Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Ultima oră
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14246
De la 07 Ianuarie 2003
122874313

Botoşani: DNA mai face o breşă în mafia din interiorul Poliţiei. Poate n-o fi iarăşi în fâs!

  • Ioan Rotundu
  • 15 November 2015, 23:00
Sâmbătă, procurorii DNA Suceava au efectuat mai multe percheziţii în localurile care adăpostesc săli de jocuri de noroc dar şi la domiciliul unor patroni. A fost o desfăşurare de forţe menite să impresioneze şi să aureoleze activitatea instituţiei sucevene.
Numai că în ultimul timp procurorii DNA Suceava e-au obişnuit cu percheziţii răsunătoare dar care n-au primit finalizare prin arestări spectaculoase sau trimiteri în judecată cu condamnări semnificative. Amintesc percheziţiile efectuate în mai multe rânduri prin sediul Consiliului Judeţean Botoşani şi al Primăriei dar şi prin sediul PNL fără ca acestea să fie urmate şi de arestări de persoane, semn că procurorii bâjbâie în căutarea unor dovezi care să le susţină eventualelor acuzaţii formulate.
Dar să revenim la percheziţiile de sâmbătă, de această dată soldate şi cu reţineri de persoane. Despre evaziunea fiscală pe care o practică patronii jocurilot de noroc s-a mai încercat stoparea ei dar de fiecare dată deciziile finale au fost luate în spatele unor uşi de şefi. Pe vremea când Paul Mustaţă era şeful Gărzii Financiare, acesta a iniţiat mai multe acţiuni de combatere a evaziunii cu alcool şi jocuri de noroc. Ambele acţiuni s-au finalizat în spatele unei uşi închise, părţile implicate sfârşind prin „pupat piaţa Independenţei”
Actuala acţiune de combatere a evaziunii prin jocurile de noroc a pus în evidenţă şi cine sunt protectorii acestor evazionişti. Iar aceşti protectori vin din două direcţii: cea a Poliţiei şi cea a Fiscului.
Ionuţ Stărică (foto 1) subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale era unul dintre protectorii patronilor evazionişti. Despre mafia din Poliţia Botoşani am scris şi voi mai scrie. Stărică este doar un mic pion în mecanismul mafiei care funcţionează în această instituţie. De vreme de Dumitru Aioanei, şeful cel mare care se ocupă de Criminalitatea economică n-a putut justifica averea la nivel de aproape un milion de lei, apare firesc ca subalternii săi să-i urmeze spiritul de chivernisire pe căi necinstite.
Despre inspectorul pr. Mihai Cliveţ, sancţionat disciplinar, retrogradat, trimis în judecată şi mai nou promovat ofiţer cu anchete penale iarăşi am scris. Dacă procurorii DNA ar împerechea data când acesta a contractat anumite credite bancare cu promovările sale în grad şi funcţie vor avea surpriza să constate că aceste credite coincid cu promovările şi le-ar putea servi ca dovezi împotriva unor superiori ai lui Cliveţ.
Revenind la Stărică, acesta a făcut gaşcă cu proaspăta sa soţie Aura Simion (foto 2). Cine este Aura Simion? Este fiica fostului procuror şef adj. Aurel Simion de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pensionat recent tot din cauza unor cercetări penale în care era implicat. Aşchia nu sare departe de trunchi, este o vorbă din popor.
Această Aura Simion, o perioadă lider la tineretul PSD, încă o dovadă că acest partid este plin de corupţi şi indivizi dubioşi, a apărut cu ceva timp în urmă pe Tele’M Botoşani în compania interlopului Răzvan Rotaru, pus de PSD şef la Garda de Mediu şi perceput drept pupila prefectului Costică Macaleţi. În acea emisiune Rotaru a explicat cum a mituit el un înalt funcţionar de la Finanţe ca să pună mâna pe nişte spaţii la Stânca, punct de vamă la frontiera cu Republica Moldova. Iar Simion, prezentată ca avocată, îi admira dezvăluirea fără a realiza că de fapt asista la recunoaşterea publică a unei infracţiuni de dare de mită.
Iată cum cine se aseamănă se adună. Aura Simion s-a căsătorit cu Ionuţ Satrătică şi împreună s-au pus pe căpătuială, „victima” lor fiind patronul Viorel Dănuţă, un rege al jocurilor de noroc din judeţul Botoşani, reţinut şi el în cadrul acţiunii DNA de sâmbătă. Fac aici o paranteză. De va fi găsit vinovat de dare de mită, Viorel Dănuţă va avea o mare problemă, el fiind recidivist, adică a mai suferit o condamnare penală cu suspendare.
Filiera de protecţie a patronilor de jocuri de noroc evazionişti era una bine pusă la punct şi se desfăşura pe două paliere. Poliţistul Ionuţ Strătică îi informa din timp despre eventualele controale şi îi ferea de vreo răspundere penală. Pe linia Fiscului protectorul era Ioan Teodorescu, fost şpăgar la Garda Financiară şi devenit inspector în cadrul Oficiului Naţional de Jocuri de Noroc – Serviciu Teritorial Nord Est. Omul a ajuns în această funcţie pe filieră politică şi nu pe bază de competenţe profesionale. Cât a fost comisar la Garda Financiară era considerat slab profesional dar abil în a lua şpagă de pe urma oricărui control.
Strărică, pe lângă Viorel Dănuţă, mai era şi în solda patronului de la Rediu, Costel Calistru. Acest Calistru este un vechi şi nedepedsit evazionist cu alcool. În spaţiul fostei Secţii de Producţie Alimentară, vecină cu CET-ul, a funcţionat mulţi ani o fabrică de alcool care n-a lucrat niciodată legal. Mai mult, era conectată la aburul de la CET fără ca să-l plătească. Când au fost descoperiţi din întâmplare, imediat s-a acoperit totul. Probabil că evaziunea cu alcool a fost prosperă, de vreme ce Calistru a avut bani să ridice o impresionantă pensiune turistică la Rediu. Mita dacă lui Stărică pentru a-i furniza informaţii nedestinate publicităţii pare să le fi purtat ghinion.
Mai sunt şi alţi patroni de jocuri de noroc ridicaţi de procurorii DNA dar numele lor nu spune nimic botoşănenilor. În schimb, pentru cei a căror nume le-am menţionat am mari rezerve că vor sfârşi după gratii şi am să mă explic de ce.
Şeful DNA Suceava, Mihaela Mihai, pe care mulţi o confundă cu soţia lui Cerneliu Mihai, managerul de la Spitalul judeţean, a fost o vreme procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Ea a venit la Botoşani de la Bucureşti, Căsătorită cu un fotbalist, divorţată de acesta, Mihaela nu şi-a reluat numele de domnişoară, respectiv de Berbeci, ci unul de scenă, Mihaela Mihai, probabil fiind admiratoarea celebrei cântăreţe de muzică uşoară.
Cât a fost procuror la Botoşani l-a avut mentor şi şef pe Aurel Simion, tatăl Aurei Simion. După ce Mihai a fost promovată şef la FDNA Suceava, Simion a continuat s-o monitorizeze iar aceasta să-i asculte sfaturile. Se spune că aşa a reuşit Simion să-i salveze pe mulţi din ghearele DNA Suceava, folosind ca avocat nu numai pe fiica sa Aura ci şi pe băiatul său Marian, Că s-a ajuns la Botoşani ca avocaţii să fie în majoritatea lor fii de judecători sau procurori, profesie ce a devenit moştenire de familie.
Nu cred că fostul procuror şef adj. Simion îşi va lăsa ginerele să fie trimis în judecată sau să stea după gratii o perioadă de timp. Iar de vor scăpa aceşti doi, vor scăpa şi patronii evazionişti. Iată de ce cred că toată tevatura de sâmbătă provocată de procurorii DNA nu va avea efecte spectaculoase.
În schimb, ceea ce eu afirm de un an şi ceva încoace că Poliţia este cuprinsă de un grup mafiot organizat a mai primit o confirmare prin activitatea infracţională a ofiţerului Ionuţ Strărică. Numai că acesta, ca şi Cliveţ, sunt, este doar un porcuşor, Crăpcenii sunt de la Aioanei în sus.

P.S. – Îi cer scuze fostului procuror Aurel Simion că i-am atribuit-o pe Aura Simion ca fiindu-i fiică. În spaţiul public sunt mai multe informaţii care indică acest lucru dar care în urma unor verificări amănunţite s-au dovedit a fi false. Aşadar, Aura Simion nu este fiica fostului procuror Aurel Simion ci numai o coincidenţă de nume. Restul informaţiilor difuzate sunt corecte.


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Un plan brici
Reţeta zilei: Dulceaţă de mure
Horoscopul zilei de 14.11.2015
Mircea Cartarescu acuza "dezgustatoarele" polemici intre stanga si dreapta
Imbecili ce sunteti, nu puteti fi oameni / M-am saturat de voi, mi-a ajuns
Dacian Ciolos si-a anuntat Guvernul
Filmul atentatelor de la Paris, prezentat de procurorul capitalei Frantei
Razboiul impotriva terorismului trebuie reluat in forta
Ziua care va schimba Europa. Sau poate ca nu
Trufia americanilor plătită cu sânge francez
Ioan Rotundu
Comunicat de presă DNA Suceava privind reţinerile de la Botoşani
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea de vineri, 13.11.2015
Inspectorul Teodorescu, patronii Viorel Dănuţă şi Costel calistru au fost arestaţi
Măsura poate fi cointestată
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog