Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 27 Septembrie 2013

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5950 lei
1 USD = 3.8316 lei


Număr accesări
Astăzi:
2395
De la 07 Ianuarie 2003
53478674

Botoşani, oraşul aflat sub zodia nefastă a social-democraţiei

  • Ioan Rotundu

Cu oraşul nostru celebru prin personalităţile care s-au ridicat de aici pentru a uimi lumea prin capacităţile lor profesionale şi talentul neasemuit se întâmplă ceva grav. Nu este zi lăsată de la Dumnezeu ca în oraşul nostru să nu se mai întâmple un lucru neplăcut.
Spre exemplu, în noaptea de miercuri spre joi, un necunoscut a smuls florile de pe rondul din jurul statuii Generalului Avramescu, statuie amplasată în părculeţul din vecinătatea clădirii Bibliotecii judeţene „Mihai Eminescu” După cum se poate vedea şi din fotografie, au fost smulse florile din partea stângă a rondului.
În parc sunt amplasate mai multe bănci pentru odihna celor care doresc să poposească în preajma bibliotecii. La una dintre bănci cineva a rupt o stinghie. I-a trebuit ceva efort pentru că stinghiile sunt destul de groase.
În faţa sediului Direcţiei Agricole de pe Calea Naţională se află amplasată o bancă. Pe ea se aşează în general bătrânii care vin cu probleme la APIA. Îi văd storşi de vlagă aproape în fiecare dimineaţă, îngrijoraţi dacă dosarul lor va putea fi pus în plată. De vreo două zile şi această bancă a fost sfărâmată. Culmea, sediul Direcţiei Agricole are pază pe timp de noapte.
Pe Pietonalul Transilvaniei, într-una din nopţile lunii august, un grup de bieţi şi fete au stat la taclale. Unul dintre băieţi s-a dezbrăcat la pielea goală, în hazul fetelor. Apoi şi-a arătat voinicia distrugând banca din faţa magazinului unde se vând curcani. Locatarii din zonă, care s-au trezit la scandalul provocat de grup, au preferat să privească dar n-au sunat la 112 să vină poliţia.
Dealtfel, în jurul Pieţei centrale şi pe Pietonalul Transilvaniei, după ce se închide piaţa, până dimineaţa nu mai vezi picior de poliţist local. Zona este luată în stăpânire de câinii oploşiţi în piaţă iar a circula prin zonă este riscant. Toate adăposturile amenajate în staţiile de tramvai şi autobuz printr-un program cu finanţare europeană sunt acum distruse în totalitate. Nimeni din Primăria Botoşani n-a încercat să stopeze fenomenul, deşi există o direcţie de administrare a străzilor.
Distruse sunt şi o parte din băncile amplasate în Centrul istoric, bănci peste care au devenit stăpâni doar ţiganii. Sâmbăta şi duminica Centrul istoric este luat în stăpânire de ţigani. Până şi câinii acestora, dacă trece vreun român prin zonă, îl latră insistent.
Deşi în subordinea Primăriei Botoşani se află Poliţia locală cu câteva sute de angajaţi, sau câţi or fi ei, seara şi noaptea nu vezi pe străzi ţipenie de poliţist local. Nu-mi dau seama pe unde patrulează, că nici prin zonele centrale nu i-am întâlnit.
Acum, că primarul Portariuc a angajat o firmă privată de pază, măcar să recupereze cheltuielile cu reducerea numărului poliţiştilor locali. Tot nu sunt buni de nimic! Dimineaţă stau claie peste grămadă în zona pieţei, făcând-o pe vitejii cu moşnegii şi mătuşile venite de la ţară să vândă cinci ouă strânse într-o batistă sau câteva legături de verdeaţă, uneori şi acestea vestejite de atâta aşteptare a unui cumpărător.
Nu primarul Portariuuc trebuie să păzească bunurile publice pentru a nu fi distruse. Treaba lui este cu totul alta. Ca de exemplu, să-i tragă la răspundere pe şefii de la Edilitare şi de la Poliţia locală de ce dorm, în papuci.
Şi se mai observă un fenomen extrem de neplăcut pentru imaginea oraşului. Cei de la Urbanism, în special arhitectul Dan Sandu, acordă prea uşor autorizaţii de construcţie pentru fel de fel de amenajări printre blocuri sau pe sub acestea, ceea ce strică imaginea de ansamblu. Tot mai mulţi sunt botoşănenii dezamăgiţi de modul în care este administrat oraşul lor şi sunt tot mai convinşi că vinovat se face primarul Ovidiu Portariuc. Nemulţumiţi de primarul lor social-democrat pe care l-au votat cu ambele mâni, botoşăneni ar primi cu mult entuziasm iniţiativa unui referendum de demitere a acestuia.
O fi vinovat şi primarul dar mult mai mult suntem noi vinovaţi. În primul rând că ne lipseşte civilizaţia necesară de a proteja bunurile publice şi simţul civic de a lua atitudine atunci când vedem cum alţii produc distrugeri.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (6)]
 

  
Partidele politice ar putea să facă împrumuturi financiare pentru campaniile electorale
Ponta îl ironizează pe Antonescu pe tema privind amnistierea primarilor în incompatibilitate
Dan Voiculescu consideră condamnarea o mare nedreptate
mesaj către cei care nu-l plac: Să nu se bucure prematur, orice s-ar întâmpla
Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare
pPrejudiciul de recuperat: peste 60 milioane de euro
Încă o mărire de taxe: Preţul rovinietei va creste substanţial
Un şut în cur maestrului Cobâlă
Ioan Rotundu
Reacţie la scandalul Ponta vs. agenţia Reuters
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
României îi va fi refuzată aderarea la Schengen
Ponta nu crede în soulele lui Hollande
CE a lansat un infringement împotriva României din cauza legislaţiei privind emisiile industriale
România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile pentru a intra în Schengen
Dacian Cioloş, propune liberalizarea pieţei UE pentru vinurile basarabene
Horoscop
Bancul zilei: Sinceritate conjugală
Preot bătut de credincioşii de la care a luat bani să le vindece copilul cu rugăciuni
"Cu lacrimi, am sa ţip la tine, Doamne, alege-s-ar praful de ei!"
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!