Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 23 Aprilie 2014

Anunţuri
Social
Ştiri agenţii
Umor
Gastronomie
Reportaje
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5802 lei
1 USD = 3.8939 lei


Număr accesări
Astăzi:
10379
De la 07 Ianuarie 2003
54142096

Senatorii şi-au luat vacanţă o lună de zile

  • activitate în teritoriu, până după alegerile europarlamentare
  • PNL a votat împotrivă

Senatorii vor lucra saptamana viitoare doua zile in plen, iar apoi vor mai avea sedinta abia dupa alegerile europarlamentare, respectiv in 26 mai, conform deciziei Biroului permanent, citata de Mediafax.
Anuntul a fost facut de liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, care si-a exprimat nemultumirea fata de aceasta decizie.
"Reprezentantii din Biroul Permanent ai PNL au votat impotriva acestei propuneri, sustinuta de celelalte partide, trebuie sa spun ca si reprezentantul PDL s-a abtinut. Propunerea este ca sa venim si saptamana viitoare, doar luni si marti, deci din nou sa se legifereze doar trei ore, trei ore si jumatate pe saptamana, si dupa aceea sa nu mai venim deloc la Parlament", a spus Hasotti.
El a precizat ca exista posibilitatea ca Biroul Permanent care va fi convocat in fiecare zi de luni sa ia decizia de a convoca plenul Senatului.
Liderul senatorilor PNL a precizat ca pentru sedinta de plen de marti sunt 45 de proiecte si propuneri legislative cu termen de adoptare tacita marti sau miercuri. "Mie mi se pare ca Parlamentul, implicit Senatul, este in primul rand pentru a legifera. Sigur ca suntem oameni politici, campania electorala trebuie sa se desfasoare, trebuie sa participam la campania electorala, dar in momentul in care Parlamentul adopta tacit propuneri legislative trebuie sa avem foarte mare grija in ce masura nu gresim atunci cand intram intr-o inactivitate, nu spun intr-o vacanta, parlamentara", a mai spus Hasotti.
El a mai precizat ca dupa data de 26 mai se va lucra trei zile pe saptamana in plenul Senatului.
Moneda jubiliara, emisiune de timbre si dezbatere la nivel academic, la 150 de ani de la infiintarea Senatului
Tot marti, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a anuntat ca Senatul vrea sa emita, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei (BNR), o moneda jubiliara cu ocazia celebrarii a 150 de ani de activitate a Camerei Superioare a Parlamentului. "In colaborare cu Banca Nationala incercam sa scoatem o moneda jubiliara. Impreuna cu Romfilatelia, de asemenea, incercam sa vedem daca putem cu acest prilej sa avem o emisiune de timbre, o emisiune mai speciala si, sigur, nu in ultimul rand, o dezbatere de nivel academic legata de rolul Senatului astazi si in perspectiva pe care dorim sa o organizam sub egida Academiei Romane", a spus Tariceanu la Palatul Parlamentului.
In ceea ce priveste data celebrarii, presedintele Senatului a precizat ca aceasta s-a schimbat.
"Nu ramane data de 17 iunie. Am propus data de 17 iunie, deci am modificat data care era stabilita initial spre sfarsitul lunii iunie, am adus-o pe 17 (iunie n.r.), colegii mei, liderii de grup, au acceptat data dar, sigur, nu numai data este importanta. Cu acel prilej vom organiza o sesiune solemna a Senatului, vom avea o serie de invitati. Vom putea sa oferim doua carti. Una dintre ele cuprinde o serie de referiri la personalitati marcante din istoria Senatului, la scurte biografii ale acelor persoane, cealalta carte va fi un album dedicat Senatului, care va contine mai mult o parte grafica", a explicat presedintele Senatului.
Agenţia de ştiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]
 

  
Bancul zilei: Ceasul vorbitor
Horoscopul zilei
Reţeta zilei: Pulpe de pui dezosate la grătar
Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
Spania: populaţia scade pentru al doilea an consecutiv
numărul românilor s-a redus la 795.500
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Constructorii auto se opun schimbării modului de testare a eficienţei maşinilor noi
susţinătorii modificărilor spun că producătorii îşi mint clienţii şi profită de regulile vechi de 45 de ani
SUA oferă Ucrainei un ajutor financiar de 50 milioane de dolari
tatul Major român a pus la punct un plan de protecţie a minorităţii naţionale române din Bucovina şi Odesa
MFE: Fonduri POSDRU de până la 17 milioane de lei pentru cooperative si fundaţii
în vederea ocupării forţei de muncă
Problema celor două nave de război Mistral pe care Franţa le va livra Rusiei este o dovada a impotentei UE în faţa Federaţiei Ruse
Cod galben şi cod portocaliu de inundaţii in 11 bazine hidrografice
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!