Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 13 Ianuarie 2010

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5881 lei
1 USD = 3.9079 lei


Număr accesări
Astăzi:
9347
De la 07 Ianuarie 2003
52556403

Lupte de interese în privatizarea laboratorului de analize a Spitalului judeţean


În anii post decembrişti, Spitalul Judeţean Botoşani a avut parte de mulţi directori, numiţi mai nou manageri, dar numai vreo doi dintre ei au reuşit să scoată spitalul din datorii şi să-l menţină în stare de eficienţă.
Cu datorii crescute de la an la an, cu manageri care au ciugulit mai timid sau mai vârtos din banii unităţii medicale, Spitalul judeţean, din unitatea medicală reprezentativă a judeţului a ajuns oaia neagră a acestuia.
Însă cele mai grave probleme manageriale au apărut din anul 2000 încoace. S-au căutat fel de fel de soluţii de eficientizare a activităţii, dar nici un manager n-a trecut de la vorbe la fapte. Cauzele sunt mai multe. Unele trecute în istorie, altele încă puternic ancorate în interesele de grup care au dominat şi continuă să domine spitalul.
Ieri dimineaţă, salariaţii de la laboratorul de analize au protestat împotriva deciziei managerului actual, medicul Cornel Enache, de a privatiza acest sector. Despre externalizarea unor servicii medicale, precum bucătăria, spălătoria, laboratorul de analize s-au înfoiat în pene mulţi manageri, dar nici unul n-a trecut la fapte. De ce? Asta am încercat să aflu şi eu în cursul zilei de ieri. M-a interesat cel mai mult de ce se opun salariaţii acestei privatizări, când se ştie că tot ce se află sub controlul statului se duce de râpă, încet dar sigur. Iată ce-am reuşit să sintetizez:

Ciotca mafiotă nu se lasă desfăcută
De ani şi ani de zile, laboratorul a intrat în relaţii cu fel de fel de furnizori de materiale consumabile, în special reactivi. Prin ce politică financiară purtată de managerii anteriori, nu se ştie, dar s-a ajuns ca aceste consumabile să fie tot mai scumpe de la un an la altul, deşi pe piaţa liberă preţurile sunt mult inferioare. Procedând în sistemul clasic cunoscut, furnizorii s-au oferit să sponsorizeze laboratorul cu un aparat sau altul, cu condiţia ca ei să asigure consumabilele. Şi le asigură, dar la preţuri de 20 – 30 de ori mai mari decât cele la liber.
Medicul Cornel Enache, care a mai fost odată managerul spitalului în perioada Guvernării CDR şi a scos unitatea la liman, revenit în funcţie a făcut o analiză asupra unor costuri şi a căutat soluţii de a scoate din nou spitalul din datorii. La laborator a constatat că sunt datorii către furnizori de peste trei miliarde lei vechi, iar preţurile sunt exagerat de mari. Când a inventariat stocurile de materiale consumabile, a constatat că acestea sunt excesive, cu peste două miliarde lei, deşi conducerea laboratorului voia să facă noi aprovizionări.
Prinşi cu mâţa-n sac, cei de la laborator au invocat faptul că materialele au termenul de garanţie depăşit. Enache i-a ameninţat că le impută aceste materiale, pentru că s-au aprovizionat în exces. A doua zi de la discuţie a fost informat că materialele sunt în termenul de garanţie şi că din eroare i s-a spus că ar avea termenele depăşite.

De la vorbe la fapte
Anunţând că va privatiza laboratorul de analize, care anul trecut numai în zece luni de activitate a înregistrat o pierdere de peste două miliarde lei, Enache s-a pus pe treabă. A solicitat serviciile unei firme autorizate pentru a face o analiză asupra formei cele mai avantajoase de privatizare. A mai pus la treabă şi pe cei de la audit, pentru a găsi şi ei o soluţie. Iar forma cea mai avantajoasă s-a dovedit a fi cea de privatizare prin asociere în participaţiune.
Prin această formă de privatizare, medicii din spital pot avea control asupra efectuării analizelor, conducerea spitalului poate determina realizarea lor în timp real iar calitatea actului medical nu are de suferit. Mai mult, asociatul preia întreaga responsabilitate financiară aspra modernizării, a plăţii salariilor, a achiziţionării de consumabile, a încadrării în preţurile negociate cu Casa de Asigurări de Sănătate. Iar la sfârşit de an, potrivit asocierii, spitalul va mai primi şi o cotă parte din profit.
După ce s-au concluzionat ce forme de privatizare sunt convenabile şi favorabile pacientului, s-a căutat şi partenerul în asociere, care a fost găsit în firma SANOMED S.A. Bucureşti.

Avantajele firmei de pe urma asocierii
E firesc să te întrebi ce firmă este aceea care acceptă o participare din care avantajele sunt numai de partea spitalului, mai ales că va trebui să investească mult în aparatura de modernizare. Răspunsul este simplu, dar extrem de eficient economic pentru firmă. Şi firma, la rândul ei, a făcut o analiză a pieţei botoşănene pentru a cunoaşte cam la cât s-ar ridica cifra ei de afacere din analizele medicale. Că firma nu vine la Botoşani numai pentru a face analize probelor recoltate de la pacienţii internaţi în spital.
Firma vine să-şi dezvolte afacerea pe seama comenzilor particulare. SANOMED nu este o firmă care dă ţeapa şi pleacă. Firma are afaceri consolidate şi lucrează pentru dezvoltarea în viitor prin investiţii în prezent.

Panica
Vestea că managerul Enache a găsit şi partenerul în asociere a generat panică. S-au panicat cei aflaţi pe-o mână cu furnizorii de consumabile, s-au panicat cei care au laboratoare particulare de analize care lucrează în înţelegere şi armonie cu laboratorul spitalului, care le furnizează clienţi, s-au panicat salariaţii la zvonurile auzite de la răspândacii celor ce-şi văd ameninţate afacerile, s-au alarmat liderii de sindicat aflaţi în combinaţie cu oarece interese private.

Boicotul
Deşi liderii de sindicat Lia Temciuc şi Dumitru Octavian cunosc foarte bine situaţia actuală şi dezastruoasă a laboratorului şi au fost informaţi de către Enache asupra soluţiei manageriale găsite, cei doi n-au explicat salariaţilor situaţia reală, ci le-a deformat voit în ce constă privatizarea prin asociere în participaţiune.
Conducerea laboratorului, formată din Ani Manoleascu, Carmen Potcovuţă, Violeta Agachi, Rodica Roca a discutat punct cu punct intenţiile echipei manageriale.
Mai mult, şi conducerea laboratorului şi celor doi lideri de sindicat li s-au dat asigurări ferme „că personalului laboratorului nu l-i se va aduce nici o atingere privind statutul profesional şi drepturile salariale”.
Cu toate acestea, ieri dimineaţă conducerea laboratorului şi liderii de sindicat au instigat salariaţii la revoltă şi să se opună privatizării. Asta pentru că liderii de sindicat n-au fost târâţi niciodată în faţa instanţei de judecată să răspundă pentru faptul că s-au opus reformelor şi că spitalul înregistrează pierderi de miliarde de lei, în dauna calităţii actului de sănătate al pacienţilor.
Mai mult, legea nu permite liderilor de sindicat să-şi bage nasul în treburile manageriale ale unităţii decât numai dacă sunt afectate drepturile salariaţilor. În cazul de faţă nici vorbă de aşa ceva.

Cu jalba-n băţ la Ţâbuleac
Văzând că nu post să-l oprească pe Enache de a nu trece de la vorbe la fapte, aşa cum au făcut şi înaintaşii săi, liderii de sindicat s-au dus cu jalba-n băţ la preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi au reclamat că întreaga privatizare este una frauduloasă.
S-a verificat şi s-a constatat că nu-i aşa. Dar nici preşedintele Ţâbuleac nu poate opri o privatizare care eficientizează o activitate generatoare de pierderi irecuperabile. Chiar dacă se fac presiuni asupra sa.
Dacă se doreşte cu adevărat ca la Spitalul judeţean să se pună capăt jafului practicat de ani de zile şi unitatea să fie scoasă din datorii, atunci să fie lăsaţi managerii să-şi asume responsabilitatea de a realiza eficientizarea unităţii. Odată şi odată tot trebuie ruptă pisica în două. Necazul cel mare este că cei care au furat spitalul, ca şi cei care le-au facilitat furturile, nu vor răspunde niciodată. C-aşa-i în România!
Ioan Rotundu


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (12)]
 

  
Program TELE'M Botoşani, miercuri
Suferinţă curmată
Comentariul comentariilor (IV)
Ioan Rotundu
Horoscop
Inteligenţa mamei
Miron Mitrea cântă PSD-ului prohodul
Concordatul preventiv, o soluţie pentru evitarea intrării firmelor în insolvenţă
Grecia, prima provocare pentru noua Comisie Europeana
Ucrainenii îşi vând voturile pe Internet pentru 50 - 100 de dolari
Trichineloza îşi face de cap pe domeniul lui Ţiriac de la Balc
S-a lepădat de satana roşie, după care a fost uns comisar al CE
Salariul Guvernatorului american Bernanke, marit la 200.000 de dolari
O carte importantă jucată de PSD la discuţiile pe buget
Parlamentarii muncesc pe brânci!
jumătate de oră de dezbateri pentru necesitatea unei pauze
Republica Moldova – un viitor fără comunişti?
De ce fug unii români de banii europeni?
Despre Ilie Carabulea, miliardarul (în carton!?)
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Comunicat de presă – Teatrul „Mihai Eminescu”
Comunicat de presă – Memorialul Ipoteşti
Hram la parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Stockholm
Se va amâna vizita preşedintelui Băsescu în Republica Moldova?
“Nu pot promova o politică veche, stalinistă şi mincinoasă… Noi vorbim limba română.”
Camera Deputaţilor a votat Acordul privind micul trafic de frontieră cu Basarabia
La Spitalul judeţean, liderii de sindicat se opun reformei sanitare
Isteria vaccinului i-a cuprins şi pe bătrâni
În faţa balului bobocilor şi gripa porcină a dat înapoi
Bătrânii dascăli vor deveni sprinteni la orele de sport
Piaţa muncii începe a se dezmorţi
Furt de bani şi telefon mobil din locuinţă
Au apărut primele victime ale vaccinului?
Au furat vinul, dar n-au mai apucat să-l bea
Bătaie pe zahăr şi făină, pomana europeană
Un vot …civilizat
Reabilitare la Prietenia
Cauza decesului: gripa porcină
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!