Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24372
De la 07 Ianuarie 2003
122884439

Acuzaţii grave la adresa lui Oprişanu şi Pujină

  • 4 July 2007, 23:00

Scandalul dintre Spitalul Judeţean „Mavromati” şi Autoritatea de Sănătate Publică Botoşani continuă cu acuzaţii grave, de această dată, la adresa directorului adjunct ASP, Gabriel Oprişanu (foto 1). În opinia managerului Ovidiu Minor poziţia de atac luată împotriva spitalului de Oprişanu este pusă fie pe seama incompetenţei acestuia, fie pe faptul că este influenţat de cineva din umbră. Fără a sta prea mult pe gânduri, managerul Spitalului Judeţean, Ovidiu Mimor a trecut la contraatac, aducând acuzaţii destul de grave directorului adjunct ASP, dar şi celorlalţi membri comisiei de control. După cum susţine Mimor, politica de denigrare a spitalului bazată pe date false şi minciuni nu duce la nimic bun. „Politica aplicată de doctorul Oprişanu este defăimătoare la adresa Spitalului Judeţean, ducând la grave repercusiuni asupra asigurării asistenţei medicale acordate populaţiei judeţului. Eu nu ştiu cât de responsabil este el pentru problemele pe care le declară şi cele pe care le-a semnat şi le-a trimis la Bucureşti. Pentru că toată responsabilitatea îi revine lui prin semnătura pe care a pus-o”, a declarat Ovidiu Mimor. În urma acestei politici de defăimare a unităţii spitaliceşti, Ovidiu Mimor susţine că Spitalul Judeţean trage consecinţele. În opinia lui Minor, defăimarea prin calomnii, minciuni şi date false duce la scăderea credibilităţii Spitalului Judeţean, la scăderea adresabilităţii bolnavilor.
Această defăimare duce şi la o neîncredere şi o suspiciune din partea furnizorilor de a mai încheia contracte cu unitatea spitalicească cu paturi. După cum declară managerul Ovidiu Mimor, de la venirea pe funcţia de director adjunct al lui Gabriel Oprişanu, Autoritatea de Sănătate Publică nu a ajutat nici într-un fel Spitalul Judeţean şi nu a rezolvat nici o problemă a acestuia. Mimor se plânge că de la instalarea lui Oprişanu pe funcţie între cele două instituţii care se ocupă de sistemul de sănătate botoşănean nu a existat nici o colaborare constructivă. Deşi a încercat să ţină ascunse anumite lucruri, Mimor nu a mai suportat acuzaţiile aduse de Oprişanu şi a găsit momentul oportun să le scoată la iveală.
Astfel, acesta a declarat că fără a fi anunţat s-a trezit că secţia de infecţioase a spitalului a fost închisă de Oprişanu şi inspectorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Mihaela Pujină (foto 2 - arhivă). „Într-o zi senină cu soare, am constatat că Spitalul de Contagioase a fost închis de doctorul Oprişanu şi doctoriţa Pujină. Acest lucru este extraordinar de grav. Fără înştiinţarea nici unei instituţii pur şi simplu au închis spitalul pentru că funcţionează în aceleaşi condiţii de 30 de ani”, a declarat managerul Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani.
Motivul închiderii secţiei a fost acela că nu există maşină de spălat. Ovidiu Mimor a adăugat faptul că în momentul în care Oprişanu şi Pujină şi-au dat seama de greşeala pe care au făcut-o şi de neprofesionalismul de care au dat dovadă, cei doi au pus banii din buzunarul propriu, au cumpărat o maşină de spălat în valoare de 60 milioane lei şi au donat-o din partea ASP, secţiei de contagioase a spitalului.
După cum susţine Mimor acesta este punctul de plecare care dus la izbucnirea pozaunui conflict cu Spitalul Judeţean. „Ei m-au amendat după ce au dat din buzunarul lor câte 30 de milioane lei. Pe semne că milionul ala pe care trebuia să îl dau eu îi mulţumeau şi dormeau mai liniştiţi noaptea”, a adăugat Mimor. Acesta a continuat atacul la adresa lui Gabriel Oprişanu şi consideră revoltătoare afirmaţia acestuia precum că îşi compătimeşte colegii de breaslă având în vedere faptul că şi el a lucrat în cadrul Spitalului Judeţean timp de aproximativ un an. Gabriel Oprişanu este acuzat de Mimor de faptul că în momentul în care lucra la spital, el era normat atât la Spitalul Judeţean, cât şi la Spitalul Săveni.
Oprişanu afirma în urmă cu trei zile că planul de management a al lui Mimor seamănă cu o întâlnire cu extratereştri. În acest caz Mimor a ţinut să îl completeze afirmând că „planul meu este ca şi managementul lui prin teleportare. El stă la ASP, gândeşte, trage concluzii cam ce-ar trebui să se întâmple, în mintea lui, în Spitalul Judeţean, după care dă drumul la presă”. Mai mult Oprişanu este acuzat de Ovidiu Mimor că nu vrea să se lupte pentru aducerea în judeţ a computerului tomograf, ci complotează la minister ca acesta să nu mai ajungă la Spitalul Judeţean Botoşani. „În loc să se lupte pentru computerul tomograf să se aducă la acest spital şi să primim şi noi titlul de Spital de Urgenţă 2 A, doctorul Oprişanu merge la minister şi zice că Spitalul judeţean nu are condiţii, populaţia nu are nevoie de computer tomograf şi ne taie domnul ministru de pe listă”, a declarat Ovidiu Mimor.
În ceea ce priveşte comisia de control, Mimor susţine că nu a fost capabilă să copie din actele oficiale nişte indicatori care există deja la ASP. În opinia managerului Spitalului Judeţean „Mavromati”, Oprişanu creează aceste probleme „ori influenţat de cineva, ori este total incompetent şi neprofesionist. Cred că pălăria care vrea să şi-o pună ca director la ASP este prea mare pentru capul lui”.
Gheorghe Hucailă, economist al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, membru în comisia de control, este caracterizat de Mimor ca fiind o figură interesantă, care nu a fost capabilă să copie din darea de seamă şi bilanţul spitalului nişte date corecte pe care să le trimită către Ministerul Sănătăţii. Şi afirmaţia inspectorului ISS, Mihaela Pujină, precum că la Spital nu există compartiment SCIN este neconfirmată de managerul Minor. Acesta susţine că la nivelul unităţii spitaliceşti acest serviciu este înfiinţat încă de la nivelul anului 2001 şi la ora actuală are şapte angajaţi. „Planul de conformare pentru 2006 este realizat în proporţie de 90%, nu zero cum declară ea. Este o mincinoasă, este de rea credinţă, influenţată şi neprofesionistă. Nu îşi ţine demnitatea de medic”, a adăugat Mimor. Acesta i-a recomandat lui Oprişanu să nu îi dea lecţii de management, în condiţiile în care nu este capabil să culeagă corect nişte date. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Muncitoare tratate de către şefi ca pe sclave
Consilierul Ţapu vrea răfuială cu doctorul Bogdan
Criză de operatori pentru Telecentrul din Coşula
Comunicat de presă
Contract renegociat pentru secţia de hemodializă
SIP pregăteşte un nou proces
Răzbunare între deţinuţi
Conac boieresc prădat de hoţi
Poliţist de frontieră găsit beat la volan
Miza din spatele certurilor din Sănătate
Ioan Rotundu
Profesorii vor o altă mărire salarială
Buhăianu acuzat de plagiat
Regata Botoşanilor ajunge la a treia ediţie
Primarul Capotă îşi critică colegii
Comentariu la comentarii (CXXXV)
(Ioan Rotundu)
Săvineni au drum nou
PLD şi PNG se bat pentru acelaşi candidat la Primăria Botoşanilor
Ţâbuleac s-a transfigurat în profesor de politică
Costic vrea să călărească din nou asociaţiile de proprietari
Primarul de Cristeşti se bucură de o primărie nouă
Mâncare încropită după… Groapa
Horoscop
Cugetări şi maxime ale scriitorilor americani
Boală care se ia de la sfârcul pacientei
Program TELE'M Botoşani, joi, 5 iulie
E dreptul dvs. să cumpăraţi. Dar ştiţi cât costă?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog