Vineri, în conferința PSD, senatoarea Doina Federovici a declarat că ANAF a alocat fondurile necesare finalizării lucrărilor la Vama Racovăţ din comuna Pomârla. și că astăzi vor reîncepe lucrările, urmând ca în două luni să se poată face recepția.
Am identificat sursa de finanţare pentru Vama Racovăţ. Echipa de constructori va fi de mâine la Vama Racovăţ. În luna august este programată recepţia lucrărilor după care se vor face demersurile pentru această zonă. Am avut susţinerea Regionalei Iaşi a ANAF şi a conducerii centrale. Spre ca vama să se deschidă spre sfârşitul anului, a spus Doina Federovici. (Liana Anuței)