Produsele ce urmează a intra în cămara botoşănenilor constau în făină, mălai, biscuiţi, paste făinoase, zahăr şi lapte praf şi vor fi distribuite de luni. Dacă până acum beneficiarii acestor ajutoare se prezentau pentru ridicare pe Şoseaua Iaşului, la Incubatorul de afaceri, de anul acesta locaţia va fi în Zona Industrială, potrivit deciziei Primăriei.
Respectivele produse se află depozitate într-o hală pusă gratuit la dispoziţia municipalităţii de societatea MBB, respectiv la staţia de betoane. 12 tiruri încărcate cu astfel de ajutoare au ajuns la Botoşani. În Botoşani sunt circa 6000 de beneficiari. (Lavinia Preda)