Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13467
De la 07 Ianuarie 2003
122899116

Alianţa ia atitudine la imoralitatea din învăţământ

  • 6 August 2006, 23:00
Recorectarea tezelor la bacalaureat a adus, pentru prima dată, la suprafaţă mizeria din sistemul de învăţământ, ce prinsese rădăcini adânci, persistând de o bună perioadă de timp. Acest subiect era însă tabu, creându-se un lanţ al slăbiciunilor în care erau implicaţi deopotrivă elevii, părinţii şi personalul din sistemul de învăţământ. Din cei 94 de profesori sancţionaţi de Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hârdău, 16 sunt din Botoşani, fapt care ar trebui să dea de gândit. În fruntea listei botoşănenilor se află dascălii Ciprian Manolache şi Lucian Băleanu, care au supraevaluat lucrările cu 3,5 până la 4,5 puncte. Se pare că acest lucru a fost fatal pentru ei, urmând desfacerea contractului de muncă al acestor doi profesori, ce prin exemplul dat, au adus o pată neagră învăţământului botoşănean. Aceştia sunt urmaţi însă de alte 14 cadre didactice prinse asupra faptului, dar este greu de crezut că acestea sunt singurele care au adus prejudicii absolvenţilor de liceu. Ei sunt Mihai Chis, Liliana Turcu, Elena Agachi, Cornelia Popescu, Aspazia Aiorgulesei, Mihaela Baltă, Viviana Leonte, Constantin Ceucă, Gabriela Simionescu, Carmen Dulgheriu, Vasile Pop, Carmen Hriţuc, Luminiţa Stoica şi Nina Hrapciuc. Conducerea Alianţei de la Botoşani a luat atitudine vis a vis de acest delicat incident. Executivul PD şi PNL Botoşani se vor întruni într-o şedinţă la sfârşitul săptămânii viitoare, invitând la discuţii şi inspectorul general de la Botoşani, liberalul Horia Negrescu, pentru a pune la punct o strategie, finalizată printr-o interpelare adresată ministrului Mihail Hârdău. Preşedintele democraţilor botoşăneni Radu Drăguş consideră că este foarte grav faptul că judeţul Botoşani a fost dat ca exemplu negativ. „Este păcat că elevii au fost obişnuiţi atâta timp cu minciuna. Au fost minţiţi asupra capacităţilor şi pregătirii lor, iar acest lucru este foarte grav” , opinează democratul botoşănean. Acesta consideră măsurile luate de ministrul Hârdău dure, dar opinează că atitudinea profesorilor corupţi vine ca urma a faptului că fiecare discuţie s-a rezumat până acum la salariile cadrelor didactice. Drăguş recunoaşte că există nevoi mari în ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, dar vede în exemplul dat de cei 16 dascăli o pată neagră ce şi-a lăsat amprenta asupra sistemul de învăţământ botoşănean. Poziţia nu este în momentul de faţă foarte clară, aşteptând întrevederea de la sfârşitul săptămânii, când în şedinţa comună a celor două formaţiuni politice de la putere se va contura un punct de vedere clar ce va ajunge la ministrul Hârdău. „În pofida acestui incident nu cred că profesorii se vor linişti. Sunt convins că vor exista în continuare tentative de obţinere a banilor în acest fel de către cadrele didactice” , a declarat Radu Drăguş. Fenomenul este complex. Este evident că dascălii mai sus menţionaţi trebuie să îşi asume responsabilitatea actelor lor şi, odată descoperiţi, să suporte consecinţele care se impun. Nu trebuie extins însă fenomenul asupra întregului sistem de învăţământ. Multe aspecte au favorizat transformarea examenelor într-o afacere profitabilă, aşteptată cu nerăbdare de dascăli la sfârşit de an şcolar. Atâta timp cât media de la bacalaureat are un procentaj mare la majoritatea facultăţilor spre care se îndreaptă tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii, părinţii şi elevii, care se fac părtaşi la frauda profesorilor vor prefera să respecte tacit „tariful” de bacalaureat pentru a-şi vedea copiii în facultate la buget. Situaţia este mai rentabilă şi pentru aceştia, deoarece acest examen de bacalaureat ce îi propulsează pe o poziţie bună, îi scuteşte fără îndoială de o taxă anuală la facultate, incomparabil mai mare. În acest fel ambele părţi, atât profesorii, cât şi elevii îşi ating scopul. Factorul moral contează mai puţin pentru părţile implicate ce consideră echitabil proverbul „Scopul scuză mijloacele”. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (CXXVIII)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
PNL- răspuns la acuzaţii
La Iaşi se numără victimele comunismului
Iaşiul, scena luptelor politice cu insulte
Strategul PSD Vasile Dîncu nu exclude o guvernare cu PNL
Firmele pot refuza să angajeze fumători
Rodipet a revenit în proprietatea statului
Ulciorul buclucaş
Primarul promite un Festival al verii de neuitat
Lucrurile se complică la Colegiul „A.T. Laurian”
Pericolul gripei aviare se menţine
Camere agricole create prin descentralizare
Cupa de vară Dobârceni la a VI-a ediţie
Prins în flagrant
Fugar de la locul faptei
Beat la volan şi fără permis de conducere
Încercarea de depăşire l-a băgat în şanţ
Alcoolul l-a făcut să nu mai vadă volanul
Deficit de personal la Parchetele judeţului Botoşani
Mai puţini inculpaţi trimişi în judecată
Funcţionarii publici se judecă pentru prima de vacanţă
Furtuna a făcut ravagii şi la Botoşani
Circa 5% din amenzi sunt contestate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog