Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 9 August 2008

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Reportaje
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5673 lei
1 USD = 4.0905 lei


Număr accesări
Astăzi:
7253
De la 07 Ianuarie 2003
51217139

Reportaj de vacanţă

Oraşul de sub Meseş şi vestigiile de la Porolissum (II)

  • Ioan Rotundu

În oraşul de sub Meseş, Zalăul, am intrat venind pe şoseaua europeană dinspre Satu-Mare. Zalăul este un orăşel extrem de cochet, curat, cu clădiri medievale în zona centrală, cu străzi largi, care asigură o circulaţie cât de cât fluentă. L-am traversat la ceas de seară, pentru a reveni a doua zi să-l vedem scăldat în soarele puternic. Practic, locul nostru de popas era cartierul Stâna, aflat dincolo de Măgura Meseşului. Cum ieşi din Zalău, pe europeana spre Cluj, treci curmătura Meseşului aflată la altitudinea de 700 m şi cobori până la Popasul Romanilor, unde trebuie să faci la stânga. După nici un kilometru, în faţă ţi se deschide o vale strâmtă, ce se propteşte în Dealurile Şomeşului. Pe fundul văii, ca nişte cutii de chibrituri, se află casele care formează cartierul Stâna, numit de localnici şi „Groapa lui Oatu”, referire directă la groapa descrisă de Eugen Barbu în romanul cu acelaşi nume.
După ce seara ne-am omenit cu ţuica de Zalău, bând-o din nişte pahare care se pierd între buricele de la degete, şi am mâncat din bucatele specifice zonei, ne-am tras spre odihnă. A doua zi am luat contact cu lumea din Stâna. Aşa am aflat de Drumul Romanilor şi de castrul numit Porolissum.
De lângă biserica din Stâna porneşte spre dealul Pomat, unde se află castrul roman Porolissum, un drum pardosit cu pietre rombice, de o masivitate deosebită. Spre cimitir, drumul se bifurcă. O cale duce la Porolissum, o alta nu se mai ştie unde. Din păcate, localnicii au început să scoată pietrele şi să le dea utilizări pe lângă case. Despre Porolissum am aflat că este cel mai avansat castru roman de după perioada când Dacia a fost cucerită. Era un castru de graniţă, care apăra Dacia romană de barbari, în realitate dacii liberi. Acei daci liberi pe care i-am întâlnit în zona localităţii maramureşene Botiza.
„Porolissum este unul dintre cele mai mari şi bine păstrate pozapăstrate situri arheologice din România. Localizat în zilele noastre în Sălaj, acest centru militar de graniţă a fost stabilit în anul 106 e.n. de împăratul roman Traian pentru a apăra trecerea principală dinspre munţii Carpaţi (Meseş) spre Dacia Porolissensis. După câţiva zeci de ani Porolissum a evoluat într-un important centru comercial care facilita schimburile dintre romani şi barbari continuând să prospere de aproape un mileniu după retragerea romană din Dacia (271 e.n.).” – te informează pliantele turistice.
Când am revenit în Zalău, pentru a cunoaşte mai bine oraşul, mi-a fost dat să remarc o statuie impunătoare, care domină prin masivitatea sa din piatră şi bronz, centrul medieval al oraşului. M-a interesat de către cei care m-au însoţit şi am aflat că este statuia contelui maghiar Wesselenyi (foto 1), care explică unui iobag că starea sa socială îl aşează pe-o treaptă mai jos faţă de cei bogaţi. N-am simţit nici o emoţie privind această statuie, ridicată la 1902, dar, venind de la Porolissum m-am întrebat dacă locul său este şi cel cuvenit în faţa istoriei. Ungurii au venit în Transilvania la aproape o mie de ani de la ridicarea castrului Porolissum de către romani şi daci. Ne-au găsit sub Meseş, cum ne-au găsit şi sub poalele Ţibleşului, la Botiza.
N-au fost primiţi cu pâine şi sare, pentru că nici ei n-au venit cu gânduri de pace şi bună convieţuire. Poate că ar fi fost mai drept în faţa istoriei ca statuia contelui să fi fost alăturată celei a voievodului Gelu. Numai că dacilor de prin partea locului, după ce-au fost călcaţi în propria casă de către ungurii lui Atila, nu le-a mai rămas decât să-şi poarte istoria în suflet, nemaiavând voie nici să gândească la originea lor latină. Poate că se va găsi o inimă de sculptor român care să obţină de la autorităţile oraşului dreptul de a aşeza, în vecinătatea statuii contelui Wesselenyi, o statuie tot atât de pozaimpetuoasă a voievodului Gelu, pentru ca istoria locului să stea statuar şi cu adevărul.
Am mai observat că şi în Zalău sunt urme ale dispreţului faţă de valorile istorice. În centrul civic, cu patalama de la autorităţi, s-a amestecat aerul clădirilor medievale, de o frumuseţe incontestabilă, cu aerul poluat al clădirilor moderne din beton şi sticlă. Clădirea primăriei (foto 2) este una medievală, aspectuoasă, mândră de secolele ce le poartă între zidurile sale. Nu departe de clădirea primăriei se află cea a liceului maghiar, tot o clădire istorică. Între cele două clădiri vechi s-a ridicat un sediu de bancă, din beton şi sticlă, sluţind pentru totdeauna arhitectura zonei. Şi exemplele pot continua.
Dar cel mai mult m-a revoltat să văd cum o catedrală, încăpătoare cât un stadion, ridicată în stil tradiţional ortodox, a fost urâţită prin ridicarea unei clopotniţe asemănătoare unui bloc turn din beton şi sticlă (foto 3). Oare capii Bisericii Ortodoxe Române nu mai au nici un fel de respect pentru tradiţiile şi canoanele bisericeşti? Cred că nu, de vreme ce-au acceptat un asemenea amestec grotesc de bizantinism cu modernism.
Firesc, am aruncat o privire şi prin presa locală, bogată în publicaţii: vreo patru cotidiene şi mai multe periodice. M-a surprins sărăcia şi aria restrânsă a paletei informative, insignifianţa unor evenimente prezentate. Aproape în toate cele şase publicaţii pe care le-am găsit la chioşcul de ziare era prezentată Ziua Internaţională a Cooperaţiei. Ce treabă avea această zi cu presa locală, mai ales când şi în judeţul Sălaj, ca şi în restul judeţelor ţării, Cooperaţia de consum s-a autodesfiinţat, n-am reuşit să mă lămuresc. În schimb, nici o critică la adresa aleşilor, a politicienilor locali, a parlamentarilor. Aveam să fiu lămurit de către foştii colegi de liceu, cu care m-am întâlnit, că presa sălăjeană tratează cu respect autorităţile şi persoanele publice, pe politicieni.
N-am zis nimic! Doar că mi-am amintit că în cartierul Stâna am aflat de pozade o bătrână care stă la pat, paralizată de vreo trei ani, şi care este îngrijită de fiică, fără ca bătrâna să primească vreo pensie, vreun ajutor social sau dreptul de însoţitor. Explicaţia medicilor de la expertiza medicală a fost una năucitoare: n-are nici un drept pentru că este paralizată numai pe o parte a corpului. Un caz social neinteresant pentru presă. Cum tot neinteresant pentru presa din Zahlău s-a dovedit a fi faptul că un şmecheraş a ridicat o fermă de porci chiar în mijlocul cartierului Stâna. Cu avizul primarului. Nici faptul că pietrele unui drum istoric, vechi de două mii de ani, au început să fie scoase şi folosite în alte scopuri n-a trezit interesul presei locale. Aceste aspecte ale vieţii din cartierul Stâna mi-au sărit în ochi în numai o zi, cât am colindat prin partea locului Dar fiecare cu modul său de abordare jurnalistică. Ziariştii din Sălaj nu vor să se pună rău cu autorităţile. Şi ştiţi de ce? Pentru că vin din alte vremuri, când închinau articole elogioase la adresa aceloraşi autorităţi, doar că se numeau alt fel. Iar privilegiile erau aceleaşi, doar ceva mai multe acum.
Cum spuneam într-un alt reportaj, n-am putut ca de la Zalău să nu trag o fugă până în localitatea Teznea, aflată la vreo 20 km distanţă. Am dorit să văd monumentul ridicat în memoria celor 86 de martiri, împuşcaţi de soldaţii unguri în septembrie 1940, când au ocupat Nord-Vestul Transilvaniei, în urma Diktatului de la Viena (foto 4). Au fost împuşcaţi pentru că s-au manifestat româneşte, pentru că n-au acceptat să se umilească în faţa trupelor horthyste, pentru că s-au considerat daci liberi şi stăpâni ai locului de când se ştiu. Şi iar m-a dus gândul la statuia contelui Wesselenyi, care domină sfidător centrul civic al Zalăului, şi m-am întrebat dacă ştim să ne respectăm istoria neamului şi memoria martirilor şi nu cumva le batjocorim.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Comunicat de presă
milioane de euro pentru judeţul Botoşani
Cârlanul dolofan şi proţapul buclucaş
(Lucullus)
Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani
Noutăţile contractului colectiv de munca în construcţii în Italia
Sprijin pentru proiectele noi ale Bisericii Sfânta Maria din Atlanta
Apel în numele celor care apără frontierele limbii române
Românii din Italia strâng semnături pentru modificarea legii votului uninominal
Patriarhia Moscovei intre ignoranta si perfidie imperiala (III)
Program Tele'M Botoşani
Logică de poliţist
Horoscop
Guvernul i-a exclus de la ajutoarele europene chiar pe cei neajutoraţi
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Comentariul comentariilor (CLXIV)
(Ioan Rotundu)
Bătrânii dintr-o comună, terorizaţi de Poliţia Rurală
Conţac dovedeşte că ştie să facă treabă... ca la carte
Pedeliştilor li se va sonda imaginea
Poliţiştii botoşăneni sunt alături de persoanele sinistrate
PSD angajează avocat pentru pensionarii de pe fosta platformă industrială
Parlamentarii botoşăneni ajută sinistraţii
Proiectare gratuită pentru construcţia a 20 de case la Baranca
Un bătrân şi-a omorât nevasta de 66 ani, după care s-a aruncat în fântână
Un italian şi-a ameninţat fosta iubită că îi dă foc la casa din România
Studiu geofizic pentru construirea fântâni în zonele calamitate
Patronii botoşăneni privaţi de credite cu dobândă subvenţionată
„Va ieşi ceva frumos şi trainic în Centrul Vechi”
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Anunţ[email protected]
Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!