În noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat în trafic pe străzile din Botoşani. Evenimentul s-a produs în jurul orelor 02.30, la un autoturism marca Hyundai aflat în trafic pe Calea Naţională, Botoşani, la volanul acestuia aflându-se Ovidiu D., din Botoşani. Incendiu a izbucnit de la câteva scântei, aprindere prin frecare. Flăcările au distrus instalaţia electrică, au degradat o portieră, acumulatorul, capota din faţă, a precizat ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga Botoşani. Pagubele produse de incendiu au fost de peste 700 RON, valoarea bunurilor salvate fiind de 30.000 RON. Pentru stingerea incendiului a acţionat timp de câteva minute un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Botoşani. (Carmen IACOB)