După ce în urmă cu mai bine de un an a depus o reclamaţie la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, un botoşănean abia în acest an şi-a găsit dreptatea. Mihai Istrate, din Botoşani, a depus o reclamaţie încă din luna iunie anul trecut precum că a cumpărat de la societatea Altex un aparat de aer condiţionat, care nu corespundea calităţii cerute. Deşi a vrut să cumpere un aparat performant, botoşăneanul a primit de la Altex un aparat de aer condiţionat cu caracteristici inferioare celor declarate.
Într-un final, firmei i s-a întocmit proces verbal cu una dintre cele mai mari amenzi pe care le-a dat oficiul până la ora actuală. Este vorba de o amendă de 300 milioane lei vechi, a declarat Dumitru Monacu, directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani. Iniţial reclamaţia a fost depusă la oficiu încă din 27 iunie 2006. La momentul respectiv echipa de control a OJPC a dispus o măsură de rezolvare în termen de zece zile. În data de 7 martie a acestui an botoşăneanul a mai făcut o altă reclamaţie, dar a revenit şi la cea referitoare la aparatul de aer condiţionat. Astfel, aparatul de aer condiţionat nu dădea randamentul normal şi nu răcea suficient. După o perioadă îndelungată în care OJPC a purtat un schimb de corespondenţă cu societatea Altex, s-a constatat că aparatul nu este cel pentru care botoşăneanul a dat banii. Într-un final, când răbdarea inspectorilor a ajuns la capăt, OJPC Botoşani a aplicat societăţii Altex o amendă de 300 milioane lei vechi. (Margareta NICHIFOR)