150 de ani de la unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia

Născut la 14 octombrie 1813, la Hilişeu, în fostul ţinut Dorohoi, ca al doilea fiu al cărturarului Vasile Vârnav şi al Mariei (Gheucă), Scarlat Vârnav înscrie un impresionant palmares biografic, zbuciumat şi performant, cu servicii în slujba Revoluţiilor de la 1848 din Franţa şi Principatul Moldovei şi în Epoca Unirii şi a lui Cuza Vodă.
Din bogata sa faptică desprindem: studii de drept, la Paris (L’Ecole de Droit) şi, simultan, de filozofie şi literatură, la Sorbona – 1837 – 1840; 2/14 decembrie 1845 înfiinţează Societatea Studenţilor Români din Paris, o societate care reunea pe tinerii moldoveni şi munteni, cu vederi progresiste, animaţi de nevoia de propăşire a ţării; aici, la Paris, în aceşti ani, trebuie găsită ataşarea sa la francmasonerie, odată cu cea a altor tineri români; 1845 – cumpără 16 opere de artă, care vor fi baza înfiinţării viitoarei Pinacoteci ieşene; 1846 – fondează Biblioteca Română din Paris, cu sediul în propria locuinţă din Paris; După cum este şi ctitorul Capelei Române din Paris; Februarie 1848, când izbucneşte Revoluţia, se înrolează în Garda Naţională franceză, asigurând servicii medicale şi, ulterior, revine în ţară, cu toată vigilenţa regimului Mihai Sturdza, implicându-se în acte revoluţionare paşoptiste, la care lua parte activă şi fratele său, Dr.C.Vârnav; …1850 – la Hilişeu, cu treburi la moşie; din 1855 – la M-rea Neamţ, activând pentru Unire, fără a uita însă de Hilişeul natal, de consătenii săi, pe care-i iubea mult şi cărora le admira des „cîmaşa curată de fuir, chimirul roşu şi căciula ţărăneasc㔠şi unde, când „Viind alegerile pentru Divanul Ad-hoc, el strânge pe sătenii de pe moşia lui şi a fratelui într-o piaţă pe care o botezase „a Unirii” şi de acolo, cu femei, cu copii, până şi cei din faşă” îi conduce „cu cea mai mare pompă, în sunetele clopotelor şi în clocoteala oacelor (…), strigând: Vivat Unirea, că a reînviat naţia română!” (N. Iorga).
Scarlat Vârnav alias Sofronie s-a afirmat ca un susţinător fervent al reformelor lui Cuza Vodă, la care, oricare ar fi, „Popa Vârnav zice DA!” şi, făcând-o el, ceilalţi cum să nu-l urmeze? S-a afirmat, totodată, în nobila acţiune de colectare de fonduri pentru construirea spitalului din Bârlad, oraş în care cetăţenii îl preţuiau mult, alegându-l şi deputat liberal (1867), oraş în care avea să şi moară, într-o modestă cameră de hotel, la 30/31 ianuarie 1868, fiind înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Voievozi din localitate.
Sintetizând, Scarlat Vârnav alias Sofronie Vârnav a ilustrat profund patriotismul românesc, statutul de mason legându-l de floarea Revoluţiei Paşoptiste Române, completându-le pleiada de valori remarcabile. (Ionel Bejenaru)