Intr-o postare de marti, intitulata "Disperarea macoveilor", fostul premier scrie ca "societatea romaneasca a fost infectata de politica urii, a radicalismului ce divizeaza prin stigmatizarea unor categorii sociale ori a unor persoane".
"Miercuri se desfasoara un nou termen din dosarul Trofeul calitatii, dosar al carui obiect nu este nici distrugerea Flotei, nici jaful de la TVR, nici smecheriile incredibile de la Restituirea proprietatilor. In dosarul Trofeul calitatii sunt acuzat de Daniel Morar ca, in urma cu opt ani, m-as fi ocupat de afise electorale inca inainte de a fi candidat la prezidentiale, respectiv ca s-ar fi produs un prejudiciu care nu a fost inca descoperit de Curtea de Conturi. Niciunul din cei 974 de martori, chemati de DNA nu a relatat vreo implicare a mea, nu exista nicio proba impotriva mea dar pentru Morar si Macovei acest proces a capatat o miza uriasa," noteaza Nastase.
"Si acum, la incheierea celor 4 mandate ale sale la conducerea DNA, Morar are nevoie, cu orice pret, de o condamnare a mea, pentru a justifica eforturile facute, cheltuielile imense dispuse, in incercarea de a gasi un temei pentru acuzatiile si dosarele de hartuire judiciara fabricate impotriva mea. De aici, presiunea publica enorma pe care o face aspra judecatorilor, prin santajul cu MCV-ul si cu Comisia Europeana," sustine liderul PSD. Potrivit acestuia, "disperarea echipei Macovei&Co. a ajuns la cote uriase, ca urmare a esecului partidului pe care l-au capusat, cu sprijinul caruia si-au construit sinecuri la Bruxelles si cariere publice".
"Daca eu as fi condamnat, justitia ar fi 'eliberata' (de controlul cui, al lui Traian Basescu?), iar daca as fi achitat, justitia nu ar mai fi, vezi-doamne, independenta. Pentru gasca Monicai Macovei nu conteaza lipsa probelor din dosar ori nevoia desfasurarii corecte a procesului," mai scrie presedintele CN al PSD.
Agenţia de ştiri HotNews