Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 16 August 2013

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5552 lei
1 USD = 4.2149 lei


Număr accesări
Astăzi:
11672
De la 07 Ianuarie 2003
48957691

Dezvăluirile despre directoarea Marin îţi fac părul măciucă


Niciodată n-am crezut că în Botoşani există vreo structură instituţională în care angajaţii să se simtă timoraţi, devalorizaţi uman şi social sau să-şi piardă sănătatea muncind într-un stres continuu. Ei bine, toate aceste aspecte s-au derulat în cadrul colectivului de angajaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă Botoşani, sun mâna foste de conducător a directoare Maria Marin.
Începutul dezvăluirilor de ieri a însemnat şi începutul unui asalt continuu de telefoane la redacţia noastră, zeci de angajaţi din sistem reclamând aspecte care-ţi fac părul măciucă. Oamenii au tăcut şi răbdat pentru că erau zilnic supuşi unor măsuri administrative drastice, curajul şi solidaritatea lor în astfel de condiţii fiind inhibat total.
Mai ales că, după cum au explicat angajaţii care ne-au contactat, salariaţii OJP-ului nu s-au bucurat de vreo protecţie sindicală adevărată. Iar directoarea Marin, deşi suspendată, a fost şi ieri prezentă în biroul său de şef, luând măsuri cu aceiaşi mână fermă. Spre exemplu, luni seară a convocat o şedinţă fulger cu mai mulţi salariaţi apropiaţi ai săi, amintindu-le de proverbul că mână pe mână se spală şi amândouă obrajii.
Practic, Marin le-a cerut fidelitate şi credinţă, urmând ca la controlul anunţat să o prezinte ca pe un conducător de neînlocuit. Acest mod de a promova o strategie pentru propria imagine, total contrar regulilor democraţiei, îmi aminteşte de strategiile adoptate de foştii activişti şi şefi comunişti.
De asemenea, n-au lipsit ameninţările că cine va da relaţii presei va avea desfăcut contractul de muncă. Până şi poştaşul sacrificat pentru gloria conducătorului Marin a primit ameninţări că dacă va sufla vreo vorbă către cei de la „Jurnalul”, se va pricopsi cu un proces. În cursul zilei de ieri, pentru că tot era suspendată din funcţie şi pentru că tot şedea pe fotoliul de şef, a sunat la mai multe subunităţi din judeţ pentru a-i avertiza că n-au voie să dialogheze cu presa, adică cei de la „Jurnalul”.
Cine nu va respecta regula impusă, va pleca acasă, de parcă OJP-ul ar fi o firmă privată a familiei Marin. Ştim că soţul directoarei, actualmente judecător, a fost consilier juridic la unitatea pe care soţia o stăpâneşte acum în deplinătatea forţei generată de putere. Acest lucru nu ne sperie, cum nici ameninţarea directoarei Marin că-i va desfiinţa pe cei de la „Jurnalul” printr-un proces de pomină. La câte procese avem, unul în plus nu mai are nici un efect.
Numai că o avertizăm pe directoarea Marin că cei care au câştigat ceva de la noi sunt „avias rara”, majoritatea având de dat. Dar asta-i altă poveste. Iată noi dovezi care susţin manifestările de zbir ale directoarei Marin şi consecinţele stilului său de muncă neiertător pentru slugile de pe domeniul său de activitate. Ieri a ajuns la redacţia noastră documentul cu care putem proba că sancţiunea aplicată poştaşului din Albeşti este una abuzivă şi dictatorială, fără respectarea celui mai elementar drept uman.
Sub nr. 274/615/ 14 ianuarie 2004 s-a înaintat diriginţilor de poştă din judeţ o adresă prin care li se aducea la cunoştinţă concluziile unei analize privind vânzarea ţigărilor, concluzii care evidenţiau o scădere a acestor vânzări. Astfel, în decembrie 2003, OJP Botoşani a fost aprovizionat cu ţigări în valoare de 46,5 milioane lei iar vânzările au fost de 56,8 milioane lei, stocul la sfârşitul anului 2003 fiind de 45,6 milioane lei. Rezultatele n-au mulţumit-o pe directoare, care a trecut la ameninţări de genul „Din datele prezentate se constată că până la data de 31 decembrie 2003, oficiile poştale Albeşti, Gorbăneşti, Bucecea, Corlăteni, Suliţa, Havârna, Tudora au cel mai mare stoc de ţigări Carpaţi, nevândute până la termenele de decontare.”
Albeştiul stând cel mai prost, la măsuri, Marin stabileşte măsura nemiloasă: „Lichidarea stocului de ţigări Carpaţi fără filtru, în caz contrar se vor imputa salariaţilor implicaţi. Termen: 23 ianuarie 2004. Răspunde: diriginte oficiu Albeşti, Gorbăneşti, Suliţa.” Pentru a preveni o imputare asupra sa a ţigărilor nevândute, poştaşul Gheorghe Găitan a pus în aplicare indicaţiile lui Marin. Când modul forţat al poştaşilor de a vinde mărfurile primite a fost dezvăluit public, Marin n-a pregetat să-l sacrifice pe Găitan. În opinia mea, aşa ceva nu este drept, principalul vinovat fiind chiar Marin. Informaţii despre modul de lucru în OJP Botoşani ne-au venit şi despre alţi şefuleţi mai micuţi în rang.
Despre Rodica Aiordăchioaie, şefă al Oficiului 4 Botoşani, nu se spun vorbe tocmai de bine. Ea are şi un precedent neplăcut. A plecat de la anteriorul loc de muncă, Romtelecom din Primăverii, în huiduielile angajaţilor. Se pare că a uitat prea repede acest episod din viaţa sa, de vreme ce continuă să se manifeste dur. Nici pe la Dorohoi treburile nu stau prea bine. Vom proceda la investigaţiile cuvenite şi vom scrie adevărul.
Până atunci, iată şi două declaraţii obţinute în cursul zilei de ieri. La Oficiul poştal Suliţa s-a dialogat cu dirigintele Lucica Colac (foto). „Lucrez în poştă de peste 30 de ani. În ultimii ani de activitate, de când Marin este director, m-am îmbolnăvit. Am fost obligaţi toţi angajaţii oficiului să vindem mărfuri condiţionat de achitarea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii.
În urma ordinului primit recent, am instruit salariaţii, trei factori şi un oficiant, în legătură cu dispoziţia primită de a vinde 50 pachete ţigări pe săptămână. Un poştaş nu este un agent comercial să vândă ţigări. Poate suntem oameni de la ţară, poate suntem desconsideraţi, poate ea ne consideră altfel. Am stat internată şi la psihiatrie, poate nu neapărat din cauza asta, dar tot stresul s-a acumulat şi pot să spun cu mâna pe inimă că m-am îmbolnăvit lucrând în poştă”.

În timp ce reporterii noştri dialogau cu diriginta Colac, aceasta a fost cuprinsă de o criză cardiacă acută. La Blândeşti primar este Eugen Ciobanu, fost poştaş. Acesta ne-a declarat că pe vremea sa în comună erau 35 de abonamente la Jurnalul. Acum, prin şedinţele lunare de analiză poştaşii sunt îndemnaţi să facă abonamente pentru o anumită parte a presei, mai puţin „Jurnalul”.
Întrucât avem tot mai multe probe din care rezultă că noi am fost sabotaţi sub aspectul încheierii abonamentelor, vom proceda în consecinţă. Iar pentru a încheia materialul de faţă într-o notă mai veselă, ne servim de onomastica directoarei Maria Marin. În luna iulie, Marin şi-a sărbători onomastica la cabana Rediu. Lume bună, masa îmbelşugată, prietenii subalterni cu pornire spre chef, iar sponsorul principal sindicatul Poştei. Aşa mai merge!
JD 25.08.2004

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Horoscop
Un altfel de examen
Ciocoii culturali de la Memorialul Ipoteşti
Jertfiţi pe altarul USL
Mâncare încropită după… Groapa
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă