Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 9 Septembrie 2016

Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Editorial
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6327 lei
1 USD = 3.9431 lei


Număr accesări
Astăzi:
29235
De la 07 Ianuarie 2003
55876608

Editorial

Perversitate politică marca Liviu Dragnea

  • Ioan Rotundu

Aşa cum am anticipat prin editorialul de ieri intitulat „Otrava a fost împrăştiată. Aşteptăm efectul”, anunţul ca majorarea impozitelor pe salariul angajaţilor s-a dovedit a fi o cacealma politică elaborată în laboratoarele PSD şi realizată prin oamenii pe care acest partid îi are în funcţii cheie în Ministerul Finanţelor.
Mai afirmam în editorialul de ieri că dacă ministrul Finanţelor Anca Dragu nu va declanşa o anchetă internă pentru a descoperi cine sunt autorii intoxicării spaţiului public cu informaţii false, înseamnă că ce a apărut în presă este adevărat. Ministrul Anca Dragu s-a mişcat repede miercuri, când presa vuia de noi majorări de impozite şi taxe pe salariul angajatului, şi l-a descoperit pe autorul acestui apocaliptic scenariu menit să discrediteze Guvernul Cioloş şi să aducă voturi PSD-ului.
Iar cel care a transmis presei informaţiile false , chipurile în mod discret şi ca un fel de exclusivitate s-a dovedit a fi secretarul de stat Gabriel Biriş, şeful Departamentului de Legislaţie Fiscală din Ministerul Finanţelor.
Prins cu ocaua mică, Biriş n-a avut încotro şi ieri dimineaţă şi-a depus demisia la premierul Dacian Cioloş, demisie care a fost aprobată imediat.
Dar lucrurile nu par a se opri aici. Liviu Dragnea, liderul PSD cu calitate de infractor, vrea ca întreg scandalul să nu se stingă fără ca partidul său să nu culeagă ceva roade electorale. Dragnea i-a cerut ieri premierului Dacian Cioloş să prezinte Parlamentului actualul stadiu al economiei româneşti. Afirma Dragnea că ar fi auzit el că premierul vrea să introducă noi impozite şi taxe pe salarul angajaţilor, ceea ce PSD-ul nu va accepta nici în ruptul capului.
Găsim în gestul lui Dragnea cea mai elocventă dovadă de perversitate politică. Văzând că scenariul cu apocalipsa majorării de impozite şi taxe a eşuat fără a produce un impact deosebit asupra electoratului, vrea să-l aducă pe Cioloş în faţa Parlamentului pentru ca ipocriţii, impostorii, corupţii şi infractorii PSD-ului cu mandat de parlamentar să-l poată umili pe Cioloş în faţa ţării.
Mi-o imaginez pe cretina de cristiana Anghel strigând prin Senat că premierul loveşte fără milă în veniturile celor ce muncesc şi protejează interesele celor care fură banii publici. O altă dovadă de ipocrizie, tot senatorul Cristiana Anghel fiind cea care a strigat în Parlament că sumele care se pierd ca venituri la fondul de pensie prin anularea impozitului şi a cotei de sănătate să fie acoperite din banii furaţi. Numai că Anghel se află pe baricada celor care au furat şi fură din banii publici, hoţii şi corupţii fiind grupaţi în PSD, ALDE din care acum face şi ea parte şi mai nou Partidul România Unită.
Cum spuneam, omul PSD-ului plantat în Ministerul Finanţelor, secretarul de stat Gabriel Biriş, n-a reuşit să-şi ducă până la capăt misiunea încredinţată de partid. Priviţi fotografia de faţă. Un tânăr cu privirea viclean㒠şi zâmbetul puţin ironic, fizionomia omului prins când punea la cale o faptă reprobabilă.
Mutat în Parlament, cum spuneam, scandalul va mai dura vreo săptămână două după care se va stinge. Premierul Cioloş este destul de experimentat în jocuri politice şi va şti cum să contracareze în Parlament toate atacurile ce i le pregăteşte Dragnea şi al lui PSD.
Necazul însă este altul. Maturitatea politică a majorităţii votanţilor români este una precară. Ei sunt uşor de influenţat cu fel de fel de zvonuri prăpăstioase pentru că n-au capacitatea necesară de a discerne realitatea de fictivitate, minciuna de adevăr şi când sunt manipulaţi într-o direcţie sau alta.
Otrava pusă de PSD cu mâna lui Biriş va mai lucra o perioadă de timp în mintea românilor care stau cu ochii ţintă la Antena 3 şi România Tv, după care efectul său va dispărea complet. Numai că pe măsură ce ne apropiem de ziua alegerilor parlamentare astfel de otrăvuri vor mai fi împrăştiate pentru că alaiul de corupţi încolonat în PSD. ALDE şi PRU vrea să scape cu orice preţ de anchetele DNA.
Iar scăparea poate veni numai dacă preiau din nou guvernarea în România şi formează o majoritate parlamentară care să le permită modificarea legislaţiei penale pentru a putea dormi fără teamă pe munţii de bani furaţi, clamaţi ipocrit de senatorul Cristiana Anghel că Guvernul Cioloş nu-i readuce la bugetul ţării. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]
 

  
Premierul va prezenta datele economice din acest an in fata Parlamentului,
la solicitarea lui Dragnea
Neagu Djuvara evoca momente importante din viata sa, sub un titlu incitant:
Ce-am facut in ultima suta de ani
Klaus Iohannis a avizat urmarirea penala a fostului ministru de Interne Petre Toba
Pretul cafelei se pregateste de o explozie
Darabani: Traseul politic al consilierului liberalul turmentat
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Cum a ajuns Mugur Isarescu sa castige peste un sfert de milion de euro pe an
Contractul de munca i s-a terminat din 2014
Donald Tusk cere Marii Britanii sa declanseze cat mai rapid mecanismul de iesire din UE
Horoscopul zilei de 9.09.2016
Bancul zilei: Cina cea de Taină
Deputaţi şi poliţişti cu instincte criminale
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!