Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3521
De la 07 Ianuarie 2003
123137261
pnl

A intrat în vigoare legea privind protecţia cadrelor medicale

  • 20 October 2011, 23:00
Proiectul privind înăsprirea pedepselor pentru persoanele care agresează cadrele medicale a căpătat putere de lege. Acesta a fost aprobat şi urmează să intre în vigoare de luna viitoare.
Actul normativ aprobat cu două zile în urmă se constituie ca o completare la Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că aceste modificări erau necesare pentru a descuraja persoanele care au tendinţa de a se manifesta agresiv în cabinetele medicale sau atunci când cadrele medicale din serviciile de urgenţă le acordă ajutorul lor sau rudelor lor.
Pentru jignirea cadrelor medicale, pentru agresivitate verbală, ameninţări împotriva medicilor, asistenţilor sau a oricăror alte persoane ce fac parte din persoanelul sanitar, şi care sunt în timpul exercitării profesiei, agresorii pot face sta şi doi ani după gratii. dacă se ajunge la lovirea personalului medical, închisoarea este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.
Dacă cel lovit suferă o vătămare coroprală, numărul anilor după gratii pe care îi va petrece agresorul ajunge la 5, iar dacă vătămarea corporală produsă este gravă, pedeapsa poate ajunge până la 12 ani după gratii.
“Prin noile măsuri urmărim descurajarea celor care nu respectă corpul medical aflat în exerciţiul funcţiunii şi munca depusă de angajaţii din sistem. Şi, din nefericire, au existat în ultima perioadă unele cazuri îngrijorătoare", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Un banc lipsit de… logică
Reţeta zilei: Pui umpluţi şi fripţi
O trădare a intereselor româneşti care va rămâne în Istorie
Poliţia a confiscat mii de euro de la o reţea de cerşetori-ţigani
banii urmau sa ajungw în România
Alegeţi pacea sau veţi fi atacaţi fără încetare!
Accident de muncă suferit de fostul sef al ITM Botoşani
Silvia Pasat şi-a fracturat piciorul în timpul unui control
Al-Jazeera a prezentat poze cu Muammar Gaddafi mort
Muammar Gaddafi a fost ucis
mii de libieni au ieşit pe străzi pentru a saluta moartea dictatorului
Cum ajunge piaţa de carburanţi sub control răsăritean
Comasarea spitalelor din nou pe masa consilierilor judeţeni
Botoşani: Ţâbuleac s-a supărat pe ANRSC că nu-l lasă să ne amendeze
Ţâbuleac pregăteşte demiterea lui Oprişanu
Georgescu a căzut în dizgraţia preşedintelui CJ
Fonduri insuficiente pentru bolnavii HIV
Probleme în Sănătate cu salariile pe luna decembrie
Aseară, jandarmii au dat năvală peste Lumea lu’ Rotundu
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog