Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 30 Septembrie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5552 lei
1 USD = 4.2149 lei


Număr accesări
Astăzi:
17221
De la 07 Ianuarie 2003
48919478

Lupta împotriva consumului de alcool lasă reci autorităţile locale


Cum s-au scurs trei luni de la constituirea comisiei de combatere a consumului de alcool şi comercializării băuturilor alcoolice în condiţii precare, primele rezultate ale luptei de combatere a fenomenului au fost prezentate ieri, în cadrul Micului Guvern constituit la nivelul judeţului, Colegiul Prefectural. În această campanie iniţiată de către prefectul Cristian Roman şi-au dat concursul nouă instituţii şi Consiliul Judeţean Botoşani.
Controalele gărzii financiare au făcut ravagii
În perioada iunie – septembrie, comisarii Gărzii Financiare au întreprins acţiuni de control operativ inopinate, la antrepozitele care produc alcool etilic. S-a urmărit verificarea faptică a stocurilor de materii prime şi produse finite, desfăşurându-se acţiuni de control atât pe timp de zi cât şi de noapte pentru supravegherea antrepozitelor în vederea depistării eventualelor transporturi clandestine da alcool către antrepozitele de îmbutelieri şi agenţi economici neautorizaţi. Controlul s-a orientat spre comercializarea în sistem en - gross şi în sistem cu amănuntul, în vederea depistării produselor accizabile. Comisarii gărzii au verificat documentele justificative pentru livrări şi aprovizionări cu băuturi spirtoase. „În această perioadă au fost verificaţi 58 de agenţi economici ce produc şi comercializează băuturi spirtoase, aplicându-se 28 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 97.300 RON”, a declarat prefectul Cristian Roman. Au fost confiscate cu această ocazie 12.690 litri, în valoare de 68.686 RON.
Activităţile de informare menite să prevină consumul de alcool
Contribuţia Inspectoratului Şcolar Judeţean în această direcţie, în perioada vacanţei de vară, s-a axat pe încercarea de atragere a elevilor în acţiuni organizate în cadrul informal al unor cluburi de vacanţă. Se derulează de asemenea programul naţional „Educaţie pentru sănătate în şcoala românească”, în cadrul căruia, elevilor li se induc modele comportamentale, ostile consumului de droguri, tutun şi alcool, dăunătoare sănătăţii. În Tabăra „Codri de Aramă” din Agafton au fost organizate prezentări şi dezbateri susţinute de către IŞJ Botoşani, Autoritatea de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani a menţinut o strânsă legătură cu IŞJ şi în mod deosebit cu şcolile şi liceele din judeţ, astfel încât prin activităţile de prevenire să contribuie la informarea şi educarea populaţiei şcolare asupra efectelor consumului de alcool, tutun şi droguri. S-a reuşit realizarea unei baze de specialişti din Spitalul de copii şi Spitalul Judeţean, în vederea informării reciproce asupra cazurilor de elevi care au fost internaţi din cauza consumului de alcool. CPECA Botoşani a derulat în perioada iunie - septembrie o serie de activităţi şi programe în parteneriat cu instituţii cu rol în prevenirea consumului de droguri, alcool şi tutun. S-au desfăşurat activităţi de informare în şapte şcoli generale şi cinci licee din municipiu, organizându-se 12 mese rotunde, precum şi vizionarea filmului „Drogurile - iluzie cu sens unic”. La Palatul Copiilor au avut loc două întâlniri cu voluntarii Centrului şi voluntari a trei ONG-uri, Pro Comunity, Tempustin şi Car – Pates, în cadrul cărora voluntarii şi-au exprimat punctul de vedere în problematica mai sus menţionată. La Agafton au avut loc patru întâlniri cu aproximativ 150 elevi prezenţi, ce au fost cu acest prilej informaţi cu privire la riscurile consumului de droguri.
IJP a trecut la măsuri drastice
Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi-a adus contribuţia prin elaborarea unui plan de măsuri în care au fost stabilite activităţi specifice, potrivit competenţelor pentru structurile de poliţie judeţene, subunităţi municipale şi orăşeneşti, precum şi pentru posturi de poliţie comunale. Au fost organizate 40 de acţiuni şi 500 de controale în colaborare cu OJPC, IJJ, Garda Financiară, vizând întreaga gamă de activităţi desfăşurate de diverşi agenţi economici începând cu producerea şi transportul de băuturi alcoolice şi până la comercializarea lor. IJP a iniţiat proiectul judeţean „Siguranţa ta contează-împreună pentru o lume fără violenţă”, pentru combaterea violenţei în discoteci, baruri, localităţi urbane şi comunale. În cazul activităţilor de control au fost constatate trei infracţiuni de evaziune fiscală şi şapte infracţiuni la Legea 12. Au fost aplicate 270 de sancţiuni contravenţionale, fiind indisponibilizate în vederea confiscării, cantităţi de alcool însumând peste 5700 litri, în valoare totală de peste 251.000 RON. A fost de asemenea confiscat numerar provenind din comerţ ilicit cu alcool şi alte mărfuri în sumă de peste 6900 RON. În Frumuşica s-a luat pentru trei agenţi economici măsuri de suspendare a funcţionării unităţilor din cauza nerespectării normelor igienico – sanitare. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean a participat la acţiuni în vederea depistării faptelor de servire cu băuturi alcoolice în stare de ebrietate, a elevilor şi a minorilor, depăşirea programului de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică, ce comercializează băuturi alcoolice. Au fost sancţionate 80 de persoane cu sume cuprinse între 200 şi 1000 RON. S-au depistat 15 cazuri de servire cu băuturi alcoolice în localurile publice a persoanelor deja în stare de ebrietate.
Ultimatum dat agenţilor economici de ASP
Autoritatea de Sănătate Publică a controlat un număr de 138 de unităţi, din care, pentru 56 de unităţi s-au stabilit termene de remediere a deficienţelor şi s-au aplicat 12 sancţiuni. Pentru trei unităţi s-a dispus suspendarea activităţii. Pe lângă acţiunile de control ASP a realizat şi distribuit materiale informativ- educative cu mesaj antialcool. S-au distribuit de asemeni în unităţile şcolare două cărţi cu privire la educaţia pentru sănătatea în familie şi şcoală.
Consiliul Judeţean specializat în adrese
Consiliul Judeţean şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică s-au alăturat demersului coordonat de Instituţia Prefectului, comunicând consiliilor locale luarea de măsuri cu privire la interzicerea desfacerii băuturilor alcoolice în locaţii aflate la o distanţă mai mică de 100 metri faţă de unităţile de învăţământ, unităţile spitaliceşti şi cele de cultură şi culte în oraşe şi 200 metri la sate. O altă măsură priveşte interzicerea desfacerii băuturilor alcoolice la persoane sub 18 ani. Cu privire la efectele nocive ale consumului de alcool, au fost iniţiate acţiuni de conştientizare a populaţiei prin deplasarea reprezentanţilor ATOP în comunele Frumuşica, Leorda, Mihai Eminescu, Şendriceni şi Hilişeu Horia. Spitalul de Psihiatrie Botoşani a transmis un studiu întocmit pe o perioadă de şase luni cu privire la costurile prestaţiei medicale în vederea dezintoxicării etilice. În opinia prefectului lucrurile încep să se mişte. „Într-adevăr, suntem un judeţ în care se produc şi se consumă cantităţi mari de băuturi alcoolice, Consideră că este un bun început, drept dovadă fiind modelul instituţiilor implicate în această acţiune”, a declarat primul reprezentant al Guvernului în teritoriu. Din păcate nu toate consiliile locale au înţeles acţiunea şi scopul acesteia, implicarea nevenind uneori şi din partea comunităţilor locale. Dan Roşu (foto), inspectorul şef al IJP Botoşani susţine că agenţi economici care respectă legea se plâng de faptul că nu îşi pot desfăşura activitatea pentru că suportă o concurenţă neloială din partea celor care se aprovizionează din surse ilicite. „Autorităţile locale nu iau măsuri pentru combaterea acestui fenomen, făcându-se o înţelegere tacită între acestea şi patronii localurilor. Sunt localităţi unde directorul şcolii este şi patronul barului”, a precizat Dan Roşu. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

TeleM
Reforma sanitară: De unde? Încotro?
Românul şi BAFTA
Umor morbid: descompunere muzicală
Pizza cu carne şi ciuperci
Comentariu la comentarii (CLXXIV)
Prefectul vrea să-i momească pe botoşăneni să nu mai lucreze în străinătate
Portofel cu bani găsit şi returnat
A trecut graniţa prin vadul râului Prut
Două accidente rutiere la un interval de două ore
Măsuri pentru eliminarea poluării cu nitraţi
Gripa aviară încă ne pândeşte de sus
Comisari de mediu au fost instruiţi la Focşani
Două zile s-a discutat pe tema deşeurilor
Frigul va mări numărul de cazuri la CPCRU
Parlamentarii chemaţi să sprijine combaterea pirateriei auto
Social democraţii îl sprijină pe Conţac
Egner considerat deştept de către colegii de partid
DJT pare să apuce pe drumul bun
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă