Asta pentru că prima condiţie ar fi ca un astfel de demers să fie susţinut şi de exponenţii USL. Cel mai probabil un astfel de subiect ar putea intra în discuţie abia după alegerile din luna iunie.
Singurul motiv de aşteptare e determinat de faptul că trebuie să primim motivarea deciziei date de instanţă. Dacă am cu cine să mă înţeleg voi pune hotărârea pe ordinea de zi, dacă nu o să se tranşeze după 10 iunie, că de acum mult nu a mai rămas.
Se vede treaba că cei care au făcut acest blocaj, respectiv consilierii judeţeni de la PSD şi PNL, de fapt nu consilierii judeţeni, ci liderii lor de partid, sunt convinşi că vor înregistra un aşa mare succes la alegerile din iunie, încât vor tăia şi spânzura.
Cred că asta au în cap, iar eu sper din tot sufletul că cetăţenii acestui judeţ nu sunt chiar aşa de uşor de păcălit, a declarat joi preşedintele Mihai Ţâbuleac. (Lavinia Preda)