Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Administraţie
Ştiri agenţii
Umor
Religie
Pamflet
Remember
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18065
De la 07 Ianuarie 2003
122903714

O condamnare de răsunet într-un dosar de corupţie

Magda Ţepoi fost condamnată la 10 ani şi opt luni închisoare

  • ea este nora lui Vladimir Ţepoi, preşedintele Tribunalului Judeţean Botoşani
  • 24 December 2008, 23:00

Magda Tepoi, comisar al oamenilor de afaceri din Romania la Bruxelles, protejat al lui Mihail Vlasov şi al PNL, a fost condamnată ieri (n.r.- 22 decembrie 2008) la zece ani şi opt luni de închisoare. Aceasta are toate şansele să rămână şi fără casa de 300 mii Euro de pe strada Şipotel. Pentru că i-au fost acordate două pedepse, Magda Ţepoi va executa în regim de detenţie doar cinci ani şi jumătate. Este cea mai răsunătoare condamnare din ultimii ani dată de instanţele ieşene. Avocatul condamnatei consideră că soluţia nu este corectă şi va declara apel. Toate actele false vor fi anulate. Comunitatea Europeană va recupera aproape 140 mii Euro.
Surpriza de proporţii în dosarul de corupţie al Magdei Ţepoi, directorul Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord Est - magistraţii de la Judecătoria Iaşi au condamnat-o pe aceasta la 10 ani şi opt luni de închisoare. De precizat că publicaţiile Jurnalul au fost singurele publicaţii botoşănene care au dezvăluit public afacerile Magdei Ţepoi, nimeni alta decât nora lui Vladimir Ţepoi, preşedintele Tribunalului Botoşani. Reproducem articolele publicate la vreme respectivă, pentru a demonstra încă odată că în munca jurnaliştilor de la Jurnalul n-a fost pusă nici o stavilă, iar ce noi am scris au fost fapte reale, chiar dacă adevărul a apărut la suprafaţă mai târziu, iar noi am fost târâţi în procese nedrepte, în care, din păcate, au pus umărul împotriva noastră şi colegii din media locală. (Ioan Rotundu)

Anchetată de PNA
Nora preşedintelui Tribunalului Botoşani a fost trimisă în judecată
O sesizare electronică introdusă pe site-ul publicaţiei ne-a atras atenţia că nu suntem obiectivi în redarea unor informaţii. Astfel, ni s-a reproşat că deşi nora preşedintelui Tribunalului Botoşani a fost anchetată de PNA şi trimisă în judecată, iar noi n-am publicat nimic despre acest eveniment. Acuzaţiile ce ni s-au adus fiind îndeajuns de grave, am declanşat o anchetă de presă. Aşa a ieşit la iveală faptul că lucrurile nu stau după cum ne-au fost expuse de autorul scrisorii electronice. Apoi, întreaga tevatură s-a petrecut la Iaşi, nu pe raza noastră de activitate jurnalistică.
Până la urmă am reuşit să descâlcim povestea, ajutaţi fiind chiar de către colegii de la „Ziua de Iaşi”. Cu permisiunea conducerii acestei publicaţii şi în cadrul unei colaborări incipiente, dar sperăm de lung viitor, am obţinut dreptul de a prelua şi publica informaţiile care urmează.
Magda Ţepoi, într-adevăr nora lui Vladimir Ţepoi – preşedintele Tribunalului Botoşani, este acuzată de deturnare de fonduri în sumă de 211.000 euro. Ea a fost supusă unei anchete a Parchetului Naţional Anticorupţie, anchetă care a scos la iveală o serie de grave nereguli.
În calitatea sa de director al Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, Magda Ţepoi a dispus de cheltuirea sumei de 211.000 de euro din fonduri europene în favoarea campaniei electorale de anul trecut a PNL Iaşi. S-a constatat că şi preşedintele instituţiei amintite, renumitul avocat Mihail Valsov, n-ar fi străin de toate acestea, mai ales că unele sume au ajuns în conturile sale personale. Mai mult decât atât, cu banii Uniunii Europene a fost finanţată în mod direct şi publicaţia "Lumea Ieşeanului", cotidian care a funcţionat doar în 2004, pentru campania electorală a PNL Iaşi.
Deşi rechizitoriul întocmit de către magistraţii de la PNA cu privire la această deturnare de fonduri arată că banii au fost dirijaţi prin intermediul unei adevărate reţele de tip mafiot de firme şi fundaţii nonprofit, până în prezent, a fost luată decizia ca doar Magda Ţepoi să fie trimisă în judecată. Despre avocatul Vlasov se ştie că a fost coleg de facultate cu tatăl Magdei, Vladimir Ţepoi, actualul preşedinte al Tribunalului Botoşani.
Aşa stând lucrurile, avem şi explicaţia colaborării dintre Magda, nora lui Ţepoi, cu avocatul Vlasov. De altfel, avocatul liberal Mihail Vlasov a fost identificat de anchetatorii PNA ca fiind asociat al Magdei Ţepoi în cazul deturnării de fonduri: "Un alt aspect de fraudă dezvoltat şi în raportul de constatare este reprezentat de transferul ilegal al sumei de 131.500.000 de lei, din contul disponibil al Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie, către contul personal al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Vlasov Mihail, în baza ordinului de plata nr. 58/9.12.2003, cu titlul de restituire creditare".
Încă de la începutul anchetei, Mihail Vlasov a susţinut pe posturile de televiziune centrale că Magda Ţepoi este nevinovată şi s-a arătat dispus să o reprezinte în instanţă. Acesta a omis însă să spună, la acea vreme, că fondurile deturnate de Ţepoi au trecut şi prin contul său. Cu alte cuvinte, membri credincioşi ai PNL Iaşi, Vlasov şi Magda Ţepoi au decis să pună umărul la finanţarea campaniei electorale, însă nu cu bani din propriile buzunare, ci din cele ale Comunităţii Europene. Astfel, sume importante au ajuns în conturile ziarului de partid "Lumea Ieşeanului", publicaţie care şi-a încetat activitatea la scurt timp după campania electorală de anul trecut.
"Se constată că suma menţionată anterior provine din contul de proiect, de unde a fost transferată în data de 8 decembrie 2003, de către învinuită în contul disponibil utilizat pentru activitatea ziarului „Lumea Ieşeanului” şi mai departe în contul persoanei fizice menţionate anterior (Mihail Vlasov - n.r.), care nu avea nici o legătura cu implementarea proiectului", se arată în rechizitoriu.
De asemenea, cotidianul a fost folosit pentru ca fondurile provenite din bugetul proiectului european să-şi piardă urma. Astfel, banii care erau achitaţi unor firme sau fundaţii pentru diferite servicii reveneau în conturile ziarului prin intermediul unor contracte de publicitate. Fostul director de campanie, Radu Prisăcaru, acum prefect de Iaşi, a recunoscut că PNL a avut relaţii contractuale cu "Lumea Ieşeanului". "Am avut un contract cu acest ziar, dar pe moment nu pot sa-mi amintesc despre ce suma era vorba", a declarat Prisăcaru.
Totul a început la sfârşitul anului 2002, Camera Regională de Comerţ şi Industrie, prin reprezentantul Magda Ţepoi, a încheiat cu fostul Minister al Dezvoltării şi Prognozei un contract prin care se asigura finanţarea proiectului "Dezvoltare Economică regională prin perfecţionarea continuă a întreprinzătorilor", sumele necesare fiind asigurate prin programul Phare 2000. Deşi cu suma de peste 211.000 de euro urmau a fi organizate conferinţe de specializare sau seminarii pe diverse teme economice, banii au căpătat o cu totul altă destinaţie: amenajarea şi dotarea sediului de campanie electorală al Alianţei DA, aflat în centrul Municipiului Iaşi, pe strada Cuza Voda nr. 10. Şi aceste date sunt cuprinse în rechizitoriul întocmit de PNA. În ce-o priveşte pe Magda Ţepoi, rechizitorul întocmit de către PNA a fost înaintat instanţei de judecată, ea având deja fixat primul termen de judecată. Referitor la celelalte aspecte din sesizarea electronică, ele vizând spaţiul judeţului Botoşani, după finalizarea anchetei jurnalistice vor fi date publicităţii şi concluziile. (Va urma)

N.R. - Articol anchetă publicat în ediţia tipărită şi electronică a Jurnalului de dimineaţă din 26 iulie 2005


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Cântec de stea
Hristos la nunta din Cana
Românul şi cuibul
Amurg - o alternativă la restaurantele româneşti tradiţionale
Revelion românesc şi pe coasta de est a SUA
Încă o petrecere românească de sfârşit de an în Canada
George Roca – un cavaler al poeziei
Salvarea umanităţii de homosexuali este la fel de importantă ca salvarea pădurii tropicale
L-au aşteptat prin pâcla nopţii, dar Moş Nicolae n-a venit
Farmacista şi prezervativele
Diferenţă între un puşti şi un poliţist
Remuşcarea doctorului
Dilema lui Ştrul
Sorcova lui Boc
Lista membrilor Guvernului
Noul ministru al Mediului anunţă suspendarea plăţii taxei de poluare auto
Vlad Cubreacov s-a învrednicit de cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Basarabiei
Acţiuni banditeşti ale poliţiei comuniste de la Chişinău împotriva Primarului Dorin Chirtoacă
Băsescu: “Moldova rămâne marea noastră grijă”
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog