Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 18 Iunie 2018

Politică
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6495 lei
1 USD = 4.0769 lei


Număr accesări
Astăzi:
24896
De la 07 Ianuarie 2003
65173328

Răspunsul CJ la protestul celor din Răuseni

  • o făcătură prost concepută
  • 17 June 2018, 23:00

Joi, săptămâna ce tocmai a trecut, un grup de cetăţeni cin comuna Răuseni au protestat în faţa Consiliului Judeţean Botoşani pentru că drumul judeţean care-i leagă de municipiul Botoşani se află într-o stare deplorabilă, aproape de necirculat.
În urma acestui protest, conducerea Consiliului Judeţean a emis nun Comunicat de presă prin care vrea să demonstreze că reabilitarea drumului se află în procedura de obţinere a finanţării, acest drum făcând parte din aşa numita axă strategică Truşeşti –Şipote este considerat prioritar la finanţare.
.N-am reuşit să găsesc o explicaţie pentru care axa Truşeşti – Şipote Iaşi ar fi una strategică. Este drept că Localitatea Răuseni se află, prin satul Rediu, la graniţa cu judeţul Iaşi, dar a lega drumul judeţean al nostru cu cel al judeţului Iaşi nu este deloc o prioritate strategică pentru că distanţa de la Răuseni la Iaşi prin Şipote este de 67 km dar drumul fiind de categorie judeţeană, se circulă cu viteză redusă. Cei din Răuseni preferă să meargă la Iaşi prin Călăraşi, unde se înscriu pe drum naţional. Distanţa este de 74 km dar starea drumului net superioară celui prin Şipote şi viteza mult mai mare.
Dacă există un drum strategic, atunci acesta ar fi cei vreo 5 km dintre Răuseni şi Călăraşi care să fie asfaltaţi în regim prioritar.
În comunicatul CJ se arată că proiectul despre care ne tot vorbeşte preşedintele Costică Macaleţi, care vizează de fapt reabilitarea a 100 km drum judeţean ce leagă partea de sud-est a judeţului către nord-vest până la comuna Hăneşti şi mai departe, cu ramificaţie de la Todireni spre Suliţa, , are durata realizării lucrării de 57 de luni cu începere din 28 martie 2017. Au trecut deja 15 luni dar documentaţia încă nu are toate avizele necesare. Se arată un grafic de obţinere a avizelor, dar care nu are cum să fie respectat pentru că eliberarea acestor avize se face în termene foarte lungi de timp.
Abia după obţinerea tuturor avizelor se va depune documentaţia la Agenţia de Dezvoltare Regională Piatra Neamţ pentru a se verifica asupra conformităţii şi a se stabili dacă proiectul este eligibil sau nu. Practic, conducerea CJ le-a promis celor din Răuseni blana ursului din pădure, numai că ursul respectiv deocamdată nu există.
Reabilitarea drumurilor judeţene de pe traseul Răuseni – Todireni cu ramificaţie la Suliţa şi a doua spre Albeşti – Dângeni – Hăneşti este importantă pentru a se asigura o cale de comunicaţie între aceste localităţi şi scurtează drumul localnicilor către municipiul Botoşani cu un număr important de km.
De exemplu, asfaltarea Dângeni - Hăneşti şi Dângeni – Mihălăşeni le va scurta drumul localnicilor către Botoşani cu peste 15 – 20 km şi le va asigura legătura spre Iaşi prin Ştefăneşti, fără a înconjura zeci de km prin Botoşani.
Cei din comunele Albeşti, Lunca, Todireni, Hlipiceni, Răuseni vor putea ajunge la Iaşi prin Călăraşi fără a înconjura peste 30 de km prin Botoşani. Nici pe departe nu putem, vorbi de începerea lucrărilor în acest an iar anul viitor nu ştim ce ne va aduce. Aşa că, prin comunicatul emis conducerea CJ Botoşani i-am îmbrobodit din nou pe protestatari. Pentru cât timp? Vom afla când vor protesta din nou.
Ioan Rotundu

Foto: Aşa arată, când plouă, drumul în zona Buhăceni – Truşeşti


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.
[ Comentarii (0)]

  
Bancul zilei: Vacanţa italienilor
Horoscop zilnic 18.06.2018
Deputat Budăi, comunicatul unde-i?
Ioan Rotundu
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 15.06.2018
Lumea lu Rotundu Centenarul Unirii Scoala Populara de arte
Băsescu: „Decizia CCR care face din ministrul Justiției un șef al președintelui României este inacceptabilă.
Dacă mâine devine Dăncilă ministrul Justiției?”
L Koveşi, între agonie şi extaz
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!