Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
25062
De la 07 Ianuarie 2003
122910711

Bogdan Olteanu vrea să contribuie la refacerea imaginii Parlamentului

  • 9 May 2006, 23:00
Trimisul special al ROMPRES, Cătălina Matei, transmite: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a recunoscut, luni seară, într-o discuţie avută cu tinerii stagiari la Parlamentul European (PE), că instituţia parlamentară are imagine „proastă” în ţară şi nu prezintă „credibilitate”. Bogdan Olteanu a subliniat că doreşte să contribuie la creşterea credibilităţii Parlamentului şi să fie alături de români, prin dialoguri directe în teritoriu. Olteanu a menţionat că doreşte să poarte dialoguri şi cu colegii de Parlament în vederea reprezentării cu onestitate a electoratului. El a arătat că imaginea României în PE este promovată prin intermediul observatorilor care, „buni sau răi”, au fost aleşi de cetăţeni. „Ăştia suntem, am fost votaţi. Dacă data viitoare va fi vot uninominal va exista o altă situaţie. Rolul Parlamentului nu este uşor de înţeles, de multe ori oamenii politici au încercat să transfere asupra Parlamentului din nepopularitatea lor”, a arătat Olteanu. Preşedintele Camerei Deputaţilor se teme că alegerile pentru PE s-ar putea axa pe o campanie marcată de disputele interne de pe scena politicii româneşti. „Problema acestor alegeri este dacă va exista o campanie calată pe subiectele naţionale sau instituţionale”, a arătat el. În opinia lui Bogdan Olteanu, ar fi normal ca alegerile pentru PE să aibă loc în cursul anului viitor şi nu înaintea ratificării Tratatului de aderare al României. Olteanu este de părere că ar trebui organizată o dezbatere, în perioada următoare, care să clarifice situaţia listelor pentru alegerile privind PE. „Ceea ce trebuie stabilit este dacă vom avea o listă naţională sau opt liste regionale”, a spus Olteanu.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (LXXIV)
Afaceri ratate
Lobby-ul lui Ţâbuleac
Hârjoana dintre controlorii ITM şi practicanţii muncii la negru
Chiriaşii de la stat pot primi ajutoare integrale pentru energia termică
Zi cu triplă semnificaţie
Soluţia lui Mimor
Distracţie printre pahare ciobite şi mizerie
Instituţia Prefectului luată cu asalt
Armenii au serbat Ziua Europei
Se înrăutăţeşte vremea
Vedeniile politice ale lui Codreanu
Înscrieri pentru programul "Euro 200"
Cetăţenii de la case încep să încheie contracte cu Urban Serv
Încasări record la DJF
Returnările de TVA se practică şi la Botoşani
Se caută şefi pentru tribunalul Botoşani
Ziua Europei redată pe hârtie la sediul APM
Au început lucrările de reparare a străzilor din municipiu
Cereri de întrerupere a executării
Maşinile piraţilor auto vor fi confiscate
Reţinut pentru vătămare corporală gravă
Descoperit cu permis de conducere falsificat
Primăvară europeană la Botoşani
Rezultate meritorii pentru piloţii de la „Auto Green Club”
Nouă acţiune de caritate
Acţiune de catehizare
Întocmirea dosarelor pentru învăţământul militar
Examen pentru funcţia de inspector şcolar
Copii din centre de plasament la concursul „Nicoară”
S-a respins o propunere legislativă privind responsabilitatea ministerială
Surprinderea lui Puiu Haşotti
Stolojan putea vorbi despre fuziunea cu PD în interiorul dezbaterilor interne
Traian Băsescu ar putea rămâne în spital 7 zile
Decizia ca preşedintele să fie operat la Viena a fost luată din cauza urgenţei
PNL nu poate fi transformat într-un partid la dispoziţia preşedintelui României
Theodor Stolojan nu exclude posibilitatea creării unei alte structuri politice
Colectarea punctelor pentru sistemul de pensii private va începe în 2007
Delfinii pot să se cheme şi să se identifice după nume
Falsul Lord Buckingham era american
Creierul lesbienelor reacţionează la fel ca cel al bărbaţilor heterosexuali
A fost nefastă decizia de impozitare a tuturor veniturilor din capital cu aceeaşi cotă
Emil Boc a avut o reacţie disproporţionată faţă de pamfletul lui Mircea Dinescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog