Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 11 Iunie 2010

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Publicitate
Pamflet
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5673 lei
1 USD = 4.0905 lei


Număr accesări
Astăzi:
21930
De la 07 Ianuarie 2003
51205024

Italienii vor strânge vântul de pe dealurile comunei Cândeşti


Potenţialul eolian al dealurilor din comuna Cândeşti a atras noi investitori, de această dată italieni, după ce câţiva francezi şi un german au montat deja instalaţii de măsurare a vitezei vântului. Ieri, reprezentanţii Primăriei Cândeşti şi delegatul firmelor din Italia, care vor investi în construirea parcului eolian au avut o primă discuţie, ce s-a concretizat cu demararea procedurilor preliminare acestui proiect. Astfel în primă fază, vor fi identificaţi proprietarii suprafeţelor de teren de pe Dealul Viţcani din localitate. „Azi am sădit o sămânţă şi vrem ca fructele pe care le va face să fie gustate de toată lumea. Sunt foarte fericit. Moldova este o zonă foarte frumoasă, peisaje minunate. Dacă francezii ar avea Voroneţul ar face miliarde de euro” a precizat delegatul italian, Giuliano Satti. Italienii sunt interesaţi să cumpere bucăţile de pământ, dar şi varianta concesionării este luată în calcul. Şase firme din Italia sunt angrenate în acest proiect, alături de aceştia fiind cooptaţi şi cei doi asociaţi ai unei firme din Botoşani, SC Energest, Carmen Alina Gavril şi Mirel Manea. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 20 de milioane de euro, din fonduri europene, firmele implicate urmând să achite cota parte. Circa 25% din valoarea unui proiect eolian reprezintă construcţia drumurilor necesare, turnarea fundaţiilor pentru susţinerea turbinelor uriaşe, conectarea la sistemul energetic sau realizarea instalaţiilor electrice. „Voi trimite un inginer care să facă identificarea parcelelor şi urmează ca dumneavoastră să se negocieze cu persoanele. Avantajele sunt pentru comunitate, pentru producerea curentului. De asemenea, sunt foarte bucuros că se vor face şi celelalte investiţii, mai ales centrul pentru persoanele cu dizabilităţi din comună”, a spus primarul localităţii, Constantin Ciornodolea. Pe lângă parcul eolian, firmele din Italia vor să construiască o creşă, o grădiniţă şi un cămin de bătrâni care să deservească localităţile din zonă. Firmele care se ocupă de investiţiei mai au proiecte în dezvoltare în judeţ. La Lebăda, lângă Botoşani, aceştia se apropie de finalizarea unui cartier de vile şi apartamente pentru pozapentru tinerii căsătoriţi, iar la Cucorăni se pregăteşte construirea unui Aqua Parc, mai mare decât cel de la Mamaia. „Am găsit asociaţi buni, avem încredere în ei şi dorim să mai investim în România, în special în această zonă a Moldovei. Noi nu dorim să luăm profitul acasă, banii vor fi reinvestiţi în obiective construite în această parte a ţării. Deja avem acel cartier de lux de la Lebăda în construcţie şi avem Aqua Parc, cel mai mare din ţară la Cucorăni. Intenţia noastră este să participăm la viaţa socială a românilor. Noi nu am venit numai să câştigăm să ducem banii acasă, vrem să investim aici”, a declarat unul dintre investitori, Giuliano Satti. Potrivit celor declarate de către investitorul prezent ieri la Cândeşti, se are în vedere reinvestirea profitului, astfel încât zona de nord să se detvolte sistematic. Imaginea negativă creată de unii dintre români în Italia a pălit la contactul direct cu realitatea din zona Moldovei. „Nu putem preciza câte locuri de muncă vor fi create, nu vreau să fac presupuneri şi apoi să se adeverească. Noi suntem învăţaţi să lucrăm cu precizie şi cu seriozitate. La Aqua Magic estimăm să terminăm în doi ani toată investiţia. Pentru parcul eolian va dura cam un an să identificăm terenurile oamenilor şi să rezolvăm cu actele. Avantajele sunt legăturile cu administraţiile locale, comunicarea cu acestea. În Italia este greu să comunici cu autorităţile. Vrem să explorăm şi alte teritorii unde să investim. Chiar dacă foarte mulţi români au făcut o imagine proastă în Italia, noi ne-am schimbat în bine părerea despre români când am cunoscut oamenii de aproape. Viitorul este de a construi şi de a dezvolta această zonă” a adăugat Giuliano Satti. Firma care ocupă de construirea parcului eolian de la Cândeşti este aceeaşi care a făcut cel mai mare parc de acest gen din România, cel de la Constanţa, SC MoldoCCPT. Comuna Cândeşti are o populaţie de 2250 persoane şi cinci sate. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Program TV SOMAX – vineri, 11 iunie
Horoscop
Bancul zilei – Leac pentru comoditatea funcţionarului de bancă
Bucătăria Jurnalul: Cartofi noi umpluţi
Trădarea intereselor naţionale româneşti în Parlamentul European
antiromânul Laszlo Tokes susţinut de PDL pentru funcţia de vicepreşedinte al PE
Mulţumesc pentru idee Ungariei!
promovez o lege prin care creditele imobiliare în alte valute decât leul să fie interzise şi în Romania
România arată ca o ţară tribală
exportăm cherestea şi importam…cartofi, ceapă şi bonibon
Guvernul iar se face că reduce numărul de agenţii guvernamentale
România şi Letonia, singurele economii din Europa şi Asia Centrală care vor scădea
Preşedintele Băsescu dă lecţii de drept constituţional Parlamentul
Şeful DRP chemat în ajutor de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria
Mica publicitate
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Cred că unii medici au introdus coplata înainte de a fi oficializată
Isterie cu dureri în cot
Ioan Rotundu
TNL Botoșani pichetează sediul parlamentarilor PD-L
Românul şi ciclismul
Pute rău de tot!
Mercur vândut a colţ de stradă
Restaurantele vor primi bani europeni doar pentru „Încurajarea activităţilor turistice”
Farmaciştii nu se mai sperie de ameninţările celor de la CAS
Bugetarii sunt obligaţi să strângă şi mai mult cureaua
Bolnavii cronici în pericol de la căldură
Judeţul Botoşani, fruntaş pe ţară în nereguli la concediile medicale
Jaf de 43 milioane EURO/an - patronat de guvern
in achizitiile publice din domeniul diagnosticului de laborator
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!