Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 30 Iulie 2011

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6332 lei
1 USD = 3.9185 lei


Număr accesări
Astăzi:
19118
De la 07 Ianuarie 2003
55931976

Războiul cumnatelor


Florin Străteanu, locuieşte în satul Călineşti, comuna Cândeşti, dar el nu poate dormi de grija necazurilor celor din comuna Mihăileni. Omul a insistat vreme de vreo două săptămâni să mergem la Mihăileni pentru că acolo se petrec grave abuzuri din partea agentului şef de poliţie Cătălin Surdu. A mai ţinut Florin să ne asigure, în mod confidenţial, că el nu-i un oarecare, ci este chiar informatorul direct şi nemijlocit al comisarului şef Viorel Şerbănoiu, adică al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani dar şi colaborator de nădejde al SRI.
Deşi ne-a venit şi ne vine greu să credem că cei doi şefi de instituţii ar dialoga direct cu Florin, totuşi ne-am hotărât să ne deplasăm la Mihăileni cu intenţia declarată de a şi filma un reportaj care să fie difuzat pe Tv SOMAX în cadrul emisiunii „Lumea lu’ Rotundu”, a cărei realizator, cu onoare, sunt.
Florin ne-a aşteptat şi ne-a condus la primul caz despre care ne-a avertizat că este implicat şeful de post Surdu, presupus amant al fiicei Elenei Coop, cumnată şi vecină cu Maria Maftei, cea hărţuită abuziv de către poliţist.
Maria Maftei este o femeie trecută de 70 de ani, dar cu mult nerv în vorbă şi faptă. Ea ni s-a plâns că vecina, care este cumnata sa, a intrat abuziv în grădina proprietate pe o adâncime de doi metri de la hat. Deşi a reclamat peste tot: poliţie locală, primărie, parchet şi judecătorie nu i s-a făcut dreptate. Nu i s-a făcut dreptate pentru că agentul şef de poliţie este om de casă al cumnatei sale Elena Coop şi amant al fiicei acesteia, o zvăpăiată de vreo 35 de ani, aflată acum în Italia „la muncă, după cum ne-a sugerat mătuşa Maria.
Ura dintre cele două cumnate este una viscerală. Chiar în prezenţa noastră cele două mai că nu s-au încăierat. Pe lângă intrarea ilegală în grădina sa, mătuşa Maria îşi mai acuză cumnata că a dezmoştenit-o de o altă suprafaţă de pământ, declarând oficialităţilor că ea nu este moştenitoare, adică rudă cu decedatul. Şi mai susţine mătuşa Maria că în familia cumnatei sale s-a petrecut o crimă, fiul omorându-şi tatăl, dar că totul a fost acoperit de poliţistul Surdu.
Mătuşa Elena Coop , şi ea trecută de 70 de ani, vânoasă la vorbă şi trup, declară că are o cumnată nebună, reclamagioaică de profesie, conflictuală cu toată lumea. Mătuşa Elena susţine că soţul ei a murit de băutură şi nu ucis de băiat, cum afirmă cumnata sa Maria, iar şeful de post o vizitează, dar nu pentru fată, care este plecată în Italia. Ne-a solicitat s-o credem pe cuvânt, pentru că ea aparţine cultului penticostal şi nu poate minţi. Iute mătuşa Maria ne-a şi explicat c㠄penticostala” minte de îngheaţă apele.
Şi mătuşa Maria, şi mătuşa Elena ne-au arătat documente din care reieşea că fiecare avea dreptate asupra terenului aflat în dispută.
Mai mult, mătuşa Maria ne-a arătat documente eliberate de Primăria Mihăileni pentru Postul de Poliţie Mihăileni prin care i se recunoştea dreptul de proprietate, dar şeful de post n-a vrut în ruptul capului să-i recunoască dreptatea. Aşa că, în decembrie 2009, şeful de post s-a deplasat pe proprietatea mătuşii Maria şi sub protecţia sa a pus-o pe mătuşa Elena să bată pari de o nouă grăniţuire prin care a intrat în grădina mătuşii Maria cu doi metri în adâncime.
Pentru că Maria Maftei l-a reclamat pe poliţist la Parchet şi poliţistul a chemat-o în judecată pentru denunţ calomnios. Numai că procurorii au scos-o pe Maria Maftei de sub urmărire penală, semn că femeia ar avea ceva dreptate în toată această tărăşenie.
Primarul Laurenţiu Barbacaru cunoaşte că între cele două cumnate există o fâşie de pământ care se suprapune, dar, susţine dumnealui, a comunicat Judecătoriei Dorohoi toate informaţiile necesare să facă dreptate. Cum pe rolul Judecătoriei Dorohoi se află un alt proces deschis de Maria Maftei, poate că judecătorii vor face lumină.
Cum rămâne cu amestecul poliţistului Cătălin Surdu în tot acest scandal n-am reuşit să aflăm. La sosirea noastră în Mihăileni, întâmplător sau nu, poliţistul a plecat cu „treburi urgente” la Botoşani. Iar ajutorul său n-a dorit să dialogheze cu noi pe motiv că şeful este cel care cunoaşte cazul.
Mai rămânea o enigmă de dezlegat. Ce interes avea Florin Străteanu să insiste asupra noastră pentru a ne aduce la Mihăileni?
Cu ani în urmă, în Mihăileni exista un muzeu al olăritului, rod al muncii familiei Zahacinschi. O viaţă de om şi-a închinat familia Zahacinschi tehnicii olăritului, dezvoltând o artă greu de egalat. După 1990, la conducerea primăriei Mihăileni s-au perindat fel de fel de primari aleşi pe criterii politice şi fără vreo atracţie pentru valorile culturale locale. Familia Zahacinschi s-a stins din viaţă iar clădirea muzeului, aflată la nici 30 metri de sediul primăriei, a ajuns în paragină. Colecţia de artă formată din obiecte de olărit, considerată extrem de preţioasă la nivel naţional, a fost preluată de către Muzeul Judeţean Botoşani.
Ajunsă ruină, clădirea muzeului din Mihăileni este acum adăpost pentru familia Ceoancă. Mama, o femeie de vreo 35 de ani, stă mai mult prin Belgia. În sat i-au rămas copiii, şase la număr, fără nici un fel de căpătâi. Fata mai mare, la nici 18 ani are deja un copil din flori. Cea de 16 ani are în localitate un renume de pramatie. Cei patru fraţi mai mici nu prea merg pe la şcoală. Şapte persoane (şase fraţi şi copilul din flori) locuiesc în două camere insalubre. Trăiesc cu toţii de pe urma alocaţiei.
Florin Străteanu, cel care ne-a chemat la Mihăileni să ne prezinte şi acest caz susţine că s-a adresat Protecţiei Copilului Botoşani, directorului Liviu Rădăşanu, dar că instituţia n-a declanşat nici un fel de anchetă socială.
Noi ne-am adresat primarului Laurenţiu Barbacaru, medic în comună. Primarul ne-a confirmat viaţa promiscuă dusă de cei şase fraţi, dar susţine că n-are la dispoziţia primăriei posibilitatea de a le oferi o locuinţă cât de cât omenească. Mai crede primarul că fraţii Ceoancă se descurcă cu alocaţia primită de la stat. În privinţa şcolii, răspunderea, în opinia sa, revine şi conducerii şcolii unde aceştia învaţă.
Cât despre mama acestor copii, toată lumea ştie că în Belgia ea se ocupă cu prostituţia. Şi fata cea mare, care are acum copil din flori, s-a prostituat o perioadă alături de mamă. Acum ea nu mai vrea să plece în Belgia, susţinând că acolo viaţa ei a fost un iad.
În ce-l priveşte pe „protectorul” acestei familii, respectiv Florin Străteanu, primarul ne-a relatat că acesta a fost o perioadă concubinul doamnei Ceoancă. Pentru că şeful de post Cătălin Surdu a sfătuit-o pe femeie să nu se mai încurce cu Florin, bărbat căsătorit şi cu şase copii acasă, de atunci Florin are a se răfui cu poliţistul. Îl urmăreşte şi-l reclamă ori de câte ori are prilejul.
Trecând peste faptul că Florin a fost amantul doamnei Ceoancă şi că şeful de post i-a stricat şusta, rămâne cazul social. Cei şase fraţi trăiesc într-o atmosferă total dezonorantă condiţiei umane. Şapte copii, băieţi şi fete, trăiesc unii peste alţii în două camere insalubre, viaţa lor fiind mult inferioară celor a porcilor din coteţul vecinilor. Chiar dacă primarul consideră că a fi preluaţi de Protecţia Copilului şi daţi în plasament familial n-ar fi soluţia cea mai fericită, ceva trebuie făcut. Iar acel ceva ar fi o anchetă socială din partea primăriei şi a Protecţiei Copilului, instituţii abilitate să decidă soarta acestor copiii.
N-avem dreptul ca în secolul XXI şi ca ţară europeană să asistăm pasiv cum aceşti copii să ducă o viaţă înfiorător de grea şi de umilitoare. Sunt fel de fel de babe ştirbe care fac scandal când vine vorba de stârpirea câinilor comunitari. Dar când vine vorba de viaţa semenilor noştri, aceleaşi babe, care se pretind reprezentante ale societăţii civile tac, complice. Nu este drept!
Referitor la Florin Străteanu, acesta nu este persoana cea mai nimerită să reclame abuzurile autorităţilor locale. Soţia sa munceşte în Italia iar el acasă, cu şase copii, se ţine de amante. Toarnă la poliţie pe cei care fac trafic cu ţigări sau care fac bişniţă cu mărfuri aduse de peste graniţă, până se va găsi unul să-i înmoaie oasele şi să-l lecuiască de această meteahnă. Dar, repet, fondul problemelor reclamate de Străteanu există şi este cât se poate de real.
Şefii poliţistului să ia măsuri cu agentul şef de poliţie Cătălin Surdu să nu se mai implice în conflictele de proprietate dintre săteni, că n-are competenţe în acest sens, astfel de litigii fiind numai de competenţa instanţelor de judecată. De asemenea, poliţistul să fie pentru comunitate un model de comportament moral şi să nu lase loc la discuţii răuvoitoare, căci nu iese fum fără foc spune un proverb de-al nostru, românesc.
Însă prima urgenţă rămâne a se rezolva viitorul celor şase fraţi. Sunt oameni şi nu animale.
Iunie 2010

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ferma de vaci Mihai Viteazu - Ungureni video
Popescu şi cretinismul politic
Ioan Rotundu
Pumnul în gură!
Ioan Rotundu
Borş cu fasole de să-ţi baţi copiii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!