Rezultatele unui sondaj efectuat recent în rândul populaţiei i-a pus pe gânduri cei din staff-ul PNL. Potrivit rezultatelor, dacă ar fi alegeri mâine, oamenii din zona rurală nici nu vor să audă de această formaţiune politică.
Acţionând în consecinţă, preşedintele Crin Antonescu a pus bazele unei echipe, ai cărei membri au misiunea de a inocula oamenilor simpli de la ţară necesitatea unui guvern liberal care să şteargă urmele reformelor nimicitoare luate de actuala Putere. Din echipa cu pricina face parte, potrivit declaraţiilor sale, preşedintele PNL de Botoşani sau deputatul de Dracşani, Florin Ţurcanu.
Bine ancorat în lumea satului, după natura afacerilor sale, politicianul botoşănenan a primit misiunea de a disciplina ţăranii din toată ţara, de a-i determina să înţeleagă că actuala Putere este bună de aruncat la groapa de gunoi a istoriei şi social-democraţia a cam trecut la cele veşnice, în favoarea unei guvernări de tip liberal.
Am purtat discuţii cu preşedintele PNL Crin Antonescu şi cu secretarul general Radu Stroe care m-au propus să conduc întreaga campanie electorală a formaţiunii la primele alegeri. Am acceptat acest lucru. Voi încerca să-mi fac timp să duc la îndeplinire cu rezultate foarte bune. Cred că colegii mei m-au desemnat într-o poziţie foarte dificilă. Cu muncă foarte multă eu cred că voi putea ridica şi ruralul la nivelul urbanului, a mai afirmat preşedintele PNL Botoşani. (Lavinia Preda)