Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Joi: 11 Septembrie 2008

Evenimente
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Pamflet
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5355 lei
1 USD = 4.1620 lei


Număr accesări
Astăzi:
5932
De la 07 Ianuarie 2003
49626290

Ţurcanu vrea capul celor de la Apa Grup


Florin Ţurcanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, nu se mulţumeşte cu amenda pe care Societatea Apa Grup a primit-o de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Acesta a declarat, ieri, că nu a renunţat la ideea schimbării conducerii Apa Grup, unde managementul defectuos se răsfrânge asupra preţului plătit de populaţie la apă.
Ţurcanu se arată foarte interesat de societatea Apa Grup, pe care doreşte să o monitorize personal, promiţându-le botoşănenilor că, dacă se va ocupa el de Apa Grup, vor avea apă de calitate şi nu ce consumă acum. „Vreau supraveghez îndeaproape ce se întâmplă la această societate, pentru că botoşănenii merită apă cu adevărat potabilă pentru tarifele pe care le plătesc. Dacă managementul nu se schimbă în bine, vor trebui ca cei ce conduc acum să lase locul altor specialişti”, a spus Ţurcanu.
Intenţia lui Ţurcanu este binevenită, numai dacă el va reuşi să o ducă până la capăt. De la plecarea lui Constantin Iacob din funcţia de manager general al societăţii Apa Grup, nici un alt manager din cei care i-au urmat n-a reuşit să îmbunătăţească activitatea şi să menţină preţul apei, cum ar fi fost normal. În societatea Apa Grup s-au investit multe milioane de euro, provenite din finanţări BERD dar şi fonduri europene nerambursabile, care ar fi trebuit să se regăsească, dacă nu în reducerea preţului la m.c. de apă curentă, măcar să fi fost menţinut. S-au modernizat principalele reţele de apă din Botoşani, s-a modernizat conducta principală de alimentare cu apă a Botoşanilor, investiţii care au redus pierderile de pe traseu.
Cu toate acestea, Apa Grup a continuat să majoreze preţul apei, şi aceasta cu concursul consilierilor judeţeni majoritari PSD, care au acceptat motivaţiile invocate de echipele manageriale, fără a verifica într-un mod serios activitatea acestora.
După ce Constantin Iacob, considerat cel mai competent manager al societăţii Apa Grup, a fost înlocuit din funcţie de către PSD în anul 2000, cu beţivanul de Daniel Afrăsânei, în 2004 acelaşi PSD l-a pus pe actualul Florin Nicolau (foto). Mai mult, PSD-ul a acceptat ca echipa lui Nicolau să înregistreze în activitatea societăţii pierderi planificate, o aberaţie managerială şi o dovadă a modului în care PSD-ul, prin consilierii judeţeni majoritari în vot, şi-a promovat interesele politice pe seama buzunarului consumatorului de rând. Dacă Florin Ţurcanu vrea cu adevărat să facă ordine la Apa Grup, atunci să schimbe actuala conducere, dar nu cu una pusă politic, din interese liberale, ci una competentă. Vom vedea cum îşi va onora această promisiune de a face ordine la societatea Apa Grup.
(Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (7)]
 

TeleM
Comentariul comentariilor (CLXXXVII)
(Ioan Rotundu)
CJ susţine cofinanţarea cu 15% a reabilitării Casei de cultură
Şoferiţa criminală cu minte de piţipoancă
„sunt agresivă şi în pat şi la volan”
Afacere de succes pentru două românce din Italia
Marian Mocanu va candida la Senat pentru PSD
Cine împrăştie vânt culege furtună
başchirii cer independenţa faţă de Rusia
Confesiunile lui Eric Braeden
Ultima şansă pentru accesarea fondurilor europene de dezvoltare a resurselor umane
Păi tot noi le dăm?
Băncile dau ţepe elegante clienţilor
Cum fac carieră din plătitul taxelor
Program Tele'M Botoşani joi, 11 septembrie
Horoscop
Studentul cel isteţ şi profesorul umilit
Daltonismul lui Funar
Ocazie să locuiţi în buricul târgului
Românul şi astronomia
Ţiprigan nu mai vrea grevă
Nitriţii au mai produs o dramă
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă