Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Important
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23566
De la 07 Ianuarie 2003
122909215

Botoşani: Conferinţa municipală PNl cu cele bune şi rele

  • 14 April 2013, 23:00

Sâmbătă, 13 aprilie, a avut loc Conferinţa municipală a Organizaţiei PNL Botoşani în cadrul căreia s-a ales o nouă conducere. Cei 500 de delegaţi prezenţi în sală cu drept de vot l-au votat preşedinte pe singurul candidat, Viorel Iliuţă care deţine şi funcţia de viceprimar al Botoşanilor.
După alegerea preşedintelui s-a ales şi Biroul Politic format din 20 de membri. Au fost aleşi în funcţia de vicepreşedinte Gheorghe Sorescu, Viorel Grihoraş. Sorin Apostoliu, Stelian Pleşca, Alberto Gavrilescu, Liviu Ţurcanu, Gina Puflea şi Bogdan Dăscălescu.
De remarcat că printre vicepreşedinţii municipali se găsesc două nume sonore; cel al lui Gheorghe Sorescu, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Botoşani şi cel al senatorului Viorel Grigoraş. Faţă de rolul pe care îl au cei doi în PNL, era de aşteptat ca ei să candideze la Conferinţa judeţeană a PML pe funcţii mai înalte. Dar, probabil că la mijloc sunt nişte aranjamente interne de partid a căror logică scapă celor din exterior.
Proaspăt ales preşedinte, Viorel Iliuţă a declarat: „În primul rând, este o onoare şi o responsabilitate pentru mine. E mult de muncă, este un mare angajament pentru mine şi pentru echipa care se va forma şi sper să nu dezamăgesc“.
Conferinţa municipală PNL a furnizat o dovadă în plus să alianţa USL este în prag de destrămare. Deşi invitat personal de Viorel Iliuţă, preşedintele Organizaţiei municipale Botoşani a PSD şi totodată preşedinte executiv al organizaţiei judeţene, Ovidiu Portariuc, n-a onorat invitaţia.
„Îmi pare rău că nu sunt aici toţi invitaţii, dar nu-i nimic. Noi vom merge la toate acţiunile la care vom fi invitaţi de toate partidele politice”, a declarat liderul PNL, Florin Ţurcanu.
În schimb, au onorat invitaţia primită formaţiuni politice precum PNŢCD prin Corneliu Furtună, Mircea Costea - preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Ecologist Român, Daniel Botezatu - preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Forţa Civică precum şi preşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava, Marius Zmău.
Lipsa din sală a reprezentantului PSD nu l-a oprit pe Florin Ţurcanu de a ataca din nou colaborarea din cadrul USL, care este una tot mai proastă şi păguboasă pentru botoşăneni.
Ţurcanu a adus elogii activităţii fostului primar Cătălin Flutur şi l-a criticat dur pe actualul primar şi prieten politic Ovidiu Portariuc. În opinia lui Ţurcanu, nici un primar PSD postdecembrist n-a făcut ceva demn şi util pentru municipiul Botoşani.
„Dacă veţi analiza ce s-a întâmplat în municipiul Botoşani până în 2004, când a fost condus de un primar PSD, veţi observa că nu s-a întâmplat nimic. Din 2004 până în 2012 s-au întâmplat lucruri bune sub conducerea unui primar liberal, susţinut de PNL”, a afirmat spus Ţurcanu de la tribuna prezidiului conferinţei municipale a partidului, continuând apoi cu precizarea c㠄În acelaşi timp, în 2016, să recâştigăm Primăria Botoşani cu o echipă liberală, care să ducă la îndeplinire ceea ce trebuie făcut pentru Botoşani. Sunt convins că domnul viceprimar Iliuţă are această expertiză şi ar putea pune în practică cele mai bune proiecte pentru municipiul Botoşani”.
Chiar dacă a atacat PSD-ul pe mai multe paliere politice, liderul PNL Florin Ţurcanu a ţinut să precizeze că alianţa USL merge mai departe şi că nu se va destrăma. Pe hârtie poate că alianţa USL nu se va destrăma, în realitate este deja destrămată. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Bancul zilei: Ginecologul şi negresa
Gastronomie: Piept de pui la cuptor pe pat de spanac
Moscova interzice unui număr de 18 oficiali de americani sp intre în Rusia
Cutremur pe piaţa publicităţii. Guvernul face voia lui Dan Voiculescu
Totul despre invenţia românească premiată la Salonul de la Geneva
ce este Roboscan Aeria, cine sunt cercetătorii care au lucrat la realizarea lui, cât a costat
Modern Calor vrea să devină vânzător de energie electrică
Ghinioane în şanţ la Spitalul judeţean Botoşani
Un nou magazin în Uvertura Mall
Bozi Demolatorul
Ioan Rotundu
Cine-i?...Ce-i?...Ce-a fost pe-aici?...
Ioan Rotundu
Dacă pavelele puse sunt proaste, de ce se continuă a se lucra cu ele?
Deputatul Roman plânge pe umărul bugetarilor
Video: Basarabia, pământ românesc
Oameni de afaceri, pregătiţi donaţiile!
Şi ipocrit şi cu oiştea-n gard
Canada: A încetat din viaţă un mare român din Montréal - Iosif Bota
Loto România: Numerele câştigătoare la tragerea din 14.03.2013
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog