Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21277
De la 07 Ianuarie 2003
122906926

Regele Mihai a murit

  • 5 December 2017, 23:00

Regele Mihai a murit, la varsta de 96 de ani, la resedinta sa din Elvetia, anunta televiziunea nationala, care citeaza un comunicat al Casei Regale. Regele Mihai I era ultimul monarh in viata care supravietuise celui de-al doilea razboi mondial. Recomandare de lectura: Despre Regii Romaniei Trupul neinsufletit va fi depus pentru doua zile la Castelul Peles din Sinaia si doua zile la Palatul Regal din Bucuresti, in Sala Tronului.
Regele Mihai va fi inmormantant la Curtea de Arges.
Iata mai jos comunicatul Secretariatului Regal:
"Majestatea sa Mihai I a incetat din viata azi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora Romaniei), la resedinta privata din Elvetia.
La capataiul Regelui a stat, pana in ultima clipa, Alteta Sa Regala Principesa Maria.
Custodele Coroanei romane va face o declaratie catre tara.
In cursul zilei de maine va fi facut public, in detaliu, programul funeraliilor.
Trupul neinsufletit al Regelui Mihai I va fi depus in Holul de Onoare al Castelului Peles, iar apoi pentru doua zile in Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de inmormantare va avea loc la Catedrala Patriarhala. Inmormantarea va avea loc la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala.
La dorinta custodelui Coroanei romane, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta traditia inaintasilor Majestatii Sale Defuncte.
Incepand de maine, carti de condoleante vor fi deschise simultan la Castelul Peles, la Palatul Regal din Calea Victoriei si la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispozitia publicului timp de 40 de zile. Condoleante pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/
Toti cei care doresc sa depuna flori, jerbe sau coroane sunt invitati sa o faca, incepand de maine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, in fata intrarii principale". In 16 noiembrie, seful Casei Majestatii Sale, Andrew Popper, anunta ca starea sanatatii lui Mihai "este foarte precara".
"In acest moment, medicii isi concentreaza eforturile pentru a-l mentine intr-o stare confortabila si fara dureri. Previziunile sunt imposibile in astfel de cazuri. Sunt momente mai bune, momente mai proaste, Din fericire, acum situatia s-a stabilizat. Majestatea Sa are si momente cand e constient, momente cand e mai putin constient. Este o evolutie normala in aceasta situatie", spunea Andrew Popper.
Regele Mihai s-a retras din viata publica la inceputul lunii martie a anului trecut, cand Casa Regala a anuntat ca a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant si leucemie cronica si a fost supus unei interventii chirurgicale la o clinica din Lausanne.
Recomandare de lectura: Despre Regii Romaniei
--------------------------------------
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea (1930-1940) si al reginei Elena, principesa a Greciei. Dupa decesul regelui Ferdinand (n. 12/24 august 1865-m. 20 iulie 1927), bunicul sau, in conditiile in care printul Carol, mostenitor al tronului, renuntase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al Romaniei, la numai sase ani.
Din cauza varstei, prerogativele demnitatii regale au fost asumate, in 1927, de o Regenta (1927-1930), in componenta careia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gheorghe Buzdugan, presedintele Inaltei Curti de Casatie, potrivit site-ului www.familiaregala.ro, citat de Agerpres.
Contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretentie asupra tronului, Carol al II-lea a revenit in tara, in 1930, proclamandu-se rege. In aceasta situatie, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In aceeasi luna, regina mama Elena a plecat in exil, regele Mihai ramanand in grija tatalui. A urmat cursurile unei scoli pe care regele Carol al II-lea a organizat-o la Palat, alaturi de copii ce proveneau din toate colturile tarii si din toate categoriile sociale. Mai tarziu, a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara, devenind, la varsta de 14 ani, sublocotenent in Armata Romana, se arata pe site-ul citat anterior.
Dupa o domnie controversata, Carol al II-lea a fost nevoit sa cedeze, la 5 septembrie 1940, principalele prerogative ale puterii generalului Ion Antonescu, iar la 6 septembrie 1940, a transmis prerogativele regale fiului sau, Mihai, care a revenit, astfel, la tron, potrivit volumului ''Istoria Romaniei in date'' (2003).
Incepand cu 1943, in jurul regelui s-a coagulat o opozitie antonesciana, pe fondul schimbarilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
La 23 august 1944, incepand cu ora 22.12, s-a transmis, la radio, Proclamatia catre tara, prin care regele Mihai anunta "iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite", potrivit lucrarii ''Istoria romanilor in timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV ¬ Mihai I'', de Ioan Scurtu. In acelasi timp, s-a anuntat formarea unui guvern de uniune nationala, care a fost insarcinat cu incheierea pacii cu Natiunile Unite: "din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite".
In urma incheierii celui de-al Doilea Razboi Mondial, monarhul roman a fost decorat, in iulie 1945, cu ordinul Pobeda (Victoria), una dintre cele mai inalte distinctii sovietice, ''pentru actul curajos al cotiturii hotarate a politicii Romaniei spre ruptura cu Germania hitlerista si alierea cu Natiunile Unite'', potrivit volumului ''Istoria Romaniei in date'' (2003).
Dupa 1944, treptat, atributiile regelui au fost reduse, pana cand au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. In 1947, in conditiile ocupatiei militare sovietice si a eliminarii de pe scena politica romaneasca a partidelor politice traditionale, PNT si PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol in calea subordonarii tarii intereselor dictate de Moscova.
La 30 decembrie 1947, politicienii comunisti l-au fortat pe regele Mihai I sa abdice si sa paraseasca tara, in ianuarie 1948, impreuna cu familia. La scurt timp, acesta a facut declaratii privind abdicarea sa fortata. Reactia conducerii comuniste nu a intarziat sa apara: in urma deciziei Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, Familiei regale i s-a retras cetatenia romana si s-au confiscat bunurile membrilor sai.
Mihai I s-a casatorit, la 10 iunie 1948, la Atena, cu principesa Ana de Bourbon Parma (n. 18 sept. 1923-m. 1 aug. 2016), din familia regala a Danemarcei. Au avut cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) si Maria (n. 1964).
Familia Regala a locuit, pana la sfarsitul anului 1948, la vila Sparta din Florenta, locuinta reginei mama Elena. Din 1949, regele Mihai I si regina Ana s-au mutat la Lausanne, iar din 1950, in Marea Britanie, unde au locuit pana in 1956, cand s-au stabilit in Elvetia, la Versoix, langa Geneva. Din 2004, s-au mutat la Aubonne, in Elvetia. Regele Mihai a supervizat activitatea Comitetului National Roman, gandit ca un guvern al Romaniei in exil. A pastrat legatura cu refugiatii romani din strainatate si s-a adresat tarii prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Libera.
In aprilie 1992, regele Mihai, impreuna cu familia sa, au sarbatorit, pentru prima oara dupa 44 de ani, zilele de Pasti la Manastirea Putna si au vizitat Bucurestiul, in cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodata, de marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele lor publice, regele Mihai si regina Ana au participat la diverse manifestari organizate fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta din Bucuresti.
La 21 februarie 1997, prin Hotararea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetatean roman.
In cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a Romaniei, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastica si mostenitor la Sefia Casei Regale a Romaniei.
Mihai I a fost membru de onoare al Academiei Romane (19 decembrie 2007) si i-au fost acordate, de-a lungul timpului, titlurile de Profesor Honoris Causa Extraordinar si Senator ad Honorem ale Universitatii 'Babes-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca (12 aprilie 2003), Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si Cetatean de Onoare al municipiului Timisoara (21 mai 2009), Doctor Honoris Causa al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia "Dr. Alexandru Safran", din partea Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (13 octombrie 2010), distinctia "The Freedom of the City of London" din partea Guild of Freemen of the City of London, pentru ca a scurtat "cu cel putin sase luni" cel de-Al Doilea Razboi Mondial, salvand mii de vieti (10 mai 2011), titlul de cetatean de onoare al orasului ceh Kromeriz, acordat in semn de recunostinta pentru rolul pe care l-a jucat in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, in eliberarea de sub ocupatia nazista a mai multor orase (23 octombrie 2011).
La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul ca regele Mihai se retrage din viata publica, dupa ce a fost diagnosticat cu leucemie si cancer, fiind supus unei interventii chirurgicale, Casa Regala urmand a fi reprezentata in toate actiunile publice de catre fiica sa, Margareta. ''Consiliul Regal a luat nota de starea de sanatate a Majestatii Sale, care a fost supus recent unei operatii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicala sunt: 'carcinom epidermoid metastazant' si 'leucemie cronica'. Majestatea Sa urmeaza un tratament complex si solicitant, care il impiedica sa apara in public, si va petrece, de aici inainte, o perioada de refacere'', a anuntat, din Elvetia, Andrew Popper, seful Casei Majestatii Sale.
La 6 noiembrie 2017, Casa Regala anunta, prin intermediul unui comunicat de presa, ca starea generala a Regelui Mihai s-a agravat si prezinta o slabiciune accentuata, cu o scadere semnificativa a rezistentei, adaugand ca Principesa Mostenitoare Margareta s-a intors in Elvetia, iar la 8 noiembrie 2017, Regele Mihai I se afla "in stare de suferinta", la resedinta din Elvetia, alaturi de principesa Margareta si de principele Radu. "Astazi, 8 noiembrie 2017, marea sarbatoare a Sfintilor Mihail si Gavriil il gaseste pe Majestatea Sa Regele Mihai in stare de suferinta, la resedinta din Elvetia, inconjurat de Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu. De asemenea, la resedinta se afla angajatii Casei Majestatii Sale detasati in Elvetia si maicile de la manastirile din Romania care il asista pe Rege neincetat", informa un comunicat postat pe site-ul romaniaregala.ro. Totodata, Casa Regala a precizat ca in cursul serii de 7 noiembrie 2017, un trimis al IPS Iosif ¬ mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale a venit la resedinta din Elvetia pentru a da regelui Sfanta Impartasanie, in prezenta Principesei Mostenitoare.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscopul zilei de 6.12.2017
Bancul zilei: Crăciun fericit!
DJTS a marcat Ziua Ibternationala a Voluntarilor
Margareta, Custodele Coroanei, declaratie catre tara dupa moartea Regelui Mihai:
Incepe un nou timp pentru Casa Regala a Romaniei. Cu aceleasi principii si sentimente ca ale tatalui meu, voi continua sa servesc interesele fundamentale ale poporul roman
Regele a murit si odata cu el se stinge si ideea de monarhie
Trupul Regelui Mihai va fi adus in tara pe data de 13 decembrie (surse)
Jean-Claude Juncker, despre Regele Mihai:
Imi amintesc cu emotie intalnirile noastre si vreau sa aduc un omagiu rolului pe care l-a jucat in promovarea intrarii Romaniei in UE
CCR: Articolul din Codul de procedura penala care reglementeaza administrarea probelor in camera preliminara - neconstitutional
Coruptia Ucide si celelalte grupuri civice anunta suspendarea actiunilor de protest
dupa moartea Regelui Mihai
Liviu Avram, dupa ce Firea a propus ca Piata Victoria sa se numeasca Piata Regelui Mihai:
Pune intr-un conflict inutil doua simboluri ale natiunii, Regele si victoria din Razboiul de Independenta
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog