Dezbaterile au durat aproape patru ore în care parlamentarii opoziției i-au strigat în câteva rânduri „Demisia! Demisia!” premierului Viorica Dăncilă. Aceasta s-a întrerupt de câteva ori în timpul discursului din plen, acuzându-i totodată de manipulare și minciună pe parlamentarii PNL și USR care au inițiat moțiunea.
„Am parcurs cu atenție textul moțiunii de cenzură depusă de opoziție și vă mărturiesc că sunt dezamagită. Am sperat că, în ciuda adversității politice în care ne existăm, va exista dincolo de jocul politic o abordare construtructivă a criticii în beneficiul cetățeanului. Am sperat să fim averizați, corectați, ba chiar trași de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am așteptat ca întreaga moțiune să fie o înșiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realități făcute cu rea-credință (...) Când nu ați mai avut argumente, v-ați legat de aspectul fizic sau de coafură…”, a spus Dăncilă.
CITEȘTE ȘI: Schimb acid de replici la moțiune. Băsescu către Șerban Nicolae: „Erați mult mai bun ca șofer al lui Voicu decât ca orator”. Reacția senatorului PSD
Liberalii, prin vocea rim-vicepreşedintui Raluca Turcan, au susținutcă România nu poate fi condusă de un premier care "abia ştie să vorbească" şi de miniştrii care "nu pot să vorbească" şi a îndemnat-o pe Viorica Dăncilă ”să plece ca premier incompetent, decât să fie complicele lui Liviu Dragnea.
„Doamnă Viorica Dăncilă, mai bine plecați ca premier incompetent decât să continuați să fiți complicele lui Liviu Dragnea. În aceste zile nefericite, moțiunea de cenzură primește un rol suplimentar – să salveze chiar Parlamentul! Domnul Dragnea avea la dispoziție varianta firească a demisiei. Nu doar că refuză, dar amenință practic Parlamentul cu desființarea de facto. Ce altceva este declarația președintelui Camerei că a fost o greșeală promovarea legilor privind Justiția și Codul de procedură penală prin proceduri parlamentare normale? Asta însemnă război declarat Parlamentului ca instituție fundamentală a democrației. Nu fiți părtași la acest comportament autoritar", a afirmat Raluca Turcan.
Agentia de stiri HotNews