Au venit mulţi decompensaţi, bolnavi cronici care au uitat de măsurile de precauţie. Cea mai mare greşeală este ca bolnavii cronici să se expună căldurii, mai ales în orele de vârf ale zilei, şi, uneori se mai întâmplă şi să nu îşi ia medicamentele sau să nu se alimenteze cum trebuie, a declarat un cadru medical din Spitalul Judeţean. Angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă susţin că au avut destul de multe chemări la sfârşitul săptămânii trecute, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârstnici doborâţi de caniculă, pe fondul bolilor cronice de care suferă.
Unii nu se hidratează cum trebuie în perioada temperaturilor foarte ridicate. Chiar în case temperaturile s-au menţinut foarte ridicate şi de asta unor vârstnici li s-a făcut rău. Nu au fost însă cazuri grave, accidente vasculare. Din fericire, s-au anunţat temperaturi mai scăzute pentru următoarele zile şi ne aşteptăm la o scădere a numărului de apeluri, a precizat un asistent de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. (Doina Marcu)