Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6485 lei
1 USD = 4.0861 lei


Număr accesări
Astăzi:
24169
De la 07 Ianuarie 2003
65254422

Editorial

„Sinaxa monahală”, o palmă de obrazul BOR

  • Ioan Rotundu
  • 19 June 2017, 23:00

Duminică după-amiază, la Casa Lux din Botoşani, preotul Ioan Ungureanu de la Schitul Orăşeni a declarat că a fost convocată „Sinaxa monahală”. Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, atât din partea preoţilor cât şi din partea unor creştini. Presa botoşăneană a consemnat că ar fi participat peste 60 de preoţi şi 900 de creştini, alţi 300 de creştini urmărind discuţiile din sală pe un ecran exterior.
Un astfel de eveniment implică cheltuieli substanţiale. Cum preotul Ungureanu nu are puterea financiară de a susţine o astfel de adunare, înseamnă că s-a bucurat de o susţinere din partea unor sponsori. Dispuşi să submineze unitatea Bisericii. Cine sunt aceştia este treaba celor de la Mitropolia Iaşi să afle, măcar din curiozitate. Pentru că evenimentul nu a fost organizat sub autoritatea Mitropoliei sau Arhiepiscopiei Iaşi, cum cer regulile bisericeşti.
Evenimentul de la Casa Lux, nu poate fi considerat o Sinaxă monahală pentru că nu a avut binecuvântarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române şi nici nu s-au luat hotărâri recunoscute de întreaga Biserică. În schimb, acest eveniment pune în evidenţă existenţa a două curente separatiste extrem de periculoase, nu numai pentru BOR, pentru întreaga naţiune română. E greu de apreciat unde se sfârşeşte un curent şi începe celălalt pentru că ele sunt complementare.
Clericii care au fost prezenţi la Casa Lux sunt numai o parte din masa preoţilor revoltaţi asupra înalţilor ierarhi ai BOR. Ei s-au săturat să tot primească ordine de a strânge periodic sume de bani pe care să le depună la protopopiate, episcopii, mitropolii sau chiar la Patriarhia Română. S-au săturat să fie într-un permanent conflict cu creştinii care le reproşează că-i jupoaie de bani atunci când ajung să aibă nevoie de serviciile bisericeşti.
Apoi, ca să ajungi preot paroh, parohia ţi-o cumperi cu o sumă consistentă de bani. Am stat de vorbă cu absolvenţi de Seminar care n-au fost hirotoniţi pentru că n-au avut acele 10 mii de euro să-i depună la Mitropolia Iaşi. Ca să adune cât mai mulţi bani, se parte că de la Patriarhie s-a transmis ordin către instituţiile subordonate ca nici un absolvent de Seminar sau Teologie să nu fie hirotonit dacă nu-şi găseşte parohie. Iar dacă-şi găseşte trebuie să depună suma de bani cerută.
Toate aceste reguli nescrise stabilite în interiorul BOR au stârnit revolta unor preoţi care contestă ecumenismul, adică dreptul autorităţii bisericeşti de a-i conduce. Din această categorie face parte şi preotul Ioan Ungureanu care refuză ca la slujbele ţinute să pomenească numele mitropolitului Teofan.
De fapt, preoţii revoltaţi n-au adus în spaţiul public toate aceste nemulţumiri la adresa ierarhilor. Ei şi-au motivat revolta împotriva ecumenismului pe motiv că reprezentanţii BOR au semnat la recentul Sinod care a avut loc în insula Creta o serie de documente care să întărească puterea Bisericii Ortodoxe asupra întregului cler, indiferent că sunt stilişti sau preoţi monahali.
Avem de-a face cu dorinţa Bisericii de a deţine întreaga putere de decizie şi coordonare asupra a tot ce se numeşte preot creştin dar şi asupra creştinilor de rând. Această atitudine de putere abuzivă vor revoltaţii s-o limiteze.
Acest curent separatist în sânul BOR tinde spre fanatism. Ori fanatismul religios a dus de fiecare la conflicte sângeroase. Avem o puzderie de exemple ale prezentului. Am mai afirmat, statul ar trebui să intervină prin mijloace legale şi să reglementeze situaţia. Este îndreptăţit s-o facă de vreme de întreg clerul este plătit din bugetul statului. Cu cât va interveni mai repede şi mai ferm, cu atât mai sigură va fi liniştea românilor.

Al doilea motiv al revoltei, aşa cum am arătat deja, l-a generat lipsa de cunoaştere cu privire la intenţiile de viitor a BOR-ului. Neexplicarea pe înţelesul preoţilor a acestor intenţii de viitor a dat naştere la fel de fel de speculaţii din partea preoţilor tineri, cu orizont cultural redus.
De ani buni în seminarii nu se mai învaţă adevărata credinţă ci „manageriatul financiar”, adică tehnica de a face bani. Au ajuns să intre la seminarii feciorii de preoţi şi cei a căror părinţi au putere financiară. Carte se învaţă în secundar, în principal vorbind banul.
Aceşti absolvenţi cu orizontul cultural redus formează şi marea masă a revoltaţilor împotriva ecumenismului. N-au puterea înţelegerii că Biserica trebuie să se alinieze nivelului şi gradului de civilizaţie al omenirii, altfel riscă să fie exclusă din viaţa creştinilor. Că Biserica trebuie să-şi revizuiască anumite reguli, fie ele şi de sole vechime, dacă aceste reguli Îi îndepărtează pe credincioşi. Ori, preoţii revoltaţi asupra ecumenismului ţin la tradiţie pentru că au teamă de nou. Au succes asupra creştinilor, dovadă sutele de creştini prezente la Casa Lux, pentru că şi creştinii, mai ales bătrânii, ţin las tradiţie pe motiv că s-au născut cu ele şi nu acceptă schimbarea.
O mulţime de creştini orbită de furie la instigarea unor preoţi inconştienţi de rezultatul propagandei lor devine extrem de periculoasă şi greu de controlat. Iar furia şi prigoana religioase au făcut multe victime de-a lungul istoriei creştinismului.
Concluzia ar fi ca ierarhii BOR să-şi revizuiască comportamentul faţă de preoţi, mai ales în plan financiar, şi să asaneze curentele religioase care-i şubrezesc unitatea. Într-un cuvânt, întoarcerea la credinţă şi să lase afacerile pe seama oamenilor de rând. Părerea mea!


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.
[ Comentarii (5)]

  
Bancul zilei: Dialog la Oficiul pentru Plasarea Forţei de muncă
Horoscopul zilei de 17..66.2017
Merkel: O slabire a progreselor Romaniei in statul de drept si lupta anticoruptie nu ar fi un lucru bun
Iohannis: Am cazut de acord ca relatia transatlantica e vitala, UE e importanta pentru SUA si invers
Salvatorii democratiei si pucistii
O lege care ar aduce mai multi producatori agricoli in marile magazine
se dovedeste nefunctionala. Cauze si efecte
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Semnificatia votului din PNL: respingerea lui Iohannis
Tariceanu: Conducerile PSD si ALDE au avut luni discutii "exploratorii" cu UDMR
În ALDE Botoşani, stânga nu ştie ce face dreapta
Ioan Rotundu
Parchetul General deschide dosar penal cu privire la inregistrarile audio din sedinta DNA
Liviu Dragnea: Voi propune mai multe variante de premier;
si acum simt usturimea de la o singura varianta
Nu vindem Transilvania, nu vindem nici o bucata din tara
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!