Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 25 Martie 2008

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Mediu
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5673 lei
1 USD = 4.0905 lei


Număr accesări
Astăzi:
11920
De la 07 Ianuarie 2003
51278666

De ziua lor, poliţiştii şi-au primit răsplata muncii

  • ca de obicei, politicienii s-au înghesuit în faţă

Astăzi, 25 martie, este Ziua Poliţiei Române. Însă la Botoşani activităţile acestei zile s-au desfăşurat ieri, într-un cadrul festiv organizat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Activitatea a debutat prin prezentarea unui scurt istoric despre Ziua Poliţiei Române şi un moment de reculegere ţinut pentru toţi poliţiştii căzuţi la datorie.
În cadrul manifestărilor nu au lipsit nici datele semnificative din istoria poliţiei botoşănene prezentate de directorul Arhivelor Statului Filiala Botoşani, Stela Giosan. De la eveniment nu au lipsit nici reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, ai Consiliului Judeţean şi Instituţiei Prefectului. În acest an şi-au făcut simţită prezenţa deputaţii şi senatorii botoşăneni, printre care conservatorul Gavrilă Vasilescu, pesediştii Costică Macaleţ şi Doina Dreţcanu, precum şi peremistul Ştefan Baban.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, comisar şef Dragoş Holca, susţine că a decis ca manifestările dedicate zilei de 25 martie să fie organizate mai devreme, pentru că astăzi a fost invitat să participe la Galele Poliţiei Române organizate la Bucureşti. Şeful IPJ Botoşani a făcut referire şi la activitatea compartimentelor instituţiei.
Unul din serviciile importante din cadrul IPJ este cel al Poliţiei de Ordine Publică. Prin intermediul acestuia, Holca are ca obiectiv principal în acest an diminuarea incidentelor de ordine publică, creşterea gradului de încredere a cetăţeanului în poliţişti şi nu în ultimul rând „exmatricularea” violenţei din şcoli.
Pentru activitatea deosebită desfăşurată în cadrul instituţiei câteva cadre de poliţie au trecut la un grad mai înalt, înainte de termen sau la termen. În acest caz este vorba de patru agenţi şi doi ofiţeri, care au înaintat în grad înainte de termenul limită şi 30 de ofiţeri şi 65 de agenţi de poliţie la termen. „Avansarea înainte de termen şi la termen s-a făcut pe criterii profesionale, pentru buna desfăşurare a activităţii şi rezultate profesionale”, a declarat şeful IPJ, Dragoş Holca. Nici în acest an nu au lipsit premiile în bani acordate cadrelor de poliţie care au avut o activitate deosebită. Astfel, au fost recompensate 283 de cadre cu diferite sume de bani. În total este vorba de o sumă alocată din fondul de premiere al IPJ în valoare de 1,5 miliarde lei vechi. În medie unui poliţist i-a revenit suma de cinci milioane lei vechi.
Diplome de excelenţă şi trofee au primit cadrele de poliţie care au participat la competiţiile sportive organizate de IPJ. Astfel, poliţiştii din tot judeţul s-au întrecut la tenis de masă, şah şi fotbal. Zece diplome excelenţă au fost acordate şi de Biroul Teritorial al Asociaţiei Naţionale Corpul Naţional al Poliţiştilor celor care au reprezentat cu cinste şi onestitate profesia de poliţist. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Staţiile de epurare, temei de curmei pentru cei de la Mediu
Medicii de familie trebuie să aibă doar o mie de pacienţi
Reabilitarea sediului CCD se va finaliza în acest an
Comentariul comentariilor (LXXXII)
(Ioan Rotundu)
Noi centre de permanenţă în judeţ
Neghiobii
Ioan Rotundu
Poliţiştii comunitari au luat „taurul de coarne”
Ministrul Silaghi vine la Botoşani
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Firma Spicul participă la licitaţie
Conţac susţine că primarul de Suliţa nu s-a colorat portocaliu
Bătălie de mediu şi mirosuri pestilenţiale
Se caută halate albe pentru Italia
Horoscop
Englezoaica şi adevărul gol-goluţ
Program TELE’M Botoşani, marţi, 24 martie
Ajutaţi-l pe Dragoş!
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!