Pe-o vatră cu trei cărbuni
Face-o babă rugăciuni,
Pentru-o fată,
Ca s-o mai mărite-odată,
Că-i bătrână şi zbârcită,
Nu poate mânca plăcintă;
Când mânâncă, molfăieşte,
Când bea apă, te stropeşte…
Cam aşa arată şi secretara preşedintelui Ţâbuleac, ca fata din urătură, ajunsă bătrână şi „zbârcită”, fără dantură şi fără cultură. Maria Riza este un personaj pitoresc, care a păşit în a doua parte a tinereţii, trăindu-şi viaţa între pereţii cabinetului unor şefi politici.
Cel care a scos-o la lumină, nu şi din ignoranţa în care trăieşte mulţumită, a fost Dinu Secrieru. Cât Secrieru a fost preşedintele PNL, baba Riza, cea fără dantură şi molfăitoare la vorbă, i-a fost credincioasă foc. A venit rândul lui Ţâbuleac să se aşeze pe scaunul de preşedinte PNL. Baba Risa s-a pus în slujba acestuia cu tot sufletul său de fată bătrână.
Iar când lui Ţîbuleac i-a cântat „cucul” să plece la PDL, îndesându-se în rândurile ce-au format trena lui Stolojan, baba Riza l-a urmat mai ceva ca un câine credincios. Aşa a putut fi văzută molfăind cuvinte prin actualul sediu al PDL, ciulind urechea la vorbele din jur, pentru a-l informa cât mai amănunţit pe Mihăiţă despre ce se mai pune la cale prin partid.
A venit şi vremea ca Mihăiţă să-şi aşeze funduleţul apetisant pe scaunul de preşedinte al CJ. Odată cu el, în antreul biroului, a instalat-o şi pe baba Riza, pe post de secretară. Molfăind vorbe numai de ea înţelese, călcând băbeşte cu ciupicii săi ajunşi, de acum, celebri, baba Riza străjuieşte credincios intrarea la cel pe care-l venerează ca fiind şeful cel mai deştept din viaţa sa.
De vrei să intri la Ţâbuleac, cu vreo treabă s-au un aranjament reciproc avantajos, baba Riza îţi stă în cale. Ea decide dacă ai cale liberă sau ţi-a pus oprelişte.
Că Mihăiţă nu şi-a luat secretară cu minijupe, cu ciorapi sexuali şi pantofi cu tocuri cui, tânără şi frumoasă, pricepută într-ale englezei sau francezei, că-s limbi trebuitoare într-o astfel de funcţie, este lesne de înţeles de ce. Nevestica sa, de-a doua, nu şi-a dat acceptul. Ei i s-a prezentat un album cu mai multe modele de secretare, iar nevestica, când a dat cu ochii de baba Riza, a exclamat: Asta e! Şi ea a fost.
Avem noi o vorbă populară, cum mult subînţeles. Cică „găina bătrână, face supa bună”. Da, aşa este, dar să fie morcovul tânăr. Însă în cazul lui Mihăiţă al nostru, chiar dacă „morcovul” este tânăr, „găina” tot tânără trebuie să fie. Prin secretariatul său trec oameni cu funcţii înalte, ministeriali, delegaţii europene şi nu dă bine secretara „molfăită” şi încălţată cu ciupici, cufundată în tenebrele ignoranţei. Mai trebuie secretara să sune la Guvern, la cabinete de miniştri şi alţi demnitari, iar vorba sa zgârie urechea, este necioplită pentru dialogul cu astfel de demnităţi. O secretară trebuie să cunoască anumiţi termeni uzuali de limbă engleză, trebuie să ştie să redacteze anumite corespondenţe. Baba Riza se potriveşte cu funcţia de secretară ca şi cu mitraliera M16.
Îl sfătuiesc pe Mihăiţă să nu mai terfelească prestigiul instituţiei, imaginea judeţului şi să-şi tragă o secretară ţais, de să-i vină ministrul Finanţelor în fiecare lună în cabinet şi să-l întrebe dacă nu mai vrea ceva fonduri pentru judeţ. Cu baba Riza la uşă, rămânem fără buget pentru judeţ, coane Mihăiţă! Fii odată „bărbată” şi convingeţi soţia că baba Riza îi foarte bună la bătut covoare şi spălatul pe jos, dar nu la strepezit şi molfăit vorbe la uşa matale, că eşti demnitar şi nu dă bine.
(Cârcotaşul)