Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7293
De la 07 Ianuarie 2003
122867360

Administraţia Prezidenţială- reacţie la decizia din Parlament

  • 27 July 2006, 23:00
Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis joi, 27 iulie, păstrarea în funcţie a celor doi şefi ai serviciilor secrete, Radu Timofte la SRI, şi Gheorghe Fulga la SIE, până la numirea înlocuitorilor acestora. Ca urmare, Administraţia Prezidenţială a reacţionat, făcând o serie de precizări. Într-un comunicat de presă se arată că urmare a cererilor de demisie din funcţie prezentate de către directorul SRI, Radu Timofte şi directorul SIE, Gheorghe Fulga, preşedintele României a luat la cunoştinţă de cele două demisii şi a acceptat ca cele două persoane să elibereze funcţia în termenul legal de 30 de zile. „Preşedintele a dorit ca Parlamentul să cunoască punctul de vedere al domniei sale. Aceasta este semnificaţia semnăturii Preşedintelui pe cele două cereri”, se arată în comunicatul de presă. Administraţia prezidenţială a atras atenţia că legile de organizare şi funcţionare ale celor două servicii secrete nu prevăd, în mod expres, instituţia unde pot fi depuse demisiile. „Conform principiului simetriei formelor juridice, cel care numeşte poate să şi elibereze din funcţie. Având în vedere că, în procesul de numire al directorilor celor două servicii, atât Parlamentul, cât şi Preşedintele României au atribuţii, precum şi că Parlamentul României se află în vacanţă parlamentară, cele două demisii au fost prezentate Preşedintelui. Şeful statului a transmis imediat Parlamentului cele două cereri, în data de 21 iulie 2006. Conform art. 79 din Codul muncii, demisia este un act unilateral de voinţă, al celui care, printr-o notificare scrisă, comunică încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz de cel mult 30 de zile de la data demisiei. În următoarele 30 de zile Parlamentul este obligat să elibereze din funcţie, ca urmare a demisiei, pe cei doi şefi ai SRI şi SIE numai dacă aceştia, în mod expres, nu doresc să revină asupra cererilor de demisie”, se arată în comunicatul de presă. În ceea ce priveşte propunerile de numire a noilor şefi de servicii, Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele nu poate face nominalizări, înainte de eliberarea din funcţie a actualilor directori demisionari de către Parlament, în plenul Camerelor reunite. Pe de altă parte, legile de organizare şi funcţionare a celor două servicii nu prevăd un termen în care preşedintele este obligat să facă nominalizări pentru cele două funcţii. (Standard Media)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


„Vocea curat㔠este una murdară
Ioan Rotundu
Horoscop
Comentariu la comentarii (CXXII)
(Ioan Rotundu)
Maşina de vot a PSD-ului funcţionează ireproşabil
Alianţa nu mai poate nici mârâi în CJ
Avertizare meteorologică
Valoarea amenzilor aplicate de ITM a crescut
Cupa de vară la Ripiceni
Ştefăneştii îşi vor valorifica potenţialul tradiţional
Furt dintr-o casă nelocuită
Discriminarea la locul de muncă nu mai este o problemă
O mâncare trăsnită
Plecarea Elenei Condrei, o bucurie pentru membrii PNL
Incendiu a cărui cauză e necunoscută
Ploaie de amenzi în mediul rural
Tariceanu nu s-a opus restructurarii Guvernului
PSD- atac la actuala conducere
Valeriu Stoica acuză un atac concertat la preşedinte
Suspendarea preşedintelui, o idee care surâde PSD,PRM,UDMR
Mamele se întorc la muncă pe acelaşi post
Se schimbă sistemul de raportare a laptelui gratuit distribuit sugarilor
Basarabia se descentralizează
CJ face lobby la municipiu pentru Liceul de Ştiinţe ale Naturii
Samtid - ul riscă întârzieri la Săveni
Ultimatum pentru Mitropolie
Zone periferice căutate pentru construcţii private
Control finalizat cu amenzi de zeci de milioane
623 de miliarde pentru dotările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
Împotriva voinţei lor
PD- atac la Parlament
PD- dezamagiti de PNL
PNL- şantajul prezidenţial
Preotul zvăpăiat sau crupele popeşti
Declaraţie de presă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog