În urmă cu câteva zile s-a încheiat perioada legală în care puteau fi folosite cupoanele valorice de către beneficiarii programului. Pe lista beneficiarilor bonurilor valorice de 200 de euro acordate în vederea achiziţionării unui calculator, au fost în acest an câteva sute de elevi şi studenţi din judeţ. Toţi solicitanţii eligibili din judeţ care au depus cereri s-au regăsit pe lista Ministerului Educaţiei.
Beneficiari ai ajutorului au fost elevi şi studenţi din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 RON pe membru de familie.
Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar le-au recomandat elevilor, la repartizarea cupoanelor, să ţină cont de o serie de amănunte.
Astfel, configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor a trebuit să se încadreze în: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 160 GB hard-disk şi software de bază. Ministerul Educaţiei a anunţat că programul se va derula şi în anul şcolar următor. (Doina Marcu)