Pe scenă s-au aflat o parte dintre preoţii Protopopiatului Darabani, la loc de mare cinste stând şi primarul comunei Păltiniş, Costel Romanescu, cel care a contribuit substanţial financiar şi material la întemeierea mănăstirii.
Mănăstirea va avea hramul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, născut la Crăiniceni la 23 iulie 1913 şi decedat în ziua de 5 august 1960 într-o peşteră din ţinutul Hozeva din Israel unde s-a nevoit întru credinţa ortodoxă de Rit Vechi.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe l-a trecut în rândul sfinţilor la 20 – 21 87nie 1992 sub numele de „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ”. Sfântul mai este cunoscut şi sub numele de Ioan Iacob Românul sau Ioan Iacob Hozevitul.
Evenimentul de ieri s-a dorit a fi şi unul de comemorare a sfântului, data de 5 august fiind data morţii sale. Cum la astfel de evenimente se adună mulţi creştini şi la sfinţirea de ieri au fost prezente peste 1000 de persoane Zona viitoarei mănăstiri fiind una de pantă, participanţii s-au aşezat care şi pe unde au crezut de cuviinţă şi cât mai aproape de scena pe care s-a desfăşurat slujba religioasă.
Pentru a vizita casa memorială (foto) a sfântului şi bisericuţa „lui Manole” cum spunea un localnic, trebuia să treci printr-o portiţă îngustă şi să cobori un şir de trepte. La un moment dat la portiţă s-a creat o înghesuială şi câteva femei au început să ţipe la cei din spate să nu se mai împingă. Conflictul s-a stins la fel de repede de cum s-a creat.
Prezenţa mea n-a trecut neobservată pentru localnici care s-au adunat în jurul meu curioşi să afle detalii despre reportajul care s-a difuzat sâmbătă seara pe Tele’M Botoşani intitulat „Biserica interzisă” Realizat acum 8 ani, mai exact în 12 august 2012, reportajul a surprins conflictul care s-a declanşat între localnici, autorităţile laice şi bisericeşti pe seama bisericii ridicată de săteanul Marin Manole care a pictat interiorul după canoanele Ritului Vechi în care a crezut şi sfântul dar ierarhii Bisericii n-au acceptat acest lucru şi au refuzat sfinţirea.
Reportajul mai include şi două interviuri cu foşti colegi de clasă ai sfântului care în august 2012 erau în viaţă şi aveau vârsta de aproape 100 de ani.. Mulţi n-au văzut reportajul la difuzarea din 2012 şi au rămas foarte miraţi că „proorocirea” mea de atunci din finalul reportajului s-a împlinit duminică. Spuneam atunci că Manole, sătenii,l preoţii vor găsi până la urmă o cale de împăcare pentru ca memoria sfântului să fie cinstită cum se cuvine.
Puteţi revedea reportajul dând clik pe imaginea de faţă. Despre piedicile care au stat în calea întemeierii acestei mănăstiri voi realiza un reportaj separat, un reportaj de arhivă care să zugrăvească în imagini şu cuvinte tot ceea ce s-a întâmplat de la canonizarea sfântului în iunie 1992 şi până la evenimentul de ieri, 5 august 2018.