Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12769
De la 07 Ianuarie 2003
122872836

Ambasadorul american, atac la politicienii care imbratiseaza nationalismul economic si ataca multinationalele:

  • S-ar putea sa fie influenta nociva a Rusiei, s-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginala, xenofoba si rasista a extremei drepte
  • 9 October 2017, 23:00
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, a lansat luni un atac extrem de dur la adresa politicienilor si ziaristilor care promoveaza nationalismului economic, care se opun liberalismului si care ataca multinaţionalele "prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti ale unor întreprinderi legitime".
"Recrudescenţa acestei retorici antisemite, însoţite de transformările economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care încearcă să manipuleze opinia publica şi să îndepărteze România de temelia principiilor ei euro-atlantice", a spus ambasadorul american in mesajul de Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului.
Klemm a adus in discutie si impactul stirilor false asupra Romaniei: "Această animozitate este agravată de răspândirea diverselor scenarii false, fake news, care îşi croiesc drum dinspre Internet în discursul public. Asemenea scenarii au o singură finalitate, un singur scop: să ne dividă, să ne slăbească instituţiile şi să ne polarizeze societăţile. Politicienii şi jurnaliştii care cedează tentaţiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simţind că există şansa unui câştig pe termen scurt chiar dacă ei nu cred în mod necesar în respectivele scenarii. Dar acest oportunism este în cele din urmă devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizează de fapt opera duşmanilor noştri, a celor care încearcă sa ne facă rău".
Hans Klemm a incercat sa raspunda si intrebarii legate de interesele care stau in spatele acestor atacuri: "S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginală, xenofobă şi rasistă a extremei drepte. S-ar putea să fie influenţa nocivă a Rusiei. S-ar putea să fie cei care încearcă să divizeze comunităţile prin agitaţii de un naţionalism economic strident. Toţi caută să ne slăbească parteneriatele şi orientarea noastră transatlantică pentru propriile scopuri ostile".
Reprezentantul SUA la Bucuresti a oferit si solutia: “Singurul nostru răspuns la această ameninţare este identificarea acestor scenarii şi rezistenţa în faţa lor. Iar cei care le diseminează involuntar trebuie făcuţi să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Pentru că numai prin rezistenţă, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem să readucem un echilibru Europei şi lumii”.
Discursul integral al lui Hans Klemm (sursa: Ambasada SUA)
Membri ai Parlamentului, domnule consilier, reprezentanți guvernamentali, distinși oaspeți, Excelențele voastre, doamnelor și domnilor,
Cu prilejul comemorării astăzi a tuturor victimelor Holocaustului, să luăm aminte şi la o tendinţă ingrijorătoare care prinde contur în Europa, o tendinţă care aminteşte de aceeaşi retorică ce a cauzat Holocaustul.
Din pacate, antisemitismul a fost prezent în diferite forme in Europa timp de sute de ani, poate un mileniu. Cu toate acestea, pentru aproape 50 de ani după cel de-al Doilea Război Mondial, amintirea ororilor Holocaustului a servit pentru întregul continent drept piedică în faţa antisemitismului.
Şi totuşi astăzi, cei care se opun liberalismului şi îmbrăţişează naţionalismul economic caută din nou să îi atace şi să îi demonizeze pe evreii din Europa şi pe cei din afara ei. Fac acest lucru direct, prin manifestaţii naţionaliste şi vandalizarea memorialelor şi a cimitirelor. Dar fac acest lucru şi indirect, prin atacarea companiilor multinaţionale şi prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti ale unor întreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate şi de a prezenta concluzii funeste.
Recrudescenţa acestei retorici antisemite, însoţite de transformările economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care încearcă să manipuleze opinia publica şi să îndepărteze România de temelia principiilor ei euro-atlantice.
Această animozitate este agravată de răspândirea diverselor scenarii false, „fake news”, care îşi croiesc drum dinspre Internet în discursul public. Asemenea scenarii au o singură finalitate, un singur scop: să ne dividă, să ne slăbească instituţiile şi să ne polarizeze societăţile.
Politicienii şi jurnaliştii care cedează tentaţiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simţind că există şansa unui câştig pe termen scurt chiar dacă ei nu cred în mod necesar în respectivele scenarii. Dar acest oportunism este în cele din urmă devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizează de fapt opera duşmanilor noştri, a celor care încearcă sa ne facă rău.
S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginală, xenofobă şi rasistă a extremei drepte. S-ar putea să fie influenţa nocivă a Rusiei. S-ar putea să fie cei care încearcă să divizeze comunităţile prin agitaţii de un naţionalism economic strident. Toţi caută să ne slăbească parteneriatele şi orientarea noastră transatlantică pentru propriile scopuri ostile.
Singurul nostru răspuns la această ameninţare este identificarea acestor scenarii şi rezistenţa în faţa lor. Iar cei care le diseminează involuntar trebuie făcuţi să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Pentru că numai prin rezistenţă, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem să readucem un echilibru Europei şi lumii.
Aşa cum ne-am angajat să nu uităm niciodată coşmarul Holocaustului, trebuie să fim vigilenţi în prevenirea atacurilor actuale şi viitoare împotriva tuturor minorităţilor culturale şi religioase. Nu trebuie să permitem ca aceşti oameni să fie ţapi ispăşitori pentru aceia care se simt frustraţi din cauza unei lumi ce devine din ce în ce mai interconectată.
În ceea ce ne priveşte, Statele Unite sunt mândre de parteneriatul strategic pe care l-am avut cu România în ultimii 20 de ani. Prin intermediul său, am reuşit să acţionăm constructiv în legătură cu multe probleme, inclusiv nevoia de a combate discriminarea în toate formele sale. Privim de asemenea spre Uniunea Europeană şi eforturile pe care aceasta le-a depus în vederea armonizării relaţiilor dintre statele membre şi popoarele sale.
Aşa cum renumitul american, renumitul fiu al României Elie Wiesel a spus cândva, „Întotdeauna trebuie să luăm partea cuiva. Neutralitatea ajută pe opresor, niciodată pe victime. Tăcerea îl încurajează pe torţionar, niciodată pe cel chinuit”.
Mulţumesc pentru atenție.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Substituire etnică în scop sexual
Horoscopul zilei de 10.10.2017
Dragnea, despre Dosarul Belina:
Cred ca sesizarea la Curtea Constitutionala o va face domnul Tariceanu
Jens Stoltenberg, la Adunarea Parlamentara a NATO: Romania este importanta in foarte multe privinte
Sondajul Avangarde care anunta prabusirea increderii in Guvernul Tudose nu a fost comandat de PSD
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie
Ce se stie despre Kim Yo Jong, noua "printesa" de la Phenian.
Sora lui Kim Jong Un a ajuns in Biroul Politic, care ia cele mai importante decizii in Coreea de Nord
Negocierile pentru Brexit, la punctul mort: Ambele parti sustin ca mingea e in terenul celeilalte
Dragnea, reactie la acuzatiile lui Gelu Diaconu: "Eu nu pot sa urmaresc toate prostiile de pe Facebook"
A inceput atacul lui Dragnea la premierul Tudose?
Nevinovăţia lui Conţac a apărut după încarcerarea acestuia (II)
Ioan Rotundu
CJCPCT Botoşani - Comunicat de presă
Primăria Botoşani - Comunicat de presă
Consiliul Judeţean Botoşani – Comunicat de presă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog