Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 29 Martie 2016

Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5733 lei
1 USD = 4.0906 lei


Număr accesări
Astăzi:
13130
De la 07 Ianuarie 2003
51301339

Botoşani: Este ex-procurorul Aurel Simion un pericol pe drumurile publice?

  • Ioan Rotundu

Dan Haureş este un agent de poliţie specializat pe probleme de circulaţie pe drumurile publice. O parte dintre colegii îl consideră un fel de „Eliot Ness” în sensul că nu s-a lăsat niciodată influenţat de poziţia socială a celui aflat în greşeală la volan şi nici n-a dat curs ordinilor şefului ierarhic de a trece cu vederea anumite infracţiuni comise de persoane sus-puse sau cu puternice relaţii printre angajaţii Inspectoratului judeţean de Poliţie Botoşani.
Acum agentul se află într-o situaţie extrem de dificilă profesional şi familial. A ajuns în situaţia de a fi suspendat din activitate tocmai pentru că anumiţi şefi ai săi au căutat să se răzbune pe el în fel şi chip pentru că Haureş nu numai că şi-şa făcut corect datoria şi nu a făcut rabat de la profesie dar a avut şi curajul să vorbească deschis despre corupţia care domină în momentul de faţă IJP Botoşani.
Dar despre presiunile şi înscenările care i s-au făcut poliţistului Haureş pentru a-l compromite şi îndepărta din sistem pe motiv că este incomod şi guraliv voi publica un materiale separat de îndată ce voi intra în posesia lui.
În articolul de faţă am să prezint epopeea prin care a trecut şi continuă să treacă Dan Haureş după ce a constatat că ex-procurorul Aurel Simion a devenit un pericol pe drumurile publice atunci când este la volan. Încercând să-şi facă datoria de poliţist, Haureş a intrat în malaxorul corupţiei care domină sistemul nostru instituţional dar, cum singur recunoaşte, deşi a suportat consecinţe extrem de neplăcute, nu s-a lăsat păgubaş şi continuă să lupte pentru ca legea să-şi reintre în drepturi.
La începutul lunii martie 2015, Aurel Simion, (foto) aflat pe post de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a suferit un atac cerebral. A fost internat în regim de urgenţă la Spitalul judeţean „Mavromati” Botoşani unde a suportat tratamentul de vigoare timp de vreo 4 zile, după care s-a externat.
Poliţistul Dan Haureş susţine că în urma acestui atac cerebral, Simion a rămas cu consecinţe neurologice care nu-i mai permit să deţină carnetul de conducere şi să mai urce la volanul vreunei maşini. Luând act de situaţia în care se află procurorul, poliţistul a făcut raport către şeful lui de la Poliţia Rutieră Botoşani pentru a-i aduce la cunoştinţă cazul.
Totodată s-a adresat şi Ralucăi Stâncescu, procurorul şef al Parchetului şi şeful lui Simion, făcându-i cunoscut că are obligaţia de a cere organelor abilitate o expertizare a lui Simion pe baza căreia să i se ridice carnetul de conducere pentru că starea sa actuală de sănătate nu-i mai permite să urce la volan.
Din acest moment poliţistul a început să fie hărţuit de către şefi, inclusiv de către interimarul comisar şef Mihai Bunduc şi i s-au inventat fel de fel de vinovăţii care în faţa judecătorilor s-au dovedit a nu fi reale. Numai că această tactică de hărţuire a lui Haureş nu l-a descurajat pe acesta şi a continuat să depună rapoarte către Mihai Gheorghe, şeful Poliţiei Rutiere Botoşani, către procurorul şef Raluca Stâcescu şi chiar către cei de la Inspectoratul General de Poliţie Bucureşti.
În faţa valului de rapoarte, toţi cei sesizaţi au început să se acuze reciproc cum, că atributul expertizării lui Simion ar aparţine unei comisii de specialitate dar nu se stabilea şi cine are obligaţia de a sesiza această comisie.
Haureş are un întreg dosar cu corespondenţă purtată cu Poliţia Rutieră Botoşani, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava, IGP Bucureşti, Colegiul Medicilor Botoşani, Colegiul Naţional al Medicilor, Casa de Sănătate Botoşani şi Spitalul judeţean Botoşani. Niciuna dintre aceste instituţii n-a considerat că stă în obligaţia sa să ceară expertizarea procurorului Aurel Simion dacă mai are dreptul de a poseda carnet de conducere.
„Dacă ar fi fost o altă persoană, i se ridica imediat carnetul dar şi autoturismul” mi-a declarat Dan Haureş.
Am purtat un dialog şi cu medicul Gheorghe Apetroaie de la Unitatea de Primire a urgenţelor din cadrul Spitalului judeţean care mi-ţa declarat c㠄Medicul de familie este cel în măsură să stabilească printr-o evaluare medicală dacă un pacient poate să mai conducă maşina. Medicul sau orice altă persoană interesată poate fi sesizată Comisia de specialitate care să facă o expertiză în acest sens.”
Rând pe rând instituţiile sesizate au început să se acopere şi ele cu hârtii. Procurorul şef Raluca Stâncescu i-a comunicat lui Haureş că întrucât Simion s-a pensionat, sesizările sale au rămas fără obiect. Şeful Poliţiei Rutiere Botoşani, Mihai Gheorghe, i-a comunicat că a solicitat informaţii de la spitalul judeţean dar că nu le-a primit aşa că a cerut Consiliului Judeţean Botoşani, ca fost tutelar, să-i sancţioneze disciplinar pe vinovaţi.
Colegiul medicilor, CAS, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, medicii de familie contactaţi, i-au răspuns că nu au calitatea de a cere expertizarea lui Simion. S-a ajuns în situaţia ca nicio instituţie a statului să se considere responsabilă cu a face demersurile legale pentru a se stabili expertizarea procurorului.
Tot în 11.03.2016 Haureş a mai depus un raport la Poliţia Rutieră Botoşani prin care cere să i se comunice ce măsuri s-au luat asupra ex-procurorului Simion pentru a i se ridica carnetul de conducere, act de care nu ar mai avea dreptul să-l posede din cauza afecţiunilor neurologice de care suferă. Deocamdată n-a primit nici un răspuns.
Nu sunt specialist în legislaţia rutieră şi nici în cea de expertiză medicală dar sunt cetăţean care circul pe drumurile publice iar dacă Aurel Simion nu mai are dreptul de a conduce şi continuă să circule pe drumurile publice eu nu mai sunt în siguranţă. A cui este vina? Răspunsul trebuie căutat în interiorul grupării mafiote care controlează viaţa noastră publică, grupare formată din poliţişti, avocaţi procurori şi judecători cu tentacule ce duc la Curtea de Apel Suceava şi mai sus la anumite instituţii cum ar fi IGP Bucureşti şi CSM.
Recent. Jurnalistul Val Guraliuc a fost accidentat de către ex-procurorul Mihai Chiroşcă despre care se spune că de mulţi ani trebuia lăsat fără carnet. Fostul procuror şef Gheorghe Ohriniuc a fost şi el implicat într-un grav accident. Şi despre el mi s-a spus că ar fi trebuit lăsat fără carnet de câţiva ani. Probabil se aşteaptă ca şi actualul Aurel Simion ca să fie implicat în vreo nenorocire ca să se ia măsurile legale.
Ioan Rotundu,

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Bancul zilei: De ce miros peştii cum miros
Reţeta zilei: Supă-cremă de praz
Horoscopul zilei de 29.03.2016
Inca o complicatie in razboiul din Siria:
Grupari sprijinite de CIA se bat cu cele ajutate de Pentagon
Constantin Nita, fost ministru al Economiei, se retrage "definitiv" din toate functiile din PSD
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Comisia romano-rusa pentru problema Tezaurului romanesc s-a intrunit dupa zece ani
Lucrari desfasurate "intr-o atmosfera deschisa si constructiva"
DNA a cerut Ministerului de Externe documentele legate de o licitatie castigata de una dintre firmele apropiate de Sebastian Ghita
Campanie de actualizare a contractelor de furnizare a energiei electrice
Rămaşi fără hrană şi adăposturile pentru animale în urma unor incendii
Suharău: Primarul Chelariu n-a aflat că minciuna are picioare scurte
Ioan Rotundu
Alina Gorghiu critica SRI si pe premierul Ciolos:
Nu mi se pare normal să aud de la televiziune că anumite cartele prepay au fost folosite în comiterea de acte teroriste
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!