În conformitate cu ordinul ministrului culturii privind instituirea Premiilor Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Patrimoniul Cultural naţional, Muzeul Judeţean Botoşani s-a înscris în competiţie cu un interesant proiect de cercetare arheologică sistematică, desfăşurat la Bucecea, în zona numită de localnici “Biserica Pustie”, intitulat “Un sat pe Siret, anume Vâlceşti”. Proiectul, derulat la marginea oraşului Bucecea în ultimii doi ani, a fost, din punctul de vedere al specialiştilor, extrem de complex. Săpătura arheologică efectuată a dus la descoperirea ruinelor unei biserici construite pe vremea lui Ştefan cel Mare, necunoscută de istoriografia actuală, motiv pentru care proiectul poate fi considerat ca fiind de interes naţional. Pe alt plan, prin întreaga sa desfăşurare, proiectul a produs efecte majore pe plan educativ şi cultural, prin faptul că a făcut cunoscute, la nivelul comunităţii locale, valorile de patrimoniu existente pe raza oraşului de astăzi. “Nu mai
puţin important este că a reuşit să implice şi administraţia locală în acţiunea de identificare şi punere în valoare a vestigiilor. În acest sens, o înţelegere deosebită am găsit la primarul Andron Ţâmpău care s-a implicat în această acţiune cu oameni, echipamente, mediatizare, fiind deseori prezent pe şantier. Noi, specialiştii Muzeului Judeţean, sperăm ca împreună cu reprezentanţii administraţiei locale să continuăm proiectul, următoarea etapă fiind restaurarea ruinelor şi, în viitor, crearea unui muzeu de sit, în vederea transformării unui loc cunoscut doar din legende, într-un obiectiv cultural şi turistic de interes naţional”, ne-a spus conducătorul proiectului, arheologul Eduard Setnic. Dacă dorinţa specialiştilor botoşăneni se va realiza, “Biserica Pustie” se va adăuga obiectivelor culturale existente deja pe teritoriul oraşului, precum Muzeul de Biologie, Rezervaţia de Floră “Bălţile Siretului”, Festivalul Folcloric “Satule, mândră grădină” şi Conacul “Miclescu” de la Călineşti. (Gabi GOMBOŞ)