, chiar dacă sunt supărat pe sistem de nu mai pot. Vin aceştia cu bani din Italia şi vor consultaţi repede, reţetă cea mai tare că ei au bani, plătesc oricât. Bine, măi omule, dar nu puteai să aştepţi pentru o iritaţie la pampers până dimineaţă, vii la 2 noaptea? Cum ai stat cu copilul atâtea zile poţi să mai stai câteva ore. Nu se face aşa”, s-a plâns un medic care spune că a prins oroare de noaptea în care se anunţă a fi de gardă conform graficului.
Unii părinţi nu au încredere pur şi simplu în medicii de familie şi îngroaşă rândurile care aşteaptă pe scaunele de la Secţia de Urgenţă. „ Mi-a dat tratament pentru viroză. Am văzut că tot rău am venit la Urgenţe. Aici mi-a zis otită. E cam mare diferenţa, nu?” a spus irina Covalciuc, un părinte.

Cazul Giuleşti a umplut sertarele cu medicamente
Până să aibă loc nenorocirea de la Maternitatea bucureşteană Giuleşti, sertarele cu medicamente de pe Secţia de Urgenţă erau aproape goale. Se terminaseră la un moment dat chiar şi cele mai importante, pentru cazuri de maximă urgenţă, iar medicii făceau adevărate combinaţii de medicamente care să dea efectul dorit în situaţii în care fiecare secundă conta.
Acum două săptămâni, maşina cu medicamente care a intrat pe poarta spitalului au produs uimire în rândul medicilor. „ Acum avem cât nu putem folosi. Exact după acel scandal care s-a iscat, la câteva zile, au sosit medicamentele. De toate pentru toţi. Măcar asta să avem, pentru că gărzile sunt foarte grele, urgenţele care vin cu salvarea nu sunt triate decât la noi. Vin cu boli infecţioase şi tot felul. Noi suntem cei care îi trimitem la spitalul care are competenţă” a declarat un medic.
Una peste alta, Secţia UPU din cadrul Spitalului de Pediatrie „Cuvioasa Parascheva” Botoşani este la mila ministerului. Conducerea instituţiei spitaliceşti s-a mulţumit doar să sintetizeze. „ Spitalul s-ar descurca mult mai bine dacă ar avea acreditare. Sperăm că de acum dacă s-a trecut la Consiliul Judeţean să ne audă şi pe noi ministerul să trimită acea comisie” a declarat directorul adjunct Valentina Giuşcă.
Până vine acreditarea, până se deblochează posturile în sistem pentru a se face noi angajări, personalul din Urgenţe cade de oboseală. Cele câteva ore de tură li se pare o veşnicie pentru că secţia este supraglomerată, cazurile de tot felul, iar părinţii...sunt părinţi până la urmă. (Lavinia Preda)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (4)]
 

TeleM
Şpăgile din sănătate vor fi aduse în dezbatere publică
A mai fost prins un hoţ la Botoşani
Program Tv SOMAX, vineri, 10 septembrie
O afacere profitabilă a fraţilor Daniel ;i Florian Moruzi
Scrisoarea de intenţie către FMI: nu ne îmbunătăţeşte viaţa
Cine este Octavian Turcan, omul de afaceri moldovean reţinut alături de Vântu
Ce spun păgubiţii FNI despre reţinerea lui Vântu
şi aducereaîin ţară a lui Nicolae Popa
Accident în faţa Spitalului „Mavromati”
Universitatea Spiru Haret a suspendat reluarea examenului de licenţă
Haos total în formarea consiliilor de administrare din şcoli
Liber la angajare de medici. Dar de unde?
Pichetarea de ieri a sanitarilor nu le-a fost de folos
Grupul E.ON continuă campania de ajutorare a Dorohoiului
Andrei Gheorghe va face emisiune la TV Prime din Republica Moldova
Nu se pune problema ca Franţa să suspende repatrierea ţiganilor
Preşedintele indonezian a aprobat în 25 august extrădarea lui Nicolae Popa
Basarabenii vor alege între România şi UE, pe de o parte, şi Rusia, de cealaltă parte
Horoscop
Bancul zilei: Molia din dulap
Prietenii şi pacienţii Clinicii Novaoptic sunt încântaţi de noul format al site-ului
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă