Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 16 Iulie 2013

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5441 lei
1 USD = 4.2456 lei


Număr accesări
Astăzi:
10559
De la 07 Ianuarie 2003
49539705

Cu acordul ciudat al preşedintelui Centrocoop

Amironesei i-a făcut lui Dan Andraşcu un cadou de 7,5 miliarde lei (II)

  • cadoul este chiar societatea Prodcoop

După ce a avut loc o făcătură de licitaţie publică, Dan Andraşcu a devenit unicul câştigător şi, deci, cumpărător al Prodcoop Botoşani. De la preţul iniţial de 20 miliarde lei s-a negociat ca sumă finală plata a 7,5 miliarde lei. În 11 mai 2004 se semnează un „Antecontract de vânzare-cumpărare pe acţiuni”.
Semnatarii sunt George Gavrilescu, ca vicepreşedinte Centrocoop şi Constantin Amironesei ca preşedinte al Federalcoop Botoşani, ambii în calitate de vânzători. La cumpărător semnează Dan Andraşcu, ca reprezentant al Societăţii comerciale „DANRO INTERNAŢIONAL IMPORT EXPORT” SRl Botoşani, una din societăţile sale. Preţul prevăzut în antecontract a fost stabilit astfel:
„În urma negocierilor purtate la 15.04.2004 şi 11.05.2004 în baza Hotărârii din 16.03.2004 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. Prodcoop SA Botoşani, beneficiara cumpărătoare a oferit preţul de 7,5 miliarde lei, preţ ce a fost acceptat de promitenţii-vânzători. Beneficiara-cumpărătoare se obligă să plătească preţul de 7,5 miliarde lei, către promitenţii vânzători în maxim 60 de zile de la data semnării prezentului antecontract.”.
Antecontractul mai prevede că din preţul vânzării se vor plăti 4.425.222.000 lei către creditorii Prodcoop. De asemenea, cumpărătorul va plăti către Centrocoop, cu titlu de avans, suma de 150 milioane lei. Acest antecontract cuprinde o serie de clauze ciudate. În primul rând Dan Andraşcu, deşi nu plătise nici o sumă din preţ, primeşte dreptul de a prelua imediat patrimoniul Prodcoop, în baza unui proces verbal; apoi are dreptul de a încheia acte juridice cu băncile, deşi nu era proprietar deplin, însă capac la toate o pune clauza:
„Beneficiara cumpărătoare S.C. „DANRO INTERNAŢIONAL IMPORT EXPORT” SRL Botoşani în calitate de administrator va putea să garanteze cu bunurile S.C. PROCOOP S.A. Botoşani pentru obţinerea unui credit de investiţii”. Iar Dan Andraşcu s-a grăbit să se folosească de această clauză, achiziţionând pe societatea sa un credit de câteva miliarde de lei, credit ce l-a garantat cu patrimoniul Prodcoop, pentru care nu plătise măcar avansul de 150 milioane lei.
Mai era stipulată o clauză: „Cu condiţia ca din creditul acordat să se achite în primul rând contravaloarea diferenţei dintre preţul negociat şi cel al datoriilor S.C. Prodcoop S.A. Botoşani”. Pe Andraşcu l-a durut în cot de această clauză, de vreme ce a angajat creditul dar n-a efectuat plata către Centrocoop. În toată afacerea, mai apare un act de clemenţă al Centrocop-ului către Andraşcu. În antecontract nu se face nici o vorbire de produsele din stoc, evaluate la vreo două miliarde de lei, produse vandabile în întregime.
După trecerea celor 60 de zile prevăzute în antecontract, părţile trec la încheierea contractului propriu-zis, deşi Andraşcu încă nu plătire vreo sumă din preţul negociat. Contractul este semnat de aceleaşi părţi semnatare al antecontractului. În conţinutul contractului apar nominalizate nişte plăţi, chipurile către creditorii Prodcoop. „Nu toate plăţile din contract sunt reale, iar conturile nu se ştiu ale cui sunt” – declară Mihai Huţanu. Centrocoop-ul nu verifică realitatea plăţilor şi, astfel, Andraşcu devine stăpân peste întreg patrimoniul Prodcoop.
Prima sa- grijă a fost să-l înlăture de la conducere pe Mihai Huţanu, cel cu care devenise prieten la cataramă. Deşi nu avea competenţa legală şi nu îndeplinea condiţiile de publicitate, în 9 decembrie 2004 Andraşcu convoacă AGA. Poate că spre uimirea lui Andraşcu, notara Cornelia Agache, vechea noastră cunoştinţă, a refuzat să-i autentifice procesul verbal încheiat, pe motiv că AGA a fost convocată nelegal. Andraşcu nu se descurajează şi convoacă o nouă AGA pentru 10 ianuarie 2005.
Nici de această dată convocarea nu s-a făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale. „Am contestat această a doua convocare AGA pentru că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Numai că Andraşcu a venit în sediul societăţii cu avocatul Mihai Goraş şi notara Reta Aniţei şi au legalizat procesul verbal încheiat, chiar dacă exista contestaţia mea şi nu era soluţionată” susţine acelaşi Mihai Huţanu.
Cert este că Dan Andraşcu, la data de 10 ianuarie 2005, nu era înscris în Registrul Comercial ca administrator şi, deci, nu putea convoca AGA. L-a ajutat Amironesei, care i-a semnat o delegaţie în acest sens. Prin acest ultim proces verbal, Andraşcu a dizolvat Consiliul de Administraţie, l-a trimis la plimbare pe Mihai Huţanu şi a ales un alt Consiliu.
El s-a autonumit preşedinte, iar ca membri i-a numit pe Vasile Popa şi Doina Iliescu. Şi-a tras şi o comisie de cenzori beton: Radu Ţurcanu şi Gelu Ţigănucă – ambii directori la Finanţe şi Silvia Codău, contabil şef la Federalcoop. Între timp, adică după ce-a semnat contractul definitiv de cumpărare a Prodcoop, Andraşcu mai obţine o facilitate.
Se încheie un act adiţional la contract prin care acelaşi vicepreşedinte Centrocoop, George Gavrilescu şi acelaşi preşedinte Federalcoop, Constantin Amironesei îi recunosc lui Andraşcu dreptul de a scădea din preţ produsele aflate pe stoc şi nevalorificate prin vânzare din cauza degradării sau a termenului de garanţie şi valabilitate expirat.
Actul adiţional nu are o dată, dar este limpede ce s-a urmărit. Între timp s-a aflat prin Botoşani că Dan Andraşcu este audiat de către PNA. Dar audierea sa de către PNA îmbracă alte dezvăluiri, ca să nu le numim altfel. (Ioan Rotundu)

JD 8 iunie 2005


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Horoscop
Bancul zilei: Cardinalul si papa
Gastronomie: Unde ajung pomenile făcute din fudulie
Băsescu şi vulpea firoscoasă
Treziţi-vă, portocalii!
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă