Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 10 Martie 2009

Evenimente
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Umor
Gastronomie
Pamflet
Caricaturi
Politică
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6400 lei
1 USD = 3.9322 lei


Număr accesări
Astăzi:
17302
De la 07 Ianuarie 2003
55026399

„Boala administraţiilor locale PDL nu se tratează decât cu foarte mulţi bani”

Consilierii judeţeni au aprobat ieri repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţile administrativ – teritoriale. Sume destinate finanţării drumurilor judeţene şi comunale, precum şi pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală pe 2009. Astfel, pentru drumuri au fost prevăzuţi 14.277.000 lei, iar pentru echilibrarea bugetelor locale 24.480.000 lei. „Fondurile pentru drumuri au fost repartizate în funcţie de lungimea şi starea tehnică, după ce au fost consultaţi şi primarii. Majoritatea banilor au mers la drumurile judeţene, aproximativ 8.800.000 lei, fiindcă sunt mult mai deteriorate decât cele comunale”, le-a expus preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, consilierilor. La celălalt capitol, prioritate au avut localităţile care au întocmit proiecte. Doar două primării Santa Mare şi Dimăcheni nu au proiecte de dezvoltare locală. Fiindcă solicitările au fost foarte mari comparativ cu sumele de repartizat s-a ţinut cont de proiectele aflate în derulare, pe secţiunea PHARE- CES. Anume, cele care vizează un sistem performant de deşeuri în municipiul Dorohoi, un sistem integrat de management al deşeurilor în opt comune: Albeşti, Todireni, Călăraşi, Răuseni, Suliţa, Blândeşti, Hlipiceni şi Lunca, sistem de gestionare a deşeurilor în oraşul Flămânzi şi comunele Frumuşica, Prăjeni, Coşula, Copălău, reabilitarea Centrului Istoric şi a zonei pietonale a municipiului Botoşani. În atenţie sunt şi proiectele derulate prin Planul Operaţional Regional ale municipiului Botoşani, dar şi proiecte ce vizează dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural, ca Bucecea, Albeşti, Havârna, Leorda, contribuţie proprie. Nu toţi aleşii judeţeni au fost încântaţi de modul de repartizare a bugetului, liberalii considerându-l discriminatoriu şi pe criterii politice. Mai exact, nu îşi pot explica diferenţa dintre suma de aproape 20 miliarde lei vechi alocată oraşului Flămânzi (cu primar PDL) şi cea de 5 miliarde şi ceva lei vechi alocată oraşului Darabani (cu primar PNL). Unde sunt gâlcevitorii de la PSD şi PDL care nu cu mai mult de câteva luni în urmă se plângeau că alocările bugetare se fac pe criterii politice. „O veche vorbă românească spune că: Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face. Însă probabil este prea greu pentru cei care s-au văzut cu mălaiul în pod şi cu ciolanul în bot să se comporte corect faţă de nevoile cetăţenilor acestui judeţ. Noi nu spunem că nevoile locuitorilor din Flămânzi sau din alte localităţi ale judeţului nu sunt mari, dar este greu de înţeles diferenţa de aproape patru ori mai mare prezentată în exemplele de mai sus. Se pare că boala administraţiilor locale PDL, boală numită portocalită, nu se tratează decât cu bani, foarte mulţi bani”, a declarat consilierul Liviu Andronic. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]

 

  
Românul şi bântuitul
Presiune intensă asupra punctelor vamale
Criza a rărit călătorii!
Bolnav fugit din spital, salvat de către poliţiştii botoşăneni
La FMI dupa bani
Noaptea la veverite
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Paste cu ciuperci
Taxaţi pentru neplata concediilor medicale
Start pentru înscrierile la liceele militare
Formula de calcul a consumul de gaz, motiv de anchetă parlamentară
Concedierile în lanţ şi oferte de muncă puţine
Ce stă la baza supărării deputatului Buhăianu pe guvernarea liberală
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!