Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
13357
De la 07 Ianuarie 2003
67740928

A început pregătirea „Zilelor Oraşului Flămânzi – ediţia a II-a”

  • 2 June 2010, 23:00
Cu toate că până la 13 august, data la care va debuta cea de-a doua ediţie a „Zilelor Oraşului Flămânzi” mai sunt aproape două luni şi jumătate, Primăria Flămânzi, principalul organizator al manifestării, se preocupă deja de procurarea fondurilor necesare desfăşurării festivalului şi de alcătuirea programului artistic care va avea multe, multe surprize.
În acest sens, încă de săptămâna trecută, primarul Constantin Pitorac şi profesorul Petrică Murariu, consilierul său personal pe proiecte, au întocmit şi depus, la Fondul Cultural Naţional, o cerere de finanţare a simpozionului, care anul acesta se va intitula „Dimitrie Iov - jertfă pe altarul unităţii naţionale”, şi va fi dedicat, după cum este lesne de înţeles, celei mai pregnante personalităţi locale apărute de-a lungul veacurilor.
Cu acest prilej, va fi lansată cartea, botezată provizoriu „Fericire încătuşată”, dedicată cărturarului martir din Flămânzi şi vor avea loc expuneri susţinute de câteva dintre puţinele persoane care l-au cunoscut şi care mai trăiesc. Vor fi prezenţi la simpozion, ca invitaţi, reprezentanţi ai administraţiei locale din Soroca, oraşul din Republica Moldova în care Dumitru Iov a fost, în două rânduri prefect, deţinuţi politici din epoca comunistă de tristă amintire, între care scriitorul Gheorghe Penciu, cel în braţele căruia a decedata scriitorul în infirmeria puşcăriei de exterminare Gherla, profesori, scriitori, cercetători, persoane care l-au citit sau, indirect, l-au cunoscut.
Un proiect asemănător a depus, simultan şi Asociaţia Cultural Sportivă “Trei Generaţii”, care se ocupă de organizarea celorlalte două zile ale manifestării, în speţă de spectacolele destinate tineretului şi iubitorilor de folclor. (B.P.F.)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


Inspectorul şcolar Daniel Năstruţ a fost condus pe ultimul drum
Scandal liberal de la toboganul din Parcul Eminescu
Comunicat de presă - Teatrul Eminescu
„… doi bani” cu Vasilache
Ţigări confiscate – Botoşani
Băsescu a fost arestat. Ce facem mai departe?
Două miliarde de euro pentru reabilitarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene
Concurs al pompierilor voluntari şi privaţi
Experienţele trăite în stare de moarte clinică au explicaţii biologice
Va fi preluat Spitalul judeţean cu tot cu datorii?
Teledetecţia pune în pericol subvenţia
Paul Secrieru nu mai este subprefect
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Guvernul a aprobat descentralizarea în sănătate
Managementul de la 373 de spitale va fi transferat la autorităţile locale
Patru directori adjuncţi de la DADR au devenit interimari
Directorul de la APIA a devenit interimar
Bugetarii mizează pe greşelile Guvernului Boc
Se vrea secretizarea contractelor de achiziţii publice
Mihai Chiţac nu trebuie să mai plătească despăgubiri victimelor revoluţiei
Sindicatele din învăţământ continuă greva şi vor să blocheze anul şcolar
Horoscop
Bancul zilei: Comercială
Bucătpria Jurnalul: Ciulama de bureţi cu mămăliguţă
Cele cinci mituri ale sistemului de pensii din România
Acţiune culturală la Biblioteca Judeţeană Botoşani
Războiul cumnatelor şi imoralitatea poliţistului (II)
şapte copii trăiesc în condiţii inferioare animalelor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!