Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 15 August 2011

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5289 lei
1 USD = 4.1565 lei


Număr accesări
Astăzi:
976
De la 07 Ianuarie 2003
49647957

Un botoşănean în Ţara Moţilor


Încă de cu zi am anunţat cameramanii că reportajul pentru emisiunea Lumea lu’ Rotundu îl voi realiza în Ţara Moţilor. Mircea Calistru, un botoşănean de-al nostru din Lişna Suharăului, om de afaceri, are o pensiune tocmai pe valea Arieşului, în Munţii Apuseni. Omul s-a arătat dispus să mă sponsorizeze pentru a realiza un reportaj televizat în acea zonă.
Aflând vestea, cameramanii Mircea şi Popică s-au arătat încântaţi să filmeze despre moţi la ei acasă. Ne-am urcat în maşină şi, pe la miezul nopţii dintre ziua de joi şi vineri am pus pe GPS cap compas oraşul Arieşeni de Alba.
De la ieşirea din Botoşani şi până am urcat Pasul Mestecăniş nu s-a întâmplat nimic deosebit. Pe Mestecăniş ne-am oprit la o cafea şi ne-am continuat drumul spre Vatra Dornei. Oraşul dormea învelit în plapuma munţilor ce-l înconjoară. Doar câteva maşini de pompieri ne-au atras atenţia. Veneau sau plecau dintr-o misiune de noapte.
Depresiunea Dornei ne-a primit cu răceală. Termometrul arăta sub zece grade. Vile sau pensiuni impresionante defilau în lumina farurilor, ieşind şi întrând în bezna nopţii. În pasul Tihuţa castelul lui Dracula ne privea maiestuos şi fioros totodată, cu o jumătate scăldată în lumină şi cu cealaltă ascunsă în umbra nopţii. Nu departe de castel se află o cruce imensă, luminată electric. Ciudată simbioză să vezi o cruce alături de un castel bântuit de fantomele istoriei şi a vampirilor, rodul imaginaţiei umane.
De la castel am început coborârea spre oraşul Bistriţa. Ne-a surprins lumina în care se scălda oraşul, o lumină menită, probabil, să sfideze criza economică de care nu mai scăpăm. La intrarea şi ieşirea din oraş am admirat kitsch-urile ţiganilor, acele castele cu multe şi monstruoase turnuleţe. GPS-ul ne anunţa sensurile giratorii, mărunte de să nu le observi. Bistriţa este un oraş extrem de curat, cu clădiri semeţe şi armonizate arhitectonic, cu multă verdeaţă.
În orăşelul Beclean pe Someş ne-a atras atenţia, puternic luminată în reflectoare, vecinătatea a două biserici. Una catolică, cealaltă ortodoxă. Iată că diferenţa de credinţă nu le-a făcut rivale, dimpotrivă, le-a împrietenit. Poate că cei care conduc cele două biserici ar trebui să le privească şi să înţeleagă că lumea creştină cere unitate, că se apropie o mie de ani de când a fost sfârtecată din ambiţii popeşti.
Clujul îşi dezmorţea oasele după o noapte de somn zbuciumată. Peste noapte a fost furtună, a plouat iar norii ameninţători continuau să acopere mânjitul zorilor. GPS-ul ne-a scos în dealul Feleacului, dar aveam să ne rătăcim printre străduţele înguste, cu aer medieval, a oraşului Turda. Tot GPS-ul ne-a scos din încurcătură.
Odată cu primele raze ale soarelui am intrat în defileul cunoscut sub numele Cheile Turzii. Eram pe valea Arieşului. Râul ne-a primit tulbur. În nuanţe roşietice, semn că undeva în amonte a plouat abundent. Aproape de Câmpeni, în strânsura munţilor stâncoşi şi în sclipirea zglobie a apelor râului, limpezi de acum, am filmat deschiderea reportajului.
În Albac ne-a apărut în faţa maşinii un corp superb de moaţă. Privindu-l, cred că cei mai celebri sculptori ai Renaşterii l-ar fi râvnit ca model. Am accelerat, s-o depăşim şi s-o fotografiem. Când i-am văzut faţa am trăit o mare dezamăgire. Era faţa uneia de vreo 50 de ani, urâtă foc, mai ceva ca Muma-Pădurii. Aveam să aflăm că este cunoscută pe întreaga vale a Arieşului pentru corpul său superb şi sluţenia primită de la natură.
Calistru ne aştepta nerăbdător la pensiune, neştiind de ce întârziem. Am întârziat pentru că am filmat decoruri exterioare, necesare ilustrării reportajului. Am mâncat un borş moldovenesc, de pasăre de curte, o porumbacă adusă de la Lişna, ne-am odihnit ceva, după care am continuat filmările.
Rând pe rând am avut plăcerea să-l cunoaştem pe custodele Muzeului de etnografie Arieşeni, un moţ pe nume Mocanu, care ne-a arătat pe viu cum se poate ciopli un tulnic. Moaţa Bogdana ne-a aşteptat îmbrăcată în costum tradiţional moţesc. Ea ne-a cântat din tulnic aşa cum cântă moţii de cel puţin două mii de ani. Cântecul său avea să fie ales laitmotivul reportajului. O altă moaţă, Camelia, ne-a ieşit în poartă cu plăcinte moţeşti aşezate pe o farfurie. Un fel de turte cu multă smântână şi brânză.
Am urcat muntele şi la moş Codin, o mai veche cunoştinţă de-a mea. Moş Codin era la lucrul fânului, ajutat de fratele Gheorghe, amândoi trecuţi binişor de 70 de ani. Moş Codin a devenit celebru în zonă datorită unei întâmplări nu prea plăcute. În urmă cu mulţi ani soţia sa a trecut de partea cealaltă a muntelui, pentru a aduce apă de la izvor. S-a dus cu găleata cea din tablă zincată. La izvor s-a întâlnit cu un alt moţ. Ce-o fi vorbit cei doi, moş Codin n-are habar, dar soţia nu i-a mai venit acasă. Nu după ea i-a părut rău, ci după găleata cea din tablă zincată, găleată sănătoasă, cum spune el, nu ca cele ce le împart acum politicienii.
Anul trecut lui moş Codin i-a plecat şi vaca. Ne-a anunţat bucuros că vaca i-a revenit acasă. Nu ca soţia cea zburdalnică.
Am filmat şi la pasul Vârtop, la cota 1300 metri. Aici s-a format un mic orăşel. Numai pensiuni şi vile ale bogaţilor. E greu să afli numele proprietarilor, pentru că aceştia se feresc de publicitate. Ne-am dat şi noi, ca şi alţii, cu presupusul că una ar fi vila lui Năstase, alta a Monei Muscă. În drum spre vârful Curcubăta, cel mai înalt vârf din Munţii Apuseni, ne-am oprit la o stână de moţi. Cocoţată pe coasta muntelui, cam la 1600 altitudine, stâna se armonizează perfect cu sălbăticia muntelui, a peisajului alpin. La stână, moaţa Violeta ne-a preparat celebrul balmuş moţesc, un amestec de lapte fiert, multă smântână, făină de grâu şi mălai, toate amestecate cu mult meşteşug feminin.
Balmoşul a fost urmat de un grătar, oferit de botoşăneanul nostru Calistru. Mici şi cârnăciori moţeşti, preparaţi la Câmpeni, au sfârâit pe grătar, că s-a răspândit mirosul până la stână, de s-au adunat câinii ciopor, privindu-ne pofticios.
Vârful Curcubăta se afla în nori, aşa că n-am putut filma mare lucru. Am coborât la cota 1700, dar şi aici un alt plafon de nori ascundea privirilor mirificul peisaj al Munţilor Apuseni admirat de pe cel mai înalt vârf al său.
Am filmat încheierea reportajului, după care am coborât pentru a ne face bagajele şi a porni spre Botoşani. Toată ziua de marţi am petrecut-o în studiourile SOMAX-ului, la montaj. Ori, cei care au văzut reportajul, susţin că este o bijuterie. Da, Ţara Moţilor este o bijuterie a istoriei noastre şi aş fi pângărit-o dacă aş fi realizat un reportaj prost. Cine va dori, va putea viziona reportajul vineri, la ora 17.00, cu reluare luni dimineaţă la ora 10.00 şi marţi seară de la ora 21.00.
12.08.2010

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Expo yoo Popauti 2.10.2010 - tractor cu plug - video
A aplicat tactica lui Spartacus şi tehnica lui Kasparov
Ioan Rotundu
Din nou sămânţa discordiei a rodit
Ioan Rotundu
O masă copioasă, la un restaurant cu pretenţii noi
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă